Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

Ca verb copulativ, a fi admite în sintagmă, pe lîngă nominativul-subiect, şi un al
doilea substantiv (pronume etc.) sau un adjectiv în nominativ: Mihai era doctor; Cerul este
albastru.
Aplicaţie
Analizaţi gramatical următoarele enunţuri:
Cerul era atît de sus, încît întîiaşi dată mi se părea şi mie, că al treilea cat, unde mă suise, era aşa de
aproape de pămînt (E. Gîrleanu);
De fapt eram Cenuşăreasa, / eram cea care poartă viaţa şi cîntă, / eram aproape de pămînt şi frîntă /
de marea mea putere ca u ram (M. Isanos);
O, lumea, dacă nu-i o amăgire, ne este un senin veşmînt (L. Blaga);
Şi niciodată n-o să-mi pară rău / Că tot ce este-n clipa de acum / ucede tot ce-ar fi putut să fie (O.
Cazimir) etc.
Verbul a avea este folosit ca predicat verbal cînd are sensurile de „a poseda” şi „a
trebui” şi se află la un mod personal: Noi avem munţi frumoşi.
Verbul a vrea este folosit ca predicat verbal cînd are sensul de „a dori” şi se află la
un mod personal: Vreau un măr.
4. Elipsa predicatului verbal sau a unor elemente din cadrul lui
Astfel de situaţie poate apărea, la predicatul verbal propriu-zis, atunci cînd verbul se
subînţelege din context, întrucît a fost exprimat în propoziţia sau fraza anterioară. Aşadar,
elipsa predicatului este recuperată, de cele mai multe ori anaforic, recuperarea fiind
integrală şi numai în puţine cazuri, cu intenţie stilistică, parţială, urmărindu-se, în acest
ultim caz, păstrarea „vagului” asupra procesului, ceea ce se marchează printr-o intonaţie
specială de suspensie, iar, grafic, prin puncte de suspensie: Maimuţa are nevoie de public şi
papagalul de învăţător: privighetoarea nici de unul, nici de altul (N. Iorga); Aceştia
muncesc asiduu, ceilalţii ...; Atunci iepurele sare, şi dracul după el. (I. Creangă).
De asemenea, în cazul a două predicate coordonate exprimate prin verbe la forme
compuse, auxiliarul poate să nu mai fie repetat pentru al doilea predicat: Am mîncat şi băut
70 tot ce mi s-a dat.
Mai poate fi omis verbul de declaraţie în vorbirea directă sau indirectă:
* Ai visat, Bocuţă...
Şi ea tot încet şi şiret:
* Cînd ne-om mărita noi împreună...tu... ai să fii popă. (B. Delavrancea).
Sau verbul din locuţiunile verbale: Mişu meu, una şi bună: vrea să mă ducă să văd pe
Mateescu jucînd pe „Millo director”! (Ghica); Unde veni scroafa c-o falcă în cer şi în
pămînt, şi năvală la argatul orbului să-l sfîşie şi mai multe nu (P. Ispirescu).
Cf. De venit vine, dar nu ştiu cînd [vine].
Elementele absente ale predicatului pot fi recuperate anaforic şi deictic; anaforic,
prin trăsăturile de construcţie şi selecţionale ale restului enunţului, iar deictic, prin situaţia
de comunicare. Sînt avute în vedere mai ales construcţii imperative sau exlamative, în care
absenţa verbului (şi deci incapacitatea de ataşare a mărcilor de predicaţie) este suplinită
prin alte mărci de predicativitate, de obicei prin intonaţie:
• Jos! Sus! Dreapta! Stînga împrejur! (unde advebul, prin natura imperativă a
enunţului „sugerează” verbul predicat absent. Dacă la această recuperare parţială se
adaugă informaţia oferită de contextul situaţional, se obţine uneori recuperarea
70 Se consideră greşeli de limbă.
83