Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

determinare a persoanei şi a numărului. De asemenea, inexistenţa desinenţelor de persoană
şi de număr nu mai reprezintă pentru lucrările contemporane de gramatică un argument
suficient în sprijinul nepredicativităţii, căci lipsit de desinenţe este şi conjunctivul perfect,
unanim încadrat între modurile predicative. În felul acesta, unii lingvişti fac concesii
substanţiale modurilor nepersonale, legat de capacitatea lor de a constitui, în situaţii
speciale, predicatul unei propoziţii.
Gerunziul
Astfel, în stabilirea valorilor şi a funcţiilor gerunziului, I. Diaconescu distinge două
tipuri de gerunzii:
(1) gerunziul independent, gerunziu care poate apărea numai ca predicat al unei
propoziţii coordonate copulativ, rezultate prin expansiunea predicativă a gerunziului (L-am
ascultat cu atenţie şi i-AM APRECIAT eleganţa stilului >L-am ascultat cu atenţie,
APRECIINDU-i eleganţa stilului; Gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci). În această
poziţie sintactică, gerunziul poate fi definit ca predicat secundar sau ca predicat
semidependent.
Notă: Trebuie de menţionat faptul că gerunziul independent poate fi un component
al unui predicat verbal compus (Ion, NEPUTÂND cumpăra cartea, a împrumutat-o), sau
al unui predicat nominal (FIIND băiet păduri cutreieram), sau a unui predicat nominal
compus (Ion are dreptul să aleagă, PUTÂND deveni şef).
Gerunziul independent (denumeşte un proces în curs de desfăşurare) exprimă
acţiuni simultane cu cele exprimate de verbul-predicat la un mod personal, dar care se pot
realiza şi în timp diferit: Studenţii învaţă vorbind (Soldaţii merg cîntînd). Gerunziul
vorbind exprimă o acţiune simultană cu cea redată de verbul-predicat: Studenţii învaţă şi
vorbesc. Acţiunea de a vorbi se poate realiza independent de acţiunea predicatului şi în
timp diferit (Studenţii azi învaţă, dar mîine vorbesc). Reieşind din această realitate linguală,
s-a ajuns la concluzia că gerunziul independent „e un al doilea predicat în propoziţie, care,
convenţional, ar putea fi denumit predicat gerundival” (A. Ciobanu, Părţile principale ale
propoziţiei, Ch., 1969, p. 33; P. Tolocenco, Gerundiul. Natura gramaticală şi funcţiile
sintactice, Ch., Ştiinţa, 1978).
Valoarea predicativă a gerunziului e şi mai pregnantă atunci cînd el îşi are un
subiect al său, diferit de subiectul verbului regent: În adevăr, ostaşii nemaiîmpotrivindu-se,
norodul începuse a se căţăra pe ziduri (C. Negruzzi).
Considerăm totuşi că la analiza sintactică, gerunziul independent trebuie
considerat cu valoare predicativă (element predicativ suplimentar), şi nu predicat.
Atribuirea gerunziului independent funcţia de complement circumstanţial de mod,
cum se făcea tradiţional, la fel nu poate fi acceptată.
Recunoaşterea predicatului gerunzial ar avea următoarele consecinţe: aşa cum
numărul propoziţiilor se stabileşte după numărul predicatelor, ar trebui să considerăm
exempelele de tip Studenţii învaţă vorbind drept fraze; se impune revizuirea conceptului de
propoziţie ca „cea mai mică unitate comunicativă care exprimă un gînd sfîrşit, saturat
semantic”. Or un gerunziu sau o construcţie gerunzială niciodată nu va satisface asemenea
cerinţe 75 .
75 Or, gerunziul nu are indici de predicaţie – timp, persoană, modalitate.
86