Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

• formate prin împletirea raporturilor de coordonare şi subordonare (fraze mixte /
amalgamate). Cf. Plăcut e somnul lîngă o apă ce curge / lîngă apa care vede totul,
dar amintiri nu are. (L. Blaga).
Notă: Există situaţii în care vorbitorul, dorind să scoată în evidenţă una sau mai
multe propoziţii secundare subordonate, lasă neexprimată propoziţia principală şi
regentă de gradul întîi a frazei. Cf. Şi dacă nu ai aflat la timp? adaugă tata. În această
frază joctivul şi, numit în literatura de specialitate mai veche şi „narativ”, iar în cea
mai nouă Şi anacolutic, „impune la dreapta lui propoziţia principală interogativă
directă de tipul ce mi se întîmplă? –e o frază amalgamată incompletă.
Din punct de vedere al structurii lor, distingem fraze:
• fraze cu structură simplă (liniară), alcătuite numai din propoziţii principale, în raort de
coordonare, fie numai dintr-o propoziţie principală şi una sau mai multe subordonate
care depind una de alta;
• fraze cu structură medie, alcătuite fie numai din propoziţii principale în raport de
coordonare, însoţite de subordonate necoordonate, fie numai din cîte o propoziţie
principală necoordonată însoţită de subordonate coordonate între ele;
• fraze cu structură complexă sau arborescentă.
O categorie specială de fraze este şi perioada. Aceasta este specifică stilului
individual, are un caracter unitar şi armonios (datorat în special modului de organizare
internă, simetriei membrelor din structura sa) şi exprimă o gîndire complexă şi nuanţată
prin propoziţii care tind să se întîlnească şi care antrenează gîndirea şi simţirea
ascultătorului, dînd exprimării măreţie şi solemnitate. Se caractrizează printr-o intonaţie
deosebită, prin ramificare, prin topica inversă a propoziţiilor (de obicei, subordonatele
precedă regentele) şi prin existenţa a două părţi distincte în structura sa: protaza, alcătuită
din propoziţii care creează, prin conţinutul lor, un interes crescînd, amplificat, o stare de
concentrare, de aşteptare, de tensiune progresivă, şi care sînt aşezate la începutul perioadei,
şi apodoza, alcătuită din propoziţii care aduc, prin conţinutul lor, rezolvarea, împlinirea,
afirmarea plenară a unei constatări cu forţă de argument, considerată de vorbitor sau de
autor ca foarte importantă şi care sînt aşezate la sfîrşitul perioadei. Protaza şi apodoza sînt
intersectate de un punct distinct numit secţiune. Perioada este întîlnită în proză, cu
deosebire în operele lui Al. Russo, Al. Odobescu, B. Şt. Delavrancea, Calistrat Hogaş, N.
Iorga, Vasile Pârvan etc.: Albia literaturii noastre e atît de îngustă, că, de-aş zice că nici o
scriere nouă nu posedă condiţiileunei scrieri nemuritoare, aş zice un adevăr supărător
pentru tagma literaţilor şi adevărul, de cînd lumea, îmblă cu capul spart, însă, mărturisesc
că privind babilonia limbistică din zilele noastre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar
şi mă mîngîi numai cu credinţa că acest viitor îşi va găsi loc de scăpare în poezia poporală
(Al. Russo).
* Fraze de umplutură sînt unele fraze incidente, golite de conţinut prin
folosire repetată, alcătuite din două propoziţii: Carevasăzică, nu ştiu cum să-ţi spun (zic: E
om rău, carevasăzică, fără pic de inimă. Repetate abuziv, inconştient şi inutil de unii
vorbitori, aceste fraze au devenit, ca şi unele propoziţii de umplutură ticuri verbale.
40