Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

182
cui? – colegilor). Verbele la diateza pasivă cer complemente de agent etc. Funcţia de circumstanţial
este, cel mai adesea, o complinire facultativă a verbului (mai rar a adjectivului, adverbului,
interjecţiei). Numai unele verbe cer cu necesitate un circumstanţial, prin care să se descrie o
coordonată spaţială sau temporală etc. Bunăoară enunţul * Universitatea se află; * El procedează...
fără circumstanţialul în centrul oraşului ar fi incomplet atît sub aspect structural, cît şi sub aspect
semantic (circumstanţiale matriciale).
Aşadar, circumstanţialele conţin o informaţie semantică (directă, dacă se exprimă prin
cuvinte noţionale:indirectă – substitute) care este facultativă pe lîngă regentul de tip verbal (verb,
adjectiv, adverb etc.), regenul verbal respectiv putînd realiza o comunicare stabilă şi fără
determinarea circumstanţailă: Vino (aici); A cumpărat o cafea consumabilă (seara); Ceasul nou
merge (aproape bine); Hai (acum) la plimbare etc. Facem totuşi precizarea că informaţia
semantică a circumstanţialelor este doar principial facultativă, întrucît există circumstanţiale a căror
informaţie semantică este indispensabilă anumitor elemente regente (regentele nu pot realiza o
comunicare stabilă decît dacă au în subordine un circumstanţial „specific” (a se vedea valenţele
obligatorii şi facultative ale verbelor). Astfel, ca şi în alte limbi, în cea română există verbe
insuficiente semantic, cu valenţa obligatorie completabilă prin determinarea circumstanţială. De
aici, putem releva o clasificare a circumstanţialelor:
• circumstanţiale tipice (facultative);
• circumstanţiale atipice (obligatorii).
Din punctul de vedere al numărului de elemente faţă de care se subordonează,
circumstanţialele se clasifică în felul următor:
• circumstanţiale propriu-zise, care determină un regent de tip verbal (verb, adjectiv, adverb,
interjecţie) şi indică o circumstanţă în general facultativă (uneori obligatorie) –
circumstanţialele de loc, opoziţional, de timp, de mod, de măsură, de cauză, de scop, de
mijloc, de relaţie, condiţional, consecutiv,
• circumstanţiale cu dependenţă dublă (şi de un nume)- circumstanţialele sociativ, opoziţional,
cumulativ, de excepţie;
Trebuie de menţionat că această dependenţă dublă a circumstanţialelor date nu e la fel cu
cea a atributului circumstnaţial sau EPS, unde regentul nominal impune, de regulă, unele restricţii
de ordin gramatical. În cazul circumstanţialului, subordonarea faţă de nume e non-echipolentă,
prioritar în dinamica determinării fiind verbul.
În afara caracterului facultativ şi obligatoriu, omogenitatea redusă a clasei circumstanţialelor
rezultă şi din numărul şi tipul regenţilor.
CIRCUMSTANŢIALUL DE TIMP
Circumstanţialul de timp se concretizează într-o parte de propoziţie sau într-o propoziţie şi
determină un verb, un adjectiv, un adverb sau o interjecţie, arătînd timpul în care se petrece acţiunea
verbului, adică momentul (1), durata (2) sau frecvenţa (3) acţiunii: Cf. 1. Cîteodată...prea arare.../
A tîrziu cînd arde lampa, /Inima din loc îmi sare, / Cînd aud că sună cleampa... (M. Eminescu); 2.
Mai zăcem un ceas, două, cîteodată zăcem o zi, două, o săptămînă (Z. Stancu); 3. Însă părintele,
mai în toată ziua da pe la şcoală şi vedea ce se petrece (I. Creangă).
Sub aspect semantic, circumstanţialele de timp pot fi grupate în circumstanţialele de timp:
* de simultanietate (azi, acum): O convenţie e totul; ce-i azi drept mîine minciună (M.
Eminescu);
* posterioritate (mîine, poimîine):
* anterioritate (ieri, alaltăieri): Şi pare c-a fost ieri, ieri pare că-şi încîlcea degetele în
barba lor albă şi aculta la graiul lor înţelept şi şoptitor (M. Eminescu)
Elementele regente
Elemente regente pentru circumstanţialul temporal sînt:
• Verbe: De cîte ori, iubit-o, de noi mi-aduc aminte, / Oceanul cel de gheaţă mi-apare înainte
(M. Eminescu);
• Adjective: Decepţia trăită de-a lungul celor doi ani a epuizat-o complet.
182