Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

201
Circumstanţialul de opoziţie nu răspunde la întrebări, deoarece ideea de opoziţie exprimată
de complement este dedusă din context şi este foarte puţin reprezentat în limba română.
Notă: Cînd complementul de opoziţie se referă la subiect sau la un complement, raportul de
subordonare opoziţională este echivalent cu un raport de coordonare opozitivă, existent între două
părţi de propoziţie: O pînză atîrnă la fereastră în loc de perdea – Nu o perdea atîrnă la fereastră, ci
o pînză.
Cînd complementul de opoziţie se referă la un predicat verbal, raportul de subordonare
opoziţională este echivalent ca sens cu un raport de coordonare opozitivă, existent între propoziţii
(deoarece complementul de opoziţie se transformă într-o propoziţie negativă ce precede opozitiva
contruită cu ci): În loc de mulţumiri, a fost certat de prieteni – Nu a primit mulţumiri, ci a fost
certat de prieteni.
Exprimările
Circumstanţialul de opoziţie poate fi exprimat prin:
• substantive, pronume, numerale în cazul genitiv, precedate de perifraza prepoziţională în
locul: În locul lui am venit eu.
• substantive, pronume, numerale în cazul acuzativ cu prepoziţiile perifrastice în loc de, în
contrast cu: În constrast cu învolburările şi decepţiile ultimei perioade, îi veniră în minte
anii senini de la Bonn (Ion Gheţie).
• Adjective posesive în acuzativ, precedate de locuţiunea propoziţională în locul: În locul
meu fu ales dl Ion.
• Verbe la infinitiv: În loc de a alerga, mergi.
Echivalenţa semantică
a subordonării opoziţionale cu coordonarea opozitivă
Echivalenţa semantică a subordonării opoziţionale cu coordonarea opozitivă poate fi
utilizază practic la individualizarea circumstanţialului opoziţional în cazul omonimiei relatorilor
subordonatori: locuţiunea în locul poate apărea atît în comunicări de tipul: A venit băiatul, în locul
fetei; cît şi în: Pun fotoliul în locul biroului. Întrucît numai primul tip de comunicare permite
transformarea în coordonare opozitivă [N-a venit fata, ci băiatul], urmează că numai această
comunicare conţine circumstanţial opoziţional. În al doilea tip de comunicare, ce nu permite
convertirea în coordonare opozitivă, locuţiunea în locul - prin apel la informaţia semantică –
introduce un circumstanţial de loc.
Confuzii
A nu se confunda complementul de opoziţie cu:
* CI: Au preferat moartea unei vieţi lipsite de libertate (=în loc de o viaţă);
* Circumstanţialul de mod comparativ: E mai bine să vii cu el decît cu celălalt (=în
locul celuilalt);
* Elementul predicativ suplimentar: Drept minte, are un balon gol (=în loc de minte).
Circumstanţialul de opoziţie stă, de obicei, înaintea părţilor de propoziţie la care face referire
(subiecte, complemente, predicate verbale) şi se desparte de acestea prin virgulă (cu excepţia celui
exprimat prin pronume interogative şi relative, care nu se despart prin virgulă de acestea). Alteori
poate sta şi după părţile de propoziţie la care se referă, fără a se despărţi prin virgulă de ele.
Circumstanţiala de opoziţie (opoziţională)
Circumstanţiala de opoziţie (opoziţională) este subordonata care îndeplineşte funcţia de
circumstanţial opoziţional pe lîngă un verb, o locuţiune verbală sau o intejecţie predicativă şi se
opune prin întregul ei conţinut sau printr-o parte a acestuia, conţinutului propoziţiei regente: Moţoc
îi sărută mîna, asemenea cîinelui care, în loc să muşte, linge mîna care-l bate (C. Negruzzi); În loc
să muncească, pierde vremea; În timp ce primăvara se bucură, toamna, dimpotrivă, se întristează;
A cumpărat cinci caiete, în loc să cumpere mai multe; Pe cînd unii munceau, apoi alţii huzureau.
201