Limba românÄ contemporanÄ. Sintaxa - Biblioteca ÅtiinÅ£ificÄ a ...
Limba românÄ contemporanÄ. Sintaxa - Biblioteca ÅtiinÅ£ificÄ a ... Limba românÄ contemporanÄ. Sintaxa - Biblioteca ÅtiinÅ£ificÄ a ...
Dimpotrivă a înţelege o frază, înseamnă a sesiza ansamblul conexiunilor care unesc diferite cuvinte”. Făcînd abstracţie de enunţurile neanalizabile, putem spune că existenţa unui enunţ (propoziţie sau frază) e condiţionată de existenţa raporturilor sintactice, raporturile fiind inerente oricărui întreg 46 . 3. Definiţie. Clasificări Din perspectiva logico-semantică, D. Irimia defineşte raporturile sintactice astfel: raporturile sintactice sînt interpretarea lingvistică a unor raporturi logice, prin care se reflectă în planul gîndirii conexiuni extralingvistice, extrinseci (între „obiecte”) şi intinseci (interioare „obiectelor”, de tipul: parte-întreg, conţinut-formă, substanţă-calitate, staticedinamice etc). Raporturile sintactice între cuvinte se află în dependenţă faţă de particularităţile realităţii extralingvistice. Expresie a modului de reflectare lingvistică a realităţii extralingvistice, unităţile lexicale (de natură verbală, mai ales adjectivală) se caracterizează, în funcţie de structura lor semantică, prin trăsături (disponibilităţi) combinatorii (numite şi valenţe), care condiţionează dezvoltarea raporturilor sintactice; ele reclamă sau numai admit anumite raporturi sintactice, prin care să se împlinească cîmpurile semanticosintactice din care se constituie planul semantic global al enunţului (de exemplu, cîmpul semantico-sintactic al verbului a vedea este descris de dezvoltarea funcţiilor de subiect: eu, ea etc. şi de complement direct: o carte, un pix etc, care vin să complinească golurile din sfera lui semantică: Eu văd un pix) 47 . În planul expresiei, relaţiile sintactice sînt condiţie şi modalitate esenţială a organizării unităţilor lexicale într-un enunţ lingvistic, organizare impusă, în procesul de trecere din plan paradigmatic în plan sintagmatic, de linearitatea semnului lingvistic. Raporturile sintactice se pot stabili între unităţi de aceeaşi importanţă (două subiecte ş.a.) sau între unităţi de importanţă inegală, cea mai importantă regizînd, cealaltă fiind regizată (subiect – atribut ş.a.). Raporturile în care sînt angajate unităţi de importanţă diferită sînt raporturi ierarhice, adică generatoare de funcţii sintactice, adică sînt raporturi funcţionale. Dimpotrivă, raporturile dintre unităţile de aceeeaşi importanţă, avînd aceeaşi funcţie sintactică sau funcţii sintactice diferite sînt raporturi neierarhice şi afuncţionale. O altă clasificare a raporturilor sintactice ţin de planurile manifestării unităţilor sintactice (planul comunicării şi planul comentariilor): 46 Unitatea de structură a enunţului este asigurată de înglobarea nivelului lexical din sistemul limbii în nivelul sintactic prin intermediul raporturilor sintactice. Unităţile lexicale îşi actualizează propriul conţinut semantic, virtual în planul paradigmatic al limbii, şi, prin aceasta, participă la stratul de bază al conţinutului semantic global al enunţului, în plan sintagmatic, intrînd în relaţii unele cu altele şi totodată cu enunţul ca întreg. Trecerea cuvîntului în condiţia de termen sintactic se face, în dezvoltarea şi funcţionarea enunţului în procesul de comunicare lingvistică, prin intermediul sintagmei: sintagma minimală de la nivel sintactic este constituită din cel puţin două unităţi lexicale autonome, între care se instituie un anumit raport sintactic. 47 În sfera semantică a unităţilor lexiclae şi dezvoltarea raporturilor sintactice se instituie un raport de intercondiţionare: sintaxa operează cu unităţi marcate printr-un sens, iar semantica operează cu unităţi semice a căror semnificaţie se actualizează, numai în context, prin angajarea lor în procese combinatorii de natură sintactică. Relevînd conexiunea nivelului semantic cu cel syntactic remarcăm că sensul reprezintă în ultimă instanţă “raţiunea de a fi a structurii sintacice”, iar structura sintactică – “modalitatea fundamentală a expresiei semantice” (cf. [E. Creţu Toderiţă, Unităţi…, p. 51]). Mai trebuie remarcat şi faptul că o unitate incompativbilă cu alta, din punct de vedere semantic poate deveni compatibilă, cînd capătă valori connotative, contractînd raporturi de natură stilistică. Cf. Şi-am zis verde de albastru / mă doare un cal măiastru / Şi-am zis pară de un măr / minciună de adevăr (N. Stănescu) 54
• raporturi homoplane, manifestîndu-se fie în planul comunicării (plan obiectiv), fie în planul comentariilor (plan subiectiv); • raporturi heteroplane, care se stabilesc între cele două planuri: La început – se ştie – stelele aveau pe cer / cărările cu stîngăcie trase la-ntîmplare (L. Blaga). În funcţie de faptul dacă sînt sau nu exprimate în text unităţile sintactice, raporturile care se stabilesc între ele sînt: • explicite (ambele unităţi sînt concrete: Bate vîntul; cine a venit ş.a.); • implicite (cînd numai una dintre unităţile sintactice are realizare concretă, cealaltă fiind inclusă, subînţeleasă: Cine a venit? – Paul; - Unde te duci? – La Iaşi). În funcţie de numărul unităţilor implicate în raportul sintactic: • raporturi binare (subiect – predicat; atribut – regent etc.); • raporturi ternare, constînd în aceea că actualizarea unei unităţi cu o anumită funcţie sintactică reclamă prezenţa altor două unităţi (atributul circumstanţial, EPS). 48 În virtutea caracterului linear al enunţării, unităţile implicate într-un raport sintactic pot apărea: • în succesiune imediată. Cf. Studentul citeşte; • dislocate (la distanţă). Cf. Studentul care învaţă la filologie citeşte mult. În privinţa numărului de raporturi sintactice recunoscute în limba română, nu există un consens în literatura de specialitate. Diversitatea de opinii se motivează, pe de o parte prin perspectiva conceptuală diversă din care este cercetat fenomenul lingval în cauză, iar, pe de altă parte, prin insuficienţa operaţională a criteriilor după care sînt stabilite raporturile sintactice, ca şi din cauza insuficientei adecvări la obiect a modului de recunoaştere a caracteristicilor individualizatoare, proprii proceselor relaţionale. În stadiul actual de cerctare, în literatura de specialitate se remarcă că organizarea enunţului se întemeiază pe cîteva tipuri fundamentale de raporturi sintactice: de inerenţă, coordonare, subordonare, apozitiv, de incidenţă, mixt, explicativ. 49 3. Raportul de inerenţă (de interdependenţă, predicativ) Raportul de inerenţă 50 este un raport de tip special, deosebit de toate celelalte, între termenii căruia – subiectul şi predicatul - există o relaţie nu atît de interdependenţă, cît de implicare sintactică, de reciprocitate (de dependenţă reciprocă), în sensul că se definesc unul prin celălalt, că fiecare dintre ei impune, de obicei, celuilalt anumite condiţii: în mintea vorbitorului, subiectul este gîndit împreună cu predicatul său şi invers, predicatul 48 Raporturile sintactice sînt în parte, convertibile, această trăsătură datorîndu-se libertăţii oferite de sistemul limbii de a exprima acelaşi sau aproximativ acelaşi conţinut sub forme diferite. Astfel, o relaţie neierarhică, afuncţională poate fi convertită într-o relaţie ierarhică, funcţională: cf. relaţia de coordonare adversativă (cu ci) se paote transforma în relaţia de dependenţă opoziţională şi invers: Nu ninge, ci plouă – În loc să ningă, plouă. Cf. E soare, dar e frig – Deşi e soare, e frig; A fost trafic şi a întîrziat la ore – Pentru că a fost trafic, a întîrziat la ore. 49 În viziunea unor structuralişti, raporturile care se stabilesc între unităţile componente ale unui enunţ sînt exclusiv raporturi de dependenţă, unind un termen superior cu unul inferior. Gramaticile tradiţionale recunosc existenţa a două tipuri de raporturi sintactice: coordonarea şi subordonarea.Pe parcursul evoluţiei ştiinţei, s-au relevat şi alte raporturi sintactice. 50 Relaţia de inerenţă se stabileşte între termeni a căror asociere atinge un grad maxim de solidaritate: fiecare din cei doi termeni îl presupune şi cere – funcţional, semantic şi structural – pe celălalt, fiecare îi impune celuilalt o anumită organizare morfematică, prozodică sau sintactică. 55
- Page 3 and 4: şi-l include. Cele mai generale s
- Page 5 and 6: Morfologia ne prezintă structura,
- Page 7 and 8: limbă şi dialecica dintre ele în
- Page 9 and 10: 25). De exemplu, e fapt verificat c
- Page 11 and 12: UNITĂŢILE SINTACTICE Unul din asp
- Page 13 and 14: a) sintagma este cea mai mică unit
- Page 15 and 16: căruia propoziţiile se deosebesc
- Page 17 and 18: Prin prezentarea şi comentarea ace
- Page 19 and 20: 2. Modalitatea subiectivă: se red
- Page 21 and 22: judecată pozitivă şi propoziţii
- Page 23 and 24: PĂRŢILE DE PROPOZIŢIE 22 1. Noţ
- Page 25 and 26: Funcţia sintactică este un adaos
- Page 27 and 28: - articole neaglutinate cu partea d
- Page 29 and 30: De asemenea, predicatul, spre deose
- Page 31 and 32: • Părţi de propoziţie anticipa
- Page 33 and 34: eunirii unor propoziţii. Ea s-a de
- Page 35 and 36: Notă: În gramatica din ultimul ti
- Page 37 and 38: cumulative etc. Cf. Te îmbeţi de
- Page 39 and 40: Aproape toate propoziţiile subordo
- Page 41 and 42: TEXTUL Textul, ca unitate sintactic
- Page 43 and 44: tipuri de substitute se numesc subs
- Page 45 and 46: CLASIFICAREA PROPOZIŢIILOR DUPĂ C
- Page 47 and 48: general doar prin participarea afec
- Page 49 and 50: se întreba, a interoga, a afla, a
- Page 51 and 52: RAPORTURILE SINTACTICE 1. Conceptul
- Page 53: 2. Numărul şi caracteristicile ra
- Page 57 and 58: Acordul lexical (semantic, logic) i
- Page 59 and 60: Coordonare copulativă. Conţinutul
- Page 61 and 62: care există încă un “predicat
- Page 63 and 64: Conclusiva se desparte prin virgul
- Page 65 and 66: ) recţiune indirectă (prepoziţio
- Page 67 and 68: terenul limbii române printr-un an
- Page 69 and 70: 2. În raportul apoziţional cei do
- Page 71 and 72: O situaţie specifică cu preponder
- Page 73 and 74: veacuri / Stele-mi scînteie pe lac
- Page 75 and 76: Nişte muncitori caută întreprind
- Page 77 and 78: PREDICATUL 1. Predicatul. Noţiuni
- Page 79 and 80: • predicat nominal • predicat v
- Page 81 and 82: plecă (P. Ispirescu) [Forma răzg
- Page 83 and 84: Ca verb copulativ, a fi admite în
- Page 85 and 86: 5. Valoarea predicativă a modurilo
- Page 87 and 88: (2) gerunziul dependent, folosit ca
- Page 89 and 90: 89 Predicatul verbal compus 1. Defi
- Page 91 and 92: 91 auxiliarele sînt desemantizate
- Page 93 and 94: 93 prea frumoasă fată, // Ca marm
- Page 95 and 96: 95 - PVC triplu modal - aspectual:
- Page 97 and 98: 97 Notă: Din unele NP se obţine o
- Page 99 and 100: 99 sintactic distinctiv (Ion trece
- Page 101 and 102: 101 • interjecţii: Cu o asemenea
- Page 103 and 104: 103 exprimă o caracteristică a nu
Dimpotrivă a înţelege o frază, înseamnă a sesiza ansamblul conexiunilor care unesc diferite<br />
cuvinte”. Făcînd abstracţie de enunţurile neanalizabile, putem spune că existenţa unui enunţ<br />
(propoziţie sau frază) e condiţionată de existenţa raporturilor sintactice, raporturile fiind<br />
inerente oricărui întreg 46 .<br />
3. Definiţie. Clasificări<br />
Din perspectiva logico-semantică, D. Irimia defineşte raporturile sintactice astfel:<br />
raporturile sintactice sînt interpretarea lingvistică a unor raporturi logice, prin care se<br />
reflectă în planul gîndirii conexiuni extralingvistice, extrinseci (între „obiecte”) şi intinseci<br />
(interioare „obiectelor”, de tipul: parte-întreg, conţinut-formă, substanţă-calitate, staticedinamice<br />
etc).<br />
Raporturile sintactice între cuvinte se află în dependenţă faţă de particularităţile<br />
realităţii extralingvistice. Expresie a modului de reflectare lingvistică a realităţii<br />
extralingvistice, unităţile lexicale (de natură verbală, mai ales adjectivală) se caracterizează,<br />
în funcţie de structura lor semantică, prin trăsături (disponibilităţi) combinatorii (numite şi<br />
valenţe), care condiţionează dezvoltarea raporturilor sintactice; ele reclamă sau numai<br />
admit anumite raporturi sintactice, prin care să se împlinească cîmpurile semanticosintactice<br />
din care se constituie planul semantic global al enunţului (de exemplu, cîmpul<br />
semantico-sintactic al verbului a vedea este descris de dezvoltarea funcţiilor de subiect: eu,<br />
ea etc. şi de complement direct: o carte, un pix etc, care vin să complinească golurile din<br />
sfera lui semantică: Eu văd un pix) 47 . În planul expresiei, relaţiile sintactice sînt condiţie şi<br />
modalitate esenţială a organizării unităţilor lexicale într-un enunţ lingvistic, organizare<br />
impusă, în procesul de trecere din plan paradigmatic în plan sintagmatic, de linearitatea<br />
semnului lingvistic.<br />
Raporturile sintactice se pot stabili între unităţi de aceeaşi importanţă (două subiecte<br />
ş.a.) sau între unităţi de importanţă inegală, cea mai importantă regizînd, cealaltă fiind<br />
regizată (subiect – atribut ş.a.). Raporturile în care sînt angajate unităţi de importanţă<br />
diferită sînt raporturi ierarhice, adică generatoare de funcţii sintactice, adică sînt raporturi<br />
funcţionale. Dimpotrivă, raporturile dintre unităţile de aceeeaşi importanţă, avînd aceeaşi<br />
funcţie sintactică sau funcţii sintactice diferite sînt raporturi neierarhice şi afuncţionale.<br />
O altă clasificare a raporturilor sintactice ţin de planurile manifestării unităţilor<br />
sintactice (planul comunicării şi planul comentariilor):<br />
46 Unitatea de structură a enunţului este asigurată de înglobarea nivelului lexical din sistemul limbii în<br />
nivelul sintactic prin intermediul raporturilor sintactice. Unităţile lexicale îşi actualizează propriul conţinut<br />
semantic, virtual în planul paradigmatic al limbii, şi, prin aceasta, participă la stratul de bază al conţinutului<br />
semantic global al enunţului, în plan sintagmatic, intrînd în relaţii unele cu altele şi totodată cu enunţul ca<br />
întreg. Trecerea cuvîntului în condiţia de termen sintactic se face, în dezvoltarea şi funcţionarea enunţului în<br />
procesul de comunicare lingvistică, prin intermediul sintagmei: sintagma minimală de la nivel sintactic este<br />
constituită din cel puţin două unităţi lexicale autonome, între care se instituie un anumit raport sintactic.<br />
47 În sfera semantică a unităţilor lexiclae şi dezvoltarea raporturilor sintactice se instituie un raport de<br />
intercondiţionare: sintaxa operează cu unităţi marcate printr-un sens, iar semantica operează cu unităţi semice<br />
a căror semnificaţie se actualizează, numai în context, prin angajarea lor în procese combinatorii de natură<br />
sintactică. Relevînd conexiunea nivelului semantic cu cel syntactic remarcăm că sensul reprezintă în ultimă<br />
instanţă “raţiunea de a fi a structurii sintacice”, iar structura sintactică – “modalitatea fundamentală a<br />
expresiei semantice” (cf. [E. Creţu Toderiţă, Unităţi…, p. 51]).<br />
Mai trebuie remarcat şi faptul că o unitate incompativbilă cu alta, din punct de vedere semantic poate<br />
deveni compatibilă, cînd capătă valori connotative, contractînd raporturi de natură stilistică. Cf. Şi-am zis<br />
verde de albastru / mă doare un cal măiastru / Şi-am zis pară de un măr / minciună de adevăr (N. Stănescu)<br />
54
Change language