Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

216
lua pe cineva de prost (de nebun); a se ţine de prieten (de rudă) etc. Corect: a lua pe cineva drept
prost (drept nebun); a se ţine drept prieten (drept rudă) ş.a.
2. În unele construcţii, sînt admise ambele variante, cînd elementul predicativ suplimentar e
construit atît cu, cît şi fără prepoziţiile ca, de, drept. De reţinut că, după verbe ca a alege, a delega,
a numi, a promova, a propune + complement direct sau după aceleaşi verbe la diateza pasivă, limba
literară preferă elementul predicativ suplimentar fără prepoziţie. Cf. L-am ales preşedinte, respectiv
A fost ales preşedinte (nu drept sau ca preşedinte).
3. Adăugarea lui şi pe lîngă prepoziţia ca („drept, în calitate de”) dă naştere unei construcţii
incorecte. Se spune: S-a interesat ca părinte (nu ca şi părinte), iar eventualele cacofonii se evită prin
alte mijloace. Deci nu se admit nici îmbinări de tipul: L-a primit ca şi cadou sau A apărut ca şi
coautor ş.a.
Topica
Spre deosebire de atribut, cu care se aseamănă prin acord, elementul predicativ suplimentar
se plasează după verbul predicat, care i se impune ca regent: Grămezile ude de dorobanţi se
strînseră necăjite şi ameţitoare (M. Sadoveanu).
În enunţul de mai sus, elementele predicative suplimentare necăjite şi ameţitoare, acordate
în gen şi număr cu substantivul grămezile – regentul lor nominal – se situează, în plan sintagmatic,
imediat după verbul se strînseră – regentul lor verbal. Aşadar, prin flexiune (determinată de
realizarea prin adjective), ele se opun circumstanţialelor modale, iar prin poziţie - atributului
(inclusiv celui circumstanţial).
Notă: Pentru demonstrarea justeţei celor spuse mai sus, pot fi comparate următoarele
exemple:
1. Fata priveşte atentă.
2. Fata atentă priveşte.
3. Atentă, fata priveşte.
În primul exemplu, adjectivul atentă intră în dublă relaţie: şi cu verbul priveşte, şi cu
substantivul fata, îndeplinind funcţia sintactică de element predicativ suplimentar. Deplasarea
acestui determinant în poziţie adnominală, ca în exemplul al doilea, anulează dubla dependenţă a
determinantului, care devine determinant unilateral, realizînd, exclusiv, poziţia de atribut al
substantivului fata. Izolarea acestui determinant în poziţie iniţială, ca în exemplul al treilea, este
emfatică, dar implică, de asemenea, subordonarea dublă: atît faţă de nume, cît şi faţă de verb.
Adjectivul îndeplineşte, în asemenea situaţii, funcţia de atribut circumstanţial.
Astfel, cel mai apropiat de elementul predicativ suplimentar este atributul circumstanţial.
Distincţia dintre ele nu este însă doar topica diferită, ci ţine şi de planul semantic: însuşirea
exprimată de atributul circumstanţial precede (ca timp, cauză, condiţie etc.) sau urmează (scop,
consecinţă) acţiunea verbală: Perseverent, elevul învaţă foarte bine (atribut circumstanţial cu nuanţă
cauzală). În timp ce însuşirea exprimată prin elementul predicativ suplimentar este simultană cu
acţiunea verbului: Elevul învaţă perseverent (EPS).
Dacă verbul are diferite compliniri circumstanţiale, elementul predicativ suplimentar poate
sta:
• imediat după verb, înaintea complinirilor circumstanţiale: Se sculă încet şi porni
gîrbov spre casa pustie ş.a.
• după una din complinirile circumstanţiale sau necircumstanţiale: Nicoară
ascultase cartea de ameninţare cu sprînceana încă mînioasă (M. Sadoveanu);
Urcară scările mai uşori ca niciodată; Am umblat astfel veseli toată ziua ş.a.
Relevăm totuşi că există şi situaţii cînd, în limba vorbită, cu preponderenţă într-o
comunicare afectivă, elementul predicativ suplimentar trece, accentuat, înaintea celor două structuri
morfo-sintactice la care face, concomitent, referire: Prima a sosit a mea; Trist mai vine Victor;
Lilia o cheamă; Aproape domnişoară s-a-nscris în şcoli înalte / Şi mîinile de gheaţă şi le-a făcut
mai calde, / Picioarele mai groase, grumazul mai cărnos, / Să nu i se mai vadă, uscată, nici un os
(T. Arghezi) etc. Cînd însă elementul predicativ suplimentar este exprimat prin pronume
216