Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

178
nlănţuind gîtul meu cu braţe de zăpadă > Şi-nlănţuindu-mi gîtul cu braţe de zăpadă). Aşadar,
verbul se recategorizează, dobîndind o valenţă de dativ pe care, matricial, n-o avea.
În contextul unor verbe care se construiesc şi cu un complement indirect, cliticul de
pronume personal poate fi ambiguu, comportînd două citiri: Ţi-am expediat coletul (= 1. Am
expediat coletul tău; 2. Ţie ţi-am expediat coletul); Na-ţi caietul!. Există şi posibilitatea ca
pronumele clitic să cumuleze două funcţii: complement posesiv şi (dublarea unui) complement
indirect: Nu-i e permis nici să-i vîre pe gît unui client vechi ceva compromiţător (G. Schwartz).
Trebuie menţionat şi faptul că în unele dintre aceste structuri, complementul posesiv e în
variaţie liberă cu un atribut posesiv: Cf. I-a murit nevasta sa / A murit nevasta sa; Mi-a sărit în gît /
A sărit în gîtul meu. În altele complementul posesiv reprezintă singura modalitate de exprimare a
posesiei inalienabile în limba română: Îmi ţiuie urechile; Îşi acoperă genunchii (* Ţiuie urechile
mele; * Acoperă genunchii săi).
3. Caracteristici comunicativ-pragmatice
În ce priveşte aspectul comunicativ-pragmatic, menţionăm că complementul posesiv e forma
predominantă prin care se exprimă ideea de posesie în limba română. Folosirea adjectivului posesiv
sau a pronumelui personal în genitiv pare să fie în declin, preferat fiind complementul posesiv.
Adesea chiar complementul posesiv figurează în enunţ în poziţie tematică: Mi-a amorţit mîna; Îşi
ştie lungul nasului ş.a.
La nivel de frază, complementul posesiv poate fi dezvoltat într-o propoziţie relativă fără
antecedent, dublată prin clitic în regentă: Cui îţi spuneami-au plecat toate rudele în străinătate; Îi
vin mereu rudele în vizită cui ştii tu.
Complementul posesiv e obligatoriu dublu exprimat (prin pronume anaforic şi prin clitic de
pronume personal, ambele în dativ) în subordonate atributive cu antecedent: E liniştitit, cuminte,
atent faţă de mama, căreia îi mîngîie părul (I. Gheţie).
4. Topica şi punctuaţia
Cu privire la topica şi punctuaţia complementului posesiv, relevăm că are topică fixă, şi
anume precedă întotdeauna verbul determinat. În enunţurile fără caracter emfatic, numele implicat
în relaţia de posesie stă după verbul regent. În enunţurile emfatice, poate fi deplasat înaintea
verbului regent şi înaintea complementului posesiv: Limba nu ne-o mai vorbim fără greş şi
năsocitpr. Meseria nu ne-o mai practicăm etc.
5. Confuzii
A nu se confunda complementul posesiv cu atributul în dativul posesiv exprimat prin clitic
(„dativ adnominal”): Se gîndeşte la frumeseţea-i trecută; Mă obsedează trista-i privire., cliticul nu
poate fi deplasat în grupul verbal (nu recategorizează verbul şi, în consecinţă, nu îi poate fi
subordonat).
178