Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

corespondenţă (cînd judecata este organizată printr-o propoziţie bimembră
simplă: Priveliştea se stinge (M. Eminescu);
- În timp ce părţile judecăţii au topică fixă, părţile propoziţiei pot avea – în
varianta obiectivă şi subiectivă – topică liberă;
- O altă deosebire vizează numărul şi calitatea elementelor lor constitutive:
judecata are obligatoriu trei elemente, propoziţia poate conţine un număr
variabil de termeni.
Altfel zis, propoziţia, ca unitate lingvistică nu poate fi identificată cu judecata. Fără
a se reduce la exprimarea unei judecăţi logice, propoziţia este legată de judecată ca formă a
gîndirii: or, orice judecată reprezintă o propoziţie, dar nu orice propoziţie reprezintă o
judecată din punct de vedere logic (din categoria propoziţiilor ce nu sînt judecăţi fac parte
propoziţile interogative: Ce mai faci? Cum te simţi?).
Unele tipuri de propoziţii exprimă numai judecăţi: propoziţiile enunţiative propriuzise.
Cf. Tatăl meu era un cunoscător al istoriei moderne şi contemporane. (M.
Sadoveanu); dubitative, potenţiale şi optative. Altele exprimă judecăţi, dar au şi un conţinut
afectiv, care poate trece pe primul plan: propoziţiile enunţiative exclamative. Cf. O, paşă,
cît de darnic eşti! (Coşbuc). Altele (interogative şi cele enunţiative imperative) presupun
existenţa unor judecăţi neexprimate, de la care porneşte întrebarea sau îndemnul. Rezultă
că nu toate propoziţiile exprimă judecăţi sau numai judecăţi.
Pe de altă parte, nu întotdeauna o judecată este exprimată de o propoziţie (Venind la
teatru,...). Pentru exprimarea unei judecăţi se poate folosi şi un complex de propoziţii,
adică o frază (de exemplu cu subiectivă sau predicativă: Toate-s praf ... Lumea [S al
judecăţii]-i cum este [P judecăţii] ..şi ca dînsa sîntem noi (M. Eminescu); Şi dacă ramuri
bat în geam / Şi se cutremur plopii [S al judecăţii] / E ca în minte să te am / Şi-ncet să te
apropii [P al judecăţii] (M. Eminescu) a se vedea C. Dimitriu, p. 928), precum şi numai o
parte de propoziţie (construcţie gerunzială cu valoare cauzală). O propoziţie poate exprima,
reda mai multe judecăţi (La adunare n-a lipsit numai Petrescu; La adunare foarte multă
lume a lipsit). De asemenea, în „limbajul verbal”, judecăţile se mai pot transmite indirect şi
printr-o altă unitate sintactică, de pildă, substitutul de propoziţie: Da, mă voi naşte din
păcat, / Primind o altă lege (M. Eminescu).
Judecăţile există numai prin propoziţii, dar aceeaşi judecată poate fi exprimată prin
propoziţii diferite. Această posibilitate este legată şi de formă şi de conţinut: ea se datoreşte
atît existenţei mai multor mijloace lingvistice echivalente, sinonime, cît şi intervenţiei unui
factor subiectiv în exprimarea judecăţii propriu-zise. Propoziţiile reprezintă o diversitate
mai mare decît judecăţile (Mîine merg la teatru; Nu vrei să mergi mîine la teatru? De mult
n-am fost la teatru).
În ce priveşte structura propoziţiei şi structura judecăţii, există unele asemănări, dar
mai multe deosebiri. Asemănarea constă în faptul că atît între termenii judecăţii, cît şi între
cei ai propoziţiei se găsesc un subiect şi un predicat (care nu întotdeauna coincid). Judecata
are numai subiect şi predicat (şi copulă), dar propoziţia poate avea şi aşa-numitele părţi
secundare (care se includ în grupul subiectului sau în grupul predicatului). Uneori subiectul
sau predicatul logic coincid tocmai cu o parte secundară de propoziţie. Între judecată şi
propoziţie există şi alte cîteva similitudini - în legătură cu calitatea judecăţilor: judecăţile
pot fi pozitive, dacă afirmă una sau mai multe caracteristici ale obiectului gîndirii (cf.
Omul este bun şi drept), sau negative (cf. Omul nu este bun şi drept). La fel putem distinge
şi propoziţii afirmative prin care se organizează, se transmite şi se recepţionează o
20