Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

În mod asemănător se analizează structurile ternare unde NP e un substantiv la
Nominativ sau în Acuzativ cu prepoziţie (în ultimul caz, relaţiile sînt de tipul
aderare).
O construcţie ternară avem şi în cazul EPS: Fata zîmbeşte mulţumită.
Nota 3: Dacă predicatul este concretizat prin interjecţie, la inerenţă trimite numai
sensul lexical al interjecţiei, asociat unui verb predicat. Cf. Hai vino iar în gara noastră
mică.
Relevăm că raportul de inerenţă vizează numai funcţiile sintactice principale din
propoziţia bimembră, la propoziţiile monomembre raprotul de inerenţă se exclude în mod
logic, întrucît aici există o singură parte principală de propoziţie (cf. Plouă; Ninge). La fel
nu interesează, la acest capitol, şi perifrazele verbale, care, la origine, erau îmbinări libere
de cuvinte, constînd în propoziţie bimembră de tipul: a-l prinde somnul; a-i rîde inima de
bucurie ş.a., deoarece fostul subiect şi fostul predicat au devenit un nou predicat.
4. Raportul de coordonare
Raportul de coordonare din propoziţie este un raport sintactic de egalitate între
două sau multe părţi de propoziţie care nu depind formal una de alta şi stau pe acelaşi
plan sintactic.
Esenţa coordonării: În raport de coordonare se află cuvintele ce denumesc noţiuni
particulare, de specie diferită, care se includ în aceeaşi noţiune de gen 54 .
Părţile de propoziţie care se găsesc pe acelaşi plan sintactic de egalitate cu altele,
fără a se subordona acestora, fără a depinde de ele, sînt părţi de propoziţie coordonate:
- subiecte (Ion, Vasile şi Vlad sînt prieteni); - NP (Florile sînt frumoase, gingaşe,
superbe); - complemente (Am citit poveşti, romane, poezii) etc.
Fraza compusă prin coordonare este fraza alcătuită din două sau mai multe
propoziţii relativ independente. Or raportul de coordonare este o relaţie sintactică de
egalitate între două sau mai multe propoziţii care nu depind formal una de alta, stau pe
acelaşi plan sintactic şi sînt interdependente ca înţeles, datorită legăturii pe care o fac
vorbitorii între acţiunile sau stările verbelor-predicate din structura lor. Toate gîndurile ce
se conţin în propoziţiile frazei sînt sudate semantic, redînd un tablou integru. Separarea
propoziţiilor coordonate duce la destrămarea integrităţii sintactice: El vine, se înalţă, în
cercuri line zboară / Şi repede ca gîndul la cuibu-i se coboară. Deşi sub aspect formal,
între propoziţiile acestei fraze s-ar putea pune puncte, ele nu pot fi analizate separat,
întrucît aceasta ar duce la destrămarea tabloului imaginii poetice concepută ca un tot
integru.
Raportul de coordonare se realizează prin două mijloace fundamentale:
juxtapunerea (parataxa, asindetul), bazată pe intonaţie specifică, de enumerare, cu ridicări
şi coborîri de ton, care revin cu regularitate şi care sînt marcate în scris cu ajutorul virgulei,
şi joncţiunea marcată cu ajutorul conjucnţiilor sau locuţiunilor conjuncţionale etc.: E
vremea rozelor ce mor, / Mor în grădini, şi mor şi-n mine - / Şi-au fost atît de viaţă pline, /
Şi azi se sting aşa uşor (Al. Macedonschi).
Între cuvintele şi propoziţiile coordonate se stabilesc următoarele raporturi de sens:
54 E greşit a spune: Am cumpărat o masă, un scaun şi o portocală. În cazul dat trebuie să alcătuim
mai multe propoziţii.
58