Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

3. Părţile de propoziţie cu funcţie expresivă
(sau cuvinte noţionale fără funcţie sintactică)
Această clasă de cuvinte are un inventar destul de redus (circa 20) şi conţine cîteva
forme flexionare ale pronumelui personal, care numai în anumite tipuri de contexte ajung
să fie golite de informaţia lor noţională/semantică iniţială, în locul cărei informaţii
noţionale/semantice li se conferă de către vorbitor informaţie expresivă; acest lucru face ca,
în contextele respective, cuvintele în atenţie să constituie o parte de propoziţie cu regim
particular (funcţia lor este exclusiv expresivă):
• formele flexionare ale pronumelui personal – dativul etic: eu mi-s ardelean; şi-ţi vine
el cu o poveste; şi mi-ţi aduce el nişte argumente; Pe Codrenaş mi ţi-l legă; Unde miai
stat pînă acum; Şi mi ţi-l luă de chică; Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut
pe la o ţuică...una-două-trei... pe urmă dă-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu
bere. (I. L. Caragiale)
• dativul neaccentuat al pronumelui personal de persoana a III-a singular –i în perifraza
verbală neaglutinată veche: Deşi nimeni nu-l ascultă, Ion dă-i şi dă-i cu valoarea
principiilor lui de viaţă); acest i trebuie admis de asemenea ca dativ etic cu funcţie
exclusiv expresivă, pentru că este desemantizat lexical, nu are informaţie gramaticală
determinativă, este întrebuinţat emfatic şi, ca urmare, nu poate îndeplini funcţie
sintactică);
• acuzativul neaccentuat al pronumelui personal de persoana a III-a plural le în
perifrază verbală neagutinată „recentă” le are (Ion le are cu poezia; Ce le mai ştie pe
toate) – acuzativul etic, care aparţine perifrazei verbale în atenţie 26 ;
• dativul neaccentuat al pronumelui personal de persoana I singular mi (iniţial dativ
etic) urmat de acuzativul neaccentuat al pronumelui personal de persoana a II-a
singular te în perifrazele adverbiale aglutinate: darămite, pasămite etc.;
• acuzativul neutru din perifrazele verbale neaglutinate vechi: a o zbughi, a o tuli, a o
lua la sănătoasa, a o rupe de fugă, a o pune de mămăligă etc. (la pronumele o nu se
poate identifica substantivul pe care îl substituie. Cf. Văzînd eu o vreme ca asta, am
şparlit-o la baltă, cu gînd rău asupra mamei, cît îmi era de mamă şi de necăjită. (I.
Creangă).
4. Cuvinte care nu sînt părţi de propoziţie
Există în limba română părţi de vorbire care, deşi incluse în propoziţie, nu
pot fi considerate părţi de propoziţie distincte. Acestea sînt cuvinte cu funcţie
numai de marcă la nivelul propoziţiei, al părţii de propoziţie, al frazei, textului.
Vide semantic, aceste cuvinte sînt părţi de vorbire-flectiv, mărci categoriale ale
anumitor categorii gramaticale ale unor cuvinte, intrînd ca „anexe”, în structura
morfologică a cuvintelor, ele transmit în exclusivitate informaţie gramaticală:
- vocativul numelor (Băiete! Fato!),
- interjecţiile-semnal măi, băi, bre + vocativul unui nume;
- interjecţii folosite fără mesaj şi se află în afara comunicării interumane: la-la-la,
cîhî-cîhî etc.
26 Situaţia formelor pronominale cu valoare etică nu este specifică numai limbii române şi nici măcar
doar limbilor romanice cf. les mettre “a o lua la sănătoasa”; sp. Tomar la del humo “ a o lua la fugă”; it. Farla
a uno “a i-o face cuiva”, engl. Take it easy “a o lua încet” ş.a., de unde am putea concluziona că avem în faţă
nişte universalii lingvistice, care au fost mult timp ignorate de către cercetători.
26