Revistă de Medicină şi Farmacie - Clujul Medical - Iuliu Haţieganu

324
Patologie digestivă
inflamatoare cardiodepresoare [20,21].
Şuntul portosistemic transjugular intrahepatic
(TIPS) utilizat în profilaxia hemoragiilor variceale şi în
tratamentul ascitei refractare, ameliorează funcţia renală în
SHR şi scade riscul progresiei SHR de tip 2 spre SHR de tip
1. Determină creşterea excreţiei urinare a sodiului, reduce
activitatea plasmatică a reninei, scade nivelul aldosteronului
seric şi ameliorează perfuzia renală. Rezultate mai bune
se obţin în SHR de tip 2 şi la pacienţii care au o rezervă
funcţională hepatică mai bună (scor Child-Pugh mai mic).
Reacţiile adverse după inserţia TIPS-ului sunt: agravarea
encefalopatiei hepatice şi a insuficienţei hepatice [9].
Suportul renal-hemodializa intermitentă, hemofiltrarea
continuă şi MARS, se asigură pacienţilor care
sunt candidaţi la transplantul hepatic. Hemofiltrarea
continuă este mai bine tolerată decât hemodializa, deoarece
oferă o stabilitate cardiovasculară mai bună, realizează
o corecţie gradată a hiponatriemiei cu o fluctuaţie mai
redusă a presiunii intracraniene şi are avantajul îndepărtării
citokinelor inflamatorii (TNF-α şi IL-6).
MARS-molecular adsorbent recirculating system,
este o formă de dializă care utilizează un dializat de
albumină care este recirculat şi perfuzat pe coloane de
cărbune şi schimbători de anioni. Contribuie la: înlăturarea
substanţelor hidrosolubile şi a toxinelor legate de albumină,
reduce valoarea bilirubinei şi a creatininei, înlătură
unele substanţe vasoactive care mediază modificările
hemodinamice din SHR [13,15,16].
Transplantul hepatic este tratamentul de elecţie
al SHR. Imediat posttransplant se semnalează frecvent
o deteriorare a RFG, la care contribuie şi terapia
imunosupresoare cu ciclosporină sau tacrolimus.Se
recomandă efectuarea transplantului înainte de apariţia
SHR, fiindcă astfel creşte supravieţuirea posttransplant.
Pacienţii cu SHR, care au urmat un tratament pretransplant
cu vasoconstrictoare şi albumină, au o incidenţă mai redusă
a insuficienţei renale posttransplant. Supravieţuirea la
3 ani este de 60% la pacienţii transplantaţi în condiţiile
existenţei SHR şi de 70-80% la cei transplantaţi în absenţa
SHR. Transplantul combinat ficat+rinichi se recomandă
pacienţilor cu SHR care au fost supuşi unei perioade
prelungite de hemodializă pretransplant.
Mijloacele de tratament farmacologic, TIPS şi
metodele de epurare renală stabilizează pacientul şi permit
câştigarea de timp până la efectuarea transplantului hepatic
[13,15,16].
Concluzie
Sindromul hepatorenal reprezintă o afecţiune severă
cu prognostic nefavorabil. Recunoaşterea precoce a unor
modificări subtile care anunţa iminenţa SHR: hipotensiunea
arterială, hiponatriemia de diluţie, scăderea excreţiei
urinare a sodiului, reducerea clearance-ului creatininic pe
24 de ore, creşterea indicelui de rezistivitate al arterelor
interlobare renale ar permite instituirea la timp a unor
măsuri profilactice şi terapeutice ale SHR cu ameliorarea
Clujul Medical 2009 Vol. LXXXII - nr. 3
supravieţuirii de scurtă durată. Astfel s-ar câştiga timp până
la realizarea transplantului hepatic, singura metodă curativă
a pacienţilor aflaţi în această etapă.
Bibliografie
1. Turba S., Thuluvan P., AttA M.: Hepatorenal syndrome, W J
Gastroenterol, 2007, 13, 4046-4055.
2. Gines P., Guevara M., Arroyo V., J.: Hepatorenal syndrome,
Lancet , 2003, 362, 1819-1822.
3. Arroyo V., Guevara M., Gines P.: Hepatorenal syndrome in
cirrhosis: pathogenesis and treatment. Gastroenterology, 2002,
122, 1658-1676.
4. Gines A., Escorsell A., Gines P., et al.: Incidence, predictive
factors, and prognosis of the hepatorenal syndrome in cirrhosis
with ascites, Gastroenterology 1993, 105: 229-236
5. Genzini T., Torricelli F.: Hepatorenal syndrome: an update,
Sao Paulo Med J, 2007, 125, 50-56.
6. Gentilini P., Vizzuti F., Gentilini A., et al.: Ascites and
hepatorenal syndrome, Eur J Gastroenterol Hepatol , 2001, 13,
313-316.
7. Sherlock S., Dooley J.: Ascites, In: Sherlock S., Dooley J.(eds):
Diseases of the liver and biliary system, Blackwell Publishing,
2002, 127-146.
8. Yeung E., Yong E., Wong F.: Renal dysfunction in cirrhosis:
diagnosis, treatment and prevention. Medscape General Medicine,
2004, 6, 1-14.
9. Wadei H., Mai M., Ahsan N, et al.: Hepatorenal syndrome:
pathophysiology and management, Clin J Am Soc Nephrol, 2006,
1, 1066-1079.
10. Cardenas A., Arroyo V.: Hepatorenal syndrome – pathogenesis
and treatment, Curr Gastroenterol Reports, 2002, 4, 1-6.
11. Dagher L., Moore K.: The hepatorenal syndrome, Gut, 2001,
49, 729-737.
12. Angeli P., Merkel C.: Pathogenesis and management of
hepatorenal syndrome in patients with cirrhosis, J of Hepatol,
2008, 48, 93-103.
13. Arroyo V., Terra C., Gines P.: Advances in the pathogenesis
and treatment of type-1 and type-2 hepatorenal syndrome, J of
Hepatol, 2007, 46, 935-946
14. Charles K., Chan M., Tai M., Lam C.: Hepatorenal Syndrome,
Clin Biochem Rev, 2007, 28, 11-17
15. Schepke M.: Hepatorenal syndrome: current diagnostic and
therapeutic concepts, Nephrol Dial Transplant, 2007, 22, 82-84.
16. Salerno F., Gerbes A., Gines P, et al.: Diagnosis, prevention
and treatment of hepatorenal syndrome in cirrhosis, Gut, 2007,
56, 1310-1318.
17. Schepke M., Appenrodt B., Heller J., et al.: Prognostic factors
for patients with cirrhosis and kidney dysfunction in the era of
MELD: results of a prospective study, Liver Int, 2006, 26, 834-
839.
18. Kuiper J., Van Buuren H., De Man R.:Ascites in cirrhosis: a
review of management and complications, The Nederlands J of
Medicine, 2007, 65, 283-288
19. Fernandez J., Navasa M., Planas R., et al.: Primary prophylaxis
of spontaneous bacterial peritonitis delays hepatorenal syndrome
and improves survival in cirrhosis, Gastroenterology, 2007, 133,
818-824.
20. Gines P., Guevara M.: Therapy with vasoconstrictor drugs in
cirrhosis: the time has arrived, Hepatology, 2007, 46, 1685-1687.
21. Lim J., Groszmann J.: Vasoconstrictor therapy for the
hepatorenal syndrome, Gastroenterology, 2008, 134, 1608-1611.