Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

202
Întrebări
Circumstanţiala de opoziţie nu se află cu întrebări, deoarece opoziţia de conţinut dintre cele
două propoziţii este dedusă din context de cel care analizează.
Spre deosebire de circumstanţialul opoziţional, circumstanţiala de opoziţie este mai bine
reprezentată cantitativ, în planul frazei şi dispune de mai multe elemente introductive. Raportul
sintactic dintre circumstanţiala de opoziţie şi propoziţia ei regentă este echivalent, din punctul de
vedere al conţinutului, cu raportul sintactic de coordonare adversativă şi cu raportul sintactic de
coordonare opozitivă dintre două propoziţii (deoarece în toate aceste raporturi există ideea de
divergenţă, de opoziţie fără excludere şi de dependenţă între propoziţii): Cf. Nu munceşte, ci pierde
vremea; Primăvara se bucură, dar toamna se întristează; În loc să m-aştepte pe mine, huştiuliuc
singur în apă (interjecţie); Dacă eu îi vorbesc frumos, ea în schimb se ia la harţă cu mine (locuţiune
verbală).
Dacă însă în raportul de coordonare adversativă şi opozitivă dependenţa între cele două
propoziţii este reciprocă, independenţa uneia dintre ele fiind limitată de existenţa celeilalte (ceea ce
presupune acelaşi plan şi elemente joncţionale de coordonare), în raportul de subordonare
opoziţională dependenţa între cele două propoziţii este unilaterală (de la subordonata, care se află în
planul secundar, la regenta, care se află în planul principal), ea fiind evidenţiată de elementele
joncţionale subordonatoare, care leagă subordonata de regentă.
Elemente introductive
- Conjuncţii subordonatoare (nespecifice): dacă, ca să, unde („dacă”), cînd („în timp ce”, „pe
cîtă vreme”) – însoţite uneori de adverbul dimpotrivă: Dacă furnicile şi albinele adună, în
schimb oamenii mai mult risipesc; Unde („dacă”) pînă mai ieri găseai căpşuni, acum le
cauţi degeaba; Toţi se apără de ţînţari, cînd („pe cîtă vreme”), dimpotrivă, lui Ion nici nu-i
pasă.
- Locuţiuni conjuncţionale subordonatoare (specifice şi nespecifice): în loc să; decît să; în
timp ce, în vreme ce („pe cîtă vreme”), pe cînd, de unde, pentru ca să etc.: În timp ce
plimbarea mă înviorează, rămînerea în cameră mă moleşeşte; De unde la început unele mai
aveau un înţeles, apoi acum asta a pus capac la toate.
- Pronume relative: cine, ce, cîţi, cîte etc. (precedate de loc. prep. în loc de sau în locul etc.):
În loc de cîţi aveam altădată, astăzi au rămas mai puţini.
Notă: În marea lor majoritate, mijloacele de introducere a circumstanţialei de opoziţie sînt
nespecifice, întîlnindu-se şi la alte subordonate, ceea ce contribuie la adăugarea unor nuanţe acestor
subordonate (prilej de confuzii):
- false condiţionale: Îşi făcu socoteală că dacă glontele putea fi o glumă, apoi incendiul e un
rîs sinistru (M. Sadoveanu);
- false temporale: În alţi ani rezultatele au fost slabe, în timp ce anul acesta sînt foarte bune.
- false locale (pop.): De unde altădată rîdeai, acum plîngi; Unde pînă acum era belşugul în
casa lor, acum ajunseră negustori grei ca fulgul pe apă (P. Ispirescu).
- false finale (livreşti): Rezolvasem ce era mai greu, pentru ca să greşesc la sfîrşit.
- false modale: A venit altcineva decît cine credea; Am învăţat pentru altceva decît ca să fac
găspodărie.
Singurul mijloc de introducere cu caracter specific al circumstanţialei de opoziţie este
locuţiunea conjuncţională subordonatoare în loc să, folosită atît în limba literară, cît şi în limba
populară.
Există două aspecte fundamentale ale raportului sintactic dintre subordonata circumstanţială
opoziţională şi propoziţia regentă:
a) cînd subordonata şi regenta exprimă două fapte, două acţiuni opuse, situate pe aceeaşi
treaptă de realitate sau de irealitate: Dacă aici e o căldură insuportabilă, acolo e un frig teribil; În
timp ce muzica simfonică mă linişteşte, muzica uşoară mă irită.
b) cînd subordonata şi regenta exprimă două fapte, două acţiuni opuse, situate pe trepte
diferite de realitate sau de irealitate:
202