Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

• regente (supraordonate) = propoziţii determinate sintactic de alte propoziţii, adică
propoziţii conducătoare, care „dirijează” sintactic relaţiile din cadrul frazei, obligînd
alte propoziţii să se raporteze la ele. Ele pot fi atît principale, cît şi secundare: Vin’cu
mine, rătăceşte / Pe cărări cu cotituri, / Unde noaptea se trezeşte / Glasul vechilor
păduri (M. Eminescu); Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? (M. Eminescu);
Dulcea lor zădărnicie / Nu mă-ndur s-o pun pe foc, / Deşi-mi stau atît de triste / Că
nu pot muri de loc (M. Eminescu).
Nota 1: Deseori sînt confundate noţiunile de propoziţie principală şi propoziţie
regentă. Trebuie să menţionăm că aceşti termeni nu sînt echivalenţi, întrucît există
propoziţii secundare regente. Nu orice regentă este deci principală, după cum nu orice
principală este regentă.
Nota 2: Cu toate că sintagma „propoziţie regentă”, cît şi termenul sintatic „regentă” au
o răspîndire cvazigenerală, totuşi acest mod de individualizare terminologică nu este
convenabil de cele mai multe ori, pentru că majoritatea propoziţiilor subordonate, care se
opun regentelor, depind semantico-gramatical (nu de regenta luată în întregime, ci) de o
parte de vorbire cu- principial – nu importă ce funcţie în regentă.
• subordonate (dependente) = propoziţiile care depind sintactic de alte propoziţii
(regente), determinîndu-le în totalitate sau numai parţial (adică numai o parte de
vorbire din interiorul ei); sînt propoziţii „conduse”, „dirijate”, „obligate” de regente
să se raporteze la conţinutul acestora sau la una dintre părţile de vorbire din ele. Ele
nu pot fi decît propoziţii secundare, insuficiente ca înţeles, sfera lor integrîndu-se în
sfera acestora.
Notă: Dacă termenul de regent diferă substanţial de acela de propoziţie principală,
termenul – opus regentului- de propoziţie subordonată trimite la aceeaşi realitate ca şi cel
de propoziţie secundară, în sensul că principial orice propoziţie subordonată este secundară
şi viciversa. Termenii de „propoziţie secundară” şi propoziţie „subordonată” au ajuns
aproape sinonimi, deşi criteriile de delimitare a unor asemenea propoziţii sînt diferite
(criteriu semantic la principale şi secundare şi criteriul sintactic la regente şi subordonate):
S-au aşezat pe banca din parc, deoarece erau foarte obosiţi (determină regenta în
totalitate); Cînd am fost ură, am fost mare, / Dar, astăzi, cu desăvîrşire / Sunt mare, căci
mă simt iubire, / Sunt mare, căci mă simt uitare (Al. Macedonschi). Dacă gramatica actuală
menţine totuşi ambii aceşti termeni, acest lucru este motivat de simetria conceptuală şi
terminologică: aşa cum unei propoziţii cu importanţă mai mare în frază (principală) i se
opune o propoziţie cu importanţă mai mică în frază (secundara), tot la fel şi regentul, care
vizează relaţiile dintre elementele constitutive ale frazei are, la polul opus, perechea
terminologică de propoziţie subordonată.
Nota 2: Legătura dintre propoziţia subordonată şi regentă nu trebuie înţeleasă
unilateral – numai dinspre subordonată spre regentă, ci şi invers, dinspre regentă spre
subordonată. Există propoziţii regente principale care, datorită insuficienţei lor semantice,
sînt strîns legate de subordonatele pe care le au: regentele subordonatelor subiective,
regentele subordonatelor predicative).
Legătura dintre propoziţia subordonată şi propoziţia regentă poate fi mai slabă sau
mai strînsă şi în funcţie de importanţa şi necesitatea lor pe lîngă regent – mai mică sau mai
mare – pe care vorbitorul o poate da informaţiei sale. În acest caz, propoziţia subordonată
nu este considerată indispensabilă pentru comunicare, ea apare ca o propoziţie facultativă,
izolată prin pauză (marcată cu virgulă) – SC de consecinţă, concesive, opoziţionale,
36