Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

complemente circumstanţiale cf. Pleca ba la Chişinău, ba la Bucureşti; - între subiecte cf.
Ba efortul, ba drumul l-a obosit peste măsură; -între nume predicative cf. Era aci vesel, aci
trist; - între propoziţii cf. Ori te poartă cum ţi-e vorba, ori vorbeşte cum ţi-e portul; Eşti
nevastă ori eşti fată, / Ori zînă din cer picată? (V. Alecsandri); Sau că strada aceea nu mai
este, sau că amintirea mea a strămutat-o într-o lume ireală (G. Galaction).
Cînd conjuncţiile coordonatoare ori şi sau sînt folosite singure între două propoziţii
sau repetate în corelaţie, în faţa fiecăreia, ideea de excludere dintre acestea este ireductibilă.
Cînd însă sînt repetate în corelaţie, în faţa a două propoziţii coordonate – dintre care prima
pozitivă, iar a doua negativă – urmate de o a treia tot pozitivă, ele se apropie ca sens, pînă
la confuzie, de elementele introductive ale subordonatelor concesive : Ori spune, ori nu
spune, mi-e indiferent (= Chiar dacă spune); Sau vine, sau nu vine, puţin îmi pasă.
Cînd conjuncţia coordonatoare disjunctivă fie se repetă în corelaţie, dar urmată
imediat de conjuncţia subordonatoare că, îşi pierde sensul de excludere în favoarea celui
adverbial de precizare şi formează cu aceasta din urmă o locuţiune conjuncţională
subordonatoare concesivă, marcînd relaţia de subordonare: Fie că pleci, fie că nu pleci, mie
indiferent.
Coordonarea conclusivă – între părţi de propoziţie sau propoziţii de acelaşi fel,
dintre care a doua reprezintă concluzia sau explicaţia celei dintîi, legate între ele prin
conjuncţiile coordonatoare conclusive deci, şi (= „deci”) şi aşadar sau prin locuţiunile
conjuncţionale coordonatoare conclusive prin urmare, în concluzie, în consecinţă, ca
atare, de aceea: - între subiecte cf. A trecut de atunci o lună, deci timp berechet. -între
atribute cf. Se anunţa o zi cu soare, aşadar frumoasă; - între complemente cf. Fuseseră
selecţionaţi de un antrenor, în consecinţă de către un cunoscător; - între apoziţii cf. Venise
şi Ion, prietenul, ca atare susţinătorul lui; - între nume predicative cf. Omul e pregătit, deci
corespunzător; Cînd cineva era prea de tot tînăr sau prea bătrîn, deci, incapabil de a
contribui şi el la luptă, făcea totuşi ceva: cînta imnul patriei (G. Călinescu); - între
propoziţii cf. S-a dus amorul un amic / Supus amîndurora. / Deci cînturile mele zic / Adio
tuturora (M. Eminescu).
Notă: Coordonarea conclusivă se află, din punct de vedere al dependenţei dintre
unităţile pe care le leagă, la limita dintre coordonare şi subordonare. Faptul se poate
vedea din imposibilitatea schimbării locului pe care îl ocupă conclusiva faţă de coordonată
şi din corespondenţa de sens dintre propoziţia conclusivă şi o subordonată consecutivă:
Măria-sa îi dăduse ş-un pitac; deci îl socotea prieten al său (M. Sadoveanu).
Parataxă: Am cumpărat de toate, am ce să le dau musafirilor.
Coordonarea conclusivă la nivel de frază exprimă ideea de urmare, de concluzie ce
decurge din acţiunea sau din starea exprimată de verbul-predicat din prima propoziţie.
Ideea propoziţiei a doua se prezintă ca o concluzie, urmare ce reiese din ideea precedentă:
deci (cea mai frecventă), aşadar (conjuncţii); prin urmare, în concluzie, în consecinţă, ca
atare, drept care, drept urmare, (care) va să zică, de aceea (locuţiuni conjuncţionale): S-a
dus amorul, un amic - / Supus amîndurora, / Deci cînturilor mele zic / Adio tuturora (M.
Eminescu); A plecat cînd se lumina de ziuă, prin urmare cînd oamenii încă dormeau; Ştie
carte puţină, şi crede orbeşte în tot ce-i scris pe hîrtie.
Notă: Uneori este folosită ca o conjuncţie coordonatoare conclusivă şi dar, şi
(„deci”), în mijlocul sau la sfîrşitul propoziţiei ce reprezintă concluzia: Nu ştiţi mai nimic,
puneţi dar mîna pe carte; Aşa nu mai merge, ne vom odihni dar; În ziua aceea avea să vină
Rusanda, şi pe la zori, Domnica umbla de-acuma val-vîrtej (I. Druţă).
62