Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

159
PROPOZIŢIA SUBORDONATĂ COMPLETIVĂ DIRECTĂ
1. Definiţie, caracteristici
2. Elemente regente
3. Topica şi punctuaţia
4. Anticiparea şi reluarea
Bibliografie
Gramatica limbii române. Enunţul. Vol. II, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005,
p. 383-391.
A. Ciobanu, Probleme dificile de gramatică, Chişinău, Lumina, 1969.
Gh. Constantinescu-Dobridor, Sintaxa limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1998,
p. 392-399.
C. Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa, Iaşi, Editura Institutul European,
2002, p. 1384-1387.
N. Mătcaş, Delimitarea unor tipuri de subordonate în cadrul frazei // Probleme dificile de
analiză gramaticală, Chişinău, Editura Lumina, 1978, p. 91-114.
O. Medveţchi, Sinonimele subordonatelor complementare directe // Probleme actuale de
predare a limbii moldoveneşti, Chişinău, 1971, p. 21-30.
1. Definiţie. Caracteristici
Subordonata completivă directă este subordonata care îndeplineşte funcţia sintactică de
complement direct pe lîngă un verb tranzitiv, o locuţiune verbală tranzitivă sau o interjecţie
predicativă cu sens asemănător cu al unui verb tranzitiv din propoziţia sa regentă: - Blanca, află că
din leagăn / Domnul este al tău mire (M. Eminescu); Acum iată că din codru şi Călin mirele iese
(M. Eminescu); Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată (M. Eminescu); Şi cînd se va întoarce
pămîntul în pămînt, / Au cine o să ştie de unde-s, cine sînt? (M. Eminescu).
Propoziţia subordonată completivă directă răspunde la aceleaşi întrebări la care răspunde
complementul direct, adresate verbelor, locuţiunilor verbale şi interjecţiilor predicative determinate
din propoziţia regentă: pe cine? şi ce?
Propoziţia subordonată completivă directă arată obiectul asupra căruia se exercită direct
acţiunea unui verb tranzitiv din propoziţia regentă, fie rezultatul unei asemenea acţiuni.
Subordonata completivă directă îndeplineşte deci în frază o funcţie identică cu aceea a unei părţi
secundare de propoziţie (complementul direct), la care se poate reduce prin contragere: Ţi-am adus
caietele – Ţi-am adus ce mi-ai cerut. Corespondenţa dintre propoziţia subordonată completivă
directă şi complementul direct este aproape totală şi ea se reflectă nu numai în conţinut (ideea de
obiect direct) şi în denumirile lor asemănătoare, ci şi în folosirea aceloraşi întrebări, a aceloraşi
elemente determinate, a aceluiaşi procedeu de anticipare şi reluare, a aceleiaşi topici şi punctuaţii, în
absenţa elementelor corelative. La fel, ea se reflectă şi în faptul că această subordonată este tot atît
de bine reprezentată cantitativ, în planul frazei, ca şi complementul direct în planul propoziţiei.
2. Elemente regente
- un verb activ tranzitv (la diateza activă): - Rege, nimeni nu cunoaşte / Ce-i în sufletul femeii
(G. Coşbuc); Vedea ca-n ziua cea de-ntîi / Cum izvorau lumine (M. Eminescu);
- un verb activ dublu tranzitiv (inclusiv la diateza pasivă): I-a anunţat că nu mai vine; Ion
este ascultat de profesor ce-a învăţat pînă acum; Îi voi învăţa pe cine vrea / ce ştiu şi eu.
- un verb reflexiv tranzitiv : Şi-a zis că mai are de lucru; Îşi cumpărase ce-i plăcuse.
Notă: A nu se confunda PSCD cu Propoziţia subiectivă (A. Ciobanu): Unii specialişti consideră că subordonatele
care sînt regentate de unele dintre verbe impersonale însoţite de se sînt completive directe. În opinia lor, unele dintre
aceste verbe (bunăoară, se zice, se vorbeşte, se crede, se observă etc.), deşi par a fi impersonale, totuşi permit
înţelegerea în propoziţie a unui anumit subiect, iar verbul implică o accepţie tranzitivă. Bunăoară, în exemplul Se zice
că mîine va ploua. „aspectul logic este Oamenii zic că mîine va ploua.” Cu alte cuvinte, „un agent există în propoziţia
159