Descarcă revista în format PDF - idea

+ (Debord)
Spectacolul ca iluzie øi ca realitate
Gérard Briche
Îi mulflumesc lui Jacob Rogozinski øi Parlamentului Filosofilor (øi sînt aici, færæ îndoialæ, interpretul unui sentiment general)
pentru cæ, în aceste vremuri în care înfloreøte limba de lemn, îngæduie sæ fie actualizat un discurs scandalos, despre care
se vorbeøte încæ...
Nofliunea de „spectacol“, din care situaflioniøtii øi-au fæcut conceptul critic cel mai cunoscut, e o nofliune echivocæ. Banalitatea
ei aparentæ se datoreazæ în cea mai mare parte faptului cæ a fost folositæ de tot soiul de indivizi, care se revendicau
de la Guy Debord, complet inconøtienfli sau impostori.
Culmea acestor imposturi, de cele mai multe ori conøtiente, e faptul cæ li se atribuie situaflioniøtilor øi lui Guy Debord,
în ciuda evidenflei (øi a declarafliilor lor explicite!), o uræ faflæ de imagini. 1
Intenflia mea nu este de a încerca sæ precizez teoria situaflionistæ despre spectacol, ci voi fi mai modest øi mai ambiflios
în acelaøi timp. Modest, pentru cæ mæ voi limita la a situa conceptul situaflionist de spectacol. Ambiflios, pentru cæ voi
încerca sæ marchez dezvoltarea lui: voi aræta cæ, articulînd analiza spectacolului øi analiza mærfii (societatea spectacolului
e væzutæ ca o societate spectacular-de piaflæ!), Guy Debord îi dæ o consistenflæ criticæ riguroasæ. Dar nu merge pînæ
la capæt – øi asta e ipoteza mea aici.
Vreau sæ aræt cæ o nofliune, echivocæ în primele ei folosiri, se va clarifica într-o constelaflie teoreticæ identificabilæ, pentru
a permite o aprofundare veritabilæ a nofliunii marxiste de fetiøism øi, dincolo chiar de ceea ce îøi propune în mod
explicit (øi deci dincolo de orice fel de „prosituaflionism“), o încercare de relansare a teoriei critice radicale.
1. O banalitate de bazæ?
Nu este, oare, termenul de „spectacol“ o banalitate de bazæ? Nu se exagereazæ fæcîndu-se din el un concept?
Nofliunea de „spectacol“ nu a ieøit gata înarmatæ din coapsa lui Guy Debord (nici din gura lui urît mirositoare într-o
searæ de mahmurealæ) asemeni fiicei lui Zeus, dupæ unele poveøti despre naøterea ei. Ea e introdusæ de Guy Debord
în Raportul asupra construcfliilor situafliilor (1957), un text care se aflæ la originea fondærii Internaflionalei Situaflioniste.
Nofliunea este folositæ la început în legæturæ cu dramaturgul german Bertolt Brecht: „numai experienfla lui Brecht la
Berlin ne este apropiatæ“, scrie Debord, „prin problematizarea nofliunii clasice de spectacol“. 2 Semnificaflia acestei proximitæfli
e claræ: ceea ce-l intereseazæ pe Debord este efortul lui Brecht de a sparge iluzia teatralæ prin ceea ce a fost
numit distanflare. Spre deosebire de ambiflia teatralæ de a obfline o identificare a spectatorului cu personajele din spectacol,
aici apare voinfla de a face evidentæ distanfla dintre spectacol øi „viafla realæ“ øi de a face din spectacol nu un instrument
de dezangajare din fafla vieflii adeværate, ci chiar un ustensil cu care sæ se poatæ interveni în realitate (pedagogie,
chiar intervenflie). A doua ocurenflæ a nofliunii de „spectacol“ în acest text e øi mai claræ: „Este uøor de væzut pînæ unde
ajunge sæ fie ataøat de alienarea lumii vechi principiul însuøi al spectacolului: nonintervenflia“. 3 Sînt introduse aici nofliunea
de alienare, care funcflioneazæ ca o definiflie a iluziei teatrale, øi ideea cæ „lumea veche“ e o lume a deposedærii
de sine în profitul identificærii iluzorii cu personajele spectacolului. Nimic foarte „situaflionist“ în toate astea, chiar dacæ
prima tezæ a Societæflii spectacolului 4 porneøte de la aceastæ observaflie: „Tot ceea ce era træit în mod direct s-a îndepærtat
într-o reprezentare“.
Nimic foarte „situaflionist“, dupæ cum spuneam, øi, de altfel, nu a fost foarte mult vorba despre „spectacol“ în primii
ani ai Internaflionalei. Deøi va deveni un concept central, e læsat la o parte la început; situaflioniøtii sînt mai degrabæ preocupafli
de experimentarea ludicæ, de derivæ øi de urbanismul unitar.
Numai începînd cu numærul 4 al Internaflionalei Situaflioniste (iunie 1960), nofliunea de „spectacol“ va fi folositæ sistematic
ca un concept critic.
Textele reunite în acest dosar
au fost prezentate la colocviul
Guy Debord et la Société du spectacle,
organizat de Jacob Rogozinski
øi Parlamentul Filosofilor
la Muzeul de Artæ Modernæ øi
Contemporanæ din Strasbourg
între 22 øi 24 februarie 2007.
Mulflumim organizatorilor øi autorilor
pentru permisiunea de a
prelua aceste texte în traducere
româneascæ.
1. „Înøelætoriile dominante ale
epocii sînt pe cale sæ facæ uitat
faptul cæ adeværul poate fi væzut
øi în imagini.“ (Guy Debord,
„Avis“, in Panégyrique, Paris,
Fayard, 1997)
2. În reeditarea de la Editura
Fayard a colecfliei revistei Internationale
situationniste, p.
696, sau în pagina 28 a edifliei
separate, procuratæ din colecflia
Mille-et-une-Nuits (nr.
300).
3. Ibid., p. 699 (în reeditarea
revistei) sau p. 39 (ediflia separatæ).
4. Cartea La Société du spectacle
a fost publicatæ în 1967;
primul capitol a fost publicat
în numærul 11 (octombrie
1967) al revistei Internationale
situationniste.
2. În græmada criticæ
Nu e lipsit de importanflæ sæ precizæm momentul reluærii acestei nofliuni, care va deveni încetul cu încetul un veritabil
concept critic.
GÉRARD BRICHE este traducætor øi profesor de esteticæ la Departamentul de Arte Plastice, Universitatea Charles-de-Gaulle din Lille.
129