Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

205
- Pronume relative: cine, ce cîţi, cîte, cel ce, cei ce (precedate de prepoziţia pe lîngă sau de
locuţiunea prepoziţională în afară de): Pe lîngă ce ştiţi voi, mai ştiu şi eu cîte ceva; În afară
de cîte sănt deja explicate, mai sînt destule de lămurit.
Elemente corelative
Circumstanţiala de cumul are ca elemente corelative, în propoziţia regentă, următoarele părţi
de vorbire:
a) într-o regentă pozitivă a circumstanţialei de cumul: adverbe de mod mai şi şi,
interjecţia apoi (de origine adverbială) şi conjuncţiile coordonatoare adversative
dar şi însă: După ce bea, mai şi fumează; Pe lîngă că mai era lacom, mai şi
fuma; Bate vîntul, plus că mai şi plouă.
b) într-o regentă negativă a circumstanţialei de cumul: adverbul de mod negativ nici
(corespondent al adverbului şi din regenta pozitivă), folosit singur sau întărit prin
adverbul de mod mai, prin interjecţia apoi sau prin conjuncţia coordonatoare
adversativă dar – În afară că nu a înţeles nimic, nici măcar nu a depus un pic de
efort; După ce nu munceşte, nici de băut nu se lasă.
Topica. Punctuaţia.
Circumstanţiala de cumul stă, de obicei, înaintea propoziţiei regente. Cînd este introdusă
locuţiunile conjuncţionale subordonatoare plus că şi necum că se află întotdeauna după propoziţia
regentă. Punctuaţia (a se vedea la circumstanţialul cumulativ)
Contragerea
După ce bea, mai şi fumează > Pe lîngă băutură, mai şi fumează; Bate vîntul, plus că mai şi
plouă – În afară de vînt, mai şi plouă.
CIRCUMSTANŢIALUL DE EXCEPŢIE
Circumstanţialul de excepţie constituie obiectul unor controverse, una din probleme care
prezintă interes fiind defniţia acestei părţi de propoziţie cu funcţie secindară. GA îl defineşte astfel:
Complementul de excepţie arată obiectul care constituie o excepţie faţă de subiect, nume
predicativ, atribut sau complement şi răspunde la una din întrebările: cu excepţia cui? Cu excepţia
căruia (căreia)? (cînd se referă la fiinţe) şi cu excepţia cărui fapt? (cînd se referă la nume de
lucruri şi de acţiuni, la caracteristici etc.).
O altă definiţie mai detaliată şio exhaustivă o propune cercetătorul C. Dimitriu:
Circumstanţialul de excepţie este partea secundară de propoziţie care, în general, determină un
regent de gradul I (verb, adjectiv, interjecţie, adverb) şi un regent de gradul II (subsantiv, pronume,
numeral întrebuinţat pronominal), arătînd – prin referire la funcţia sintactică de subiect,
complement, circumstanţial – cine sau ce „se sustrage” de la îndeplinirea funcţiei sintactice a părţii
de propoziţie vizate: Ei aplaudă pe oricine cu excepţia amicului meu.
Circumstanţialul de excepţie este relativ puţin reprezentat în limba română, aflîndu-se la
polul opus faţă de circumstanţialul cumulativ.
Circumstanţialul de excepţie îmbracă două aspecte: unul pozitiv şi altul negativ.
1) Circumstanţialul de excepţie cu aspect pozitiv (dar cu sens negativ) stă pe lîngă
un verb sau o locuţiune verbală cu aspect pozitiv şi constituie o excepţie faţă de o
parte de propoziţie (subiect, atribut sau complement) sau faţă de NP (orice,
oricare, fiecare, tot, mulţi, oriunde, oricînd, oricum etc.): Au venit toţi, în afară
de unul; El este un om cu calităţi, cu excepţia timidităţii; În afară de fratele tău,
toată lumea este prezentă; Este orice, afară de un bun orator; Poate fi numit
orice, afară de ministru.
2) Circumstanţialul de excepţie cu aspect negativ (dar cu sens pozitiv) stă pe lîngă
un verb sau o locuţiune verbală cu aspect negativ şi constituie o excepţie faţă de
o parte de propoziţie cu aspect sau cu înţeles negativ (nici un, nici o, vreun, vreo,
nici unul, nimeni, altceva, altcineva, nicicînd, nicăieri, niciunde, vreodată,
altundeva etc.): În afară de o treime din probleme, altceva nu am făcut azi; Nu s-
a prezentat nimeni decît al doilea dintre cei înscrişi; În afară de a zîmbi, altceva
205