Descarcă revista în format PDF - idea

Întoarcerea lui Schröder
documenta 12 ca tabæræ de varæ germanæ a reconcilierii
Olivier Marchart
documenta 12, Kassel, 16 iunie – 23 septembrie
1. „O tabæræ de varæ a reconcilierii“
La scurt timp dupæ ce s-a anunflat cæ Roger Buergel va fi noul director artistic al documentei,
acesta a fæcut o declaraflie de presæ în care informa publicul cæ documenta
va asigura din nou un loc central „frumosului“. Aceastæ anunflatæ revenire a frumosului
în arte a fost interpretatæ, pe bunæ dreptate, de cætre presæ ca o mutaflie în
politicile documentei, o revenire, dupæ douæ expoziflii explicit politice, la una cu mai
puflin discurs, mai puflinæ teorie, mai puflinæ politicæ, mai puflinæ criticæ – øi mai multæ
frumusefle, istorie a artei øi meditaflie tæcutæ în fafla operei de artæ.
De asta se temea toatæ lumea, datæ fiind declaraflia de presæ a lui Roger Buergel,
dar nimeni nu credea cæ se va întîmpla – asta pînæ la vernisajul expozifliei. Øi, spre
surpriza tuturor, s-a dovedit cæ totul s-a petrecut exact aøa cum fusese anunflat: rodul
curatoriatului lui Roger Buergel øi al lui Ruth Noack e o documenta færæ discursuri
øi færæ texte, dar cu o accentuatæ tendinflæ spre o deliberatæ decontextualizare, formalizare,
estetizare øi „ornamentalizare“ a lucrærilor expuse – care se adaugæ efectivei
depolitizæri chiar øi a acelor lucræri politice care øi-au croit, cumva, cale în expoziflie.
Astfel, Buergel øi Noack au demonstrat cæ este posibil sæ faci o expoziflie în întregime
nonpoliticæ chiar øi cu un numær de lucræri politice. Singurul lucru pe care trebuie
sæ-l faci, în calitate de curator, pentru a îndepærta orice urmæ de politicæ este sæ formalizezi
øi sæ estetizezi contribufliile.
Faptul cæ documenta 12 e o expoziflie în întregime non- sau chiar antipoliticæ n-a
trecut, desigur, neobservat. Într-una dintre „prelegerile de prînz“ de la Kassel,
Brian Holmes øi Süreyya Evren au încercat sæ descrie „capcana documentei 12“:
în timp ce dX øi d11 trebuie considerate expoziflii extraordinar de complexe, riscante
øi dætætoare de satisfacflii, d12 se distinge, pînæ la urmæ, prin absenfla completæ
a oricærui discurs critic, de pildæ, în catalog. Tot ce ni se oferæ sînt cîteva aluzii curatoriale
vagi, în timp ce poziflionarea lucrærilor respectæ un „limbaj de asociaflionism
pur“. Ca urmare, øi în aceasta constæ capcana, semnificafliile involuntare ale lucrærilor
apolitice se revarsæ asupra lucrærilor politice, iar „lucrærile politice devin decorative“,
dupæ cum spune Evren. În orice caz, Holmes a adæugat cæ n-ar vrea sæ nimiceascæ
aceastæ „tabæræ de varæ a reconcilierii“, întrucît „abandonarea epavei este probabil
o soluflie mai bunæ“.
Sînt în mare mæsuræ de acord cu Holmes øi Evren: documenta 12 e o întreprindere
formalistæ nondiscursivæ, noncriticæ. Totuøi, „abandonarea epavei“ nu este o opfliune,
atîta vreme cît existæ pericolul ca epava sæ reuøeascæ sæ modifice tocmai termenii
dezbaterii în domeniu. Ignorarea unei expoziflii vædit stupide ca documenta
12 øi revenirea la starea normalæ de lucruri nu sînt recomandabile din douæ motive,
primul fiind acela cæ tocmai documenta 12 e cea care a revenit la „starea normalæ
de lucruri“, constituind prin aceasta, potrivit unui întreg øir de opinii, un pas înapoi
SCHRÖDER’S RETURN
documenta 12 As a German Summer Camp of Reconciliation
Oliver Marchart
documenta 12, Kassel, 16 June – 23 September
1. A “Summer Camp of Reconciliation“
Shortly after it was announced that Roger Buergel would be the new
artistic director of documenta, he issued a press statement informing
the public that documenta would again grant a central place to
“the beautiful“. This proclaimed return of the beautiful in the arts has
rightly been interpreted by the press as a shift in documenta policies,
a return, after two explicitly political shows, to an exhibition with less
discourse, less theory, less politics, less criticality – and more beauty,
art history and silent meditation in front of the art work.
This is what everybody feared, given Roger Buergel’s press statements,
but nobody believed it would happen – until the show opened.
And to everybody’s surprise it turned out that everything came
exactly as it was announced: what Roger Buergel and Ruth Noack
curated is a documenta without discourse and without texts, but
with a huge tendency towards deliberate decontextualization, formalization,
aesthetization and “ornamentalization“ of the works
exhibited – all that adding up to the effective depoliticization of even
those political works that somehow found their way into the show.
Hence, Buergel and Noack have presented the proof that it is possible
to do an entirely non-political show even with a number of political
works. The only thing you have to do as a curator in order to get
rid of all politics is to formalize and aestheticize the contributions.
That documenta 12 is a totally non-, even an anti-political exhibition
has not passed unnoticed, of course. In one of the Kassel “lunch lectures“
Brian Holmes and Süreyya Evren tried to describe the “trap
of documenta 12“: While dX and d11 must be considered as tremendously
complex, risky and rewarding shows, d12 turns out to be
distinguished by the complete absence of any critical curatorial discourse
in, for instance, the catalogue. All we are left with are a couple
of vague curatorial allusions, while the positioning of the works
follows a “language of pure associationism“. As a result, and this is
where the trap lies, unintended meanings of a-political works spill
over onto political works and “political works become decoration“,
as Evren put it. However, Holmes added that he wouldn’t want to
torch this “summer camp of reconciliation“, as “leaving the wreckage
behind is probably a better solution“.
I largely agree with Holmes and Evren: documenta 12 is a non-discursive,
non-critical formalist enterprise. Yet “leaving the wreckage
behind“ is not an option as long as there is a danger that this wreckage
may succeed in shifting-back the very terms of debate within
the field. Ignoring a concededly dull show like documenta 12 and
returning to business-as-usual is not recommendable for two rea-
OLIVER MARCHART este filosof al politicului øi predæ la Departamentul de Sociologie al Universitæflii din Lucerna.
Printre ultimele sale cærfli se numæræ Neu beginnen. Hannah Arendt, die Revolution und die Globalisierung
[Nou început. Hannah Arendt, revoluflia øi globalizarea] (Wien, 2005), Post-foundational Political Thought [Gîndirea
politicæ postfundaflionistæ] (Edinburgh, 2007). A editat, împreunæ cu Simon Critchley, volumul Laclau:
A Critical Reader [Laclau: O antologie criticæ] (London – New York, 2004).
OLIVER MARCHART is a political theorist and teaches at the Department
of Sociology, University of Lucerne. His latest books include: Neu beginnen.
Hannah Arendt, die Revolution und die Globalisierung (Vienna, 2005),
Post-foundational Political Thought (Edinburgh, 2007), and, edited
with Simon Critchley, Laclau: A Critical Reader (London – New York, 2004).
104