Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

Concluzii
Aşadar, din punctul de vedere al informaţiei semantice:
Propoziţia poate transmite o judecată, un act de voinţă;
Partea de propoziţie poate transmite o noţiune;
Fraza poate transmite un raţionament;
Substitutul de propoziţie poate „transmite” – cunoscută de vorbitor şi identificată
de interlocutor de regulă din „traducerea” pe care o face chiar vorbitorul printr-o unitate
sintactică decodabilă principial exact de către interlocutor – „informaţia” indicată imediat
mai sus la propoziţie şi la frază;
Textul poate transmite o informaţie semantică complexă rezultînd din informaţia
semantică a „componentelor” lui, care sînt, prin excelenţă, „frazele gata constituie”.
În ceea ce priveşte „materialul de construcţie al unităţilor sintactice:
Propoziţia este divizibilă sintactic în unităţi sintactice imediat inferioare – părţile de
propoziţie;
Partea de propoziţie nu este divizibilă sintactic şi nu are existenţă de sine stătătoare,
fiind posibilă doar şi prin propoziţie, avînd ca material de construcţie unitatea lexicală, şi
nu sintactică;
Fraza este întotdeauna divizibilă sintactic – propoziţia (eventual substitutul de
propoziţie);
Substitutul nu este principial divizibil, avînd ca material de construcţie unitatea
lexicală, şi nu sintactică;
Textul – întotdeauna divizibil sintactic – fraza.
În legătură cu raporturile sintactice în limitele unităţilor sintactice, relevăm că ele
sînt obligatorii în cadrul propoziţiei, frazei şi a textului.
Textul – un multiplu al frazei, la care se pot adăuga şi substitutele este alcătuit din
minimum două unităţi sintactice imediat inferioare, care sînt fraze, eventual substitute şi
are minimum unul din cele cinci raporturi sintactice posibile în imba română, informaţia lui
produul complex al informaţiilor semantice din fraze.
44