Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

147
* Pronume 130 : Ea, o doamnă bine, nu-mi imaginam să procedeze astfel.
* Verb: Părul îngrijit, adică pieptănat zilnic, îşi păstrează calităţile. Casa făcută, adică
construită de tata, este una veche deja.
* Adverb: Aici, în acest oraş, mi-am petrecut cei mai frumoşi ani ai vieţii.
După cum am menţionat, conceptul de apoziţie e strîns legat de pragmatică. Apoziţia este un
act de limbaj, o strategie discursivă cu o anumită intenţie de comunicare, care impune selecţia la
nivel lexico-semantic. Locutorul prezintă două conţinuturi diferite ca fiind coreferenţiale, astfel
încît alocutorul, într-un context extralingvistic bine determinat, să perceapă sintagma ca apozitivă.
Din perspectiva pragmaticii, apoziţia este o întrerupere a mesajului sub forma unui element
suplimentar, prin care locutorul dublează prima denumire, considerată pea vagă sau generală pentru
a fi înţeleasă corespunzător de către interlocutor.
Apoziţia nu răspunde la întrebări asemenea subiectului, predicatului, complementului etc.:
ea poate fi delimitată pe baza contextului specific, întocmai ca numele predicativ sau ca elementul
predicativ suplimentar. Izolarea prin virgulă şi asemănarea de conţinut cu termenul de referinţă
explicat reprezintă deci indici de identificare a apoziţiei 131 .
2. Mărcile apoziţiei
Apoziţia poate fi semnalată într-un enunţ printr-o serie de mărci (sau „elementele
formale”) lexico-semantice, prozodice şi grafice: apozemele (selectate în funcţie de semnificaţiile
modale ale apoziţiei în raport cu baza), pauza, intonaţia, virgula/linia de pauză. La nivel prozodic,
apoziţia e o structură ce presupune un flux verbal continuu, intonaţie joasă sau identică cu a bazei,
accent independent, nesintagmatic: Amintirile- refugiul ei spiritual – erau intacte; Tot satul:
oameni, copii, câini se strânsese. (Caragiale); Toată suflarea omenească – de la copii până la
bătrâni – a fost prezentă.
Adverbele-semnal („adverbele explicative” – D. Irimia; „apozeme adverbiale” – P.
Diaconescu) adică, anume, altfel spus, cu alte cuvinte, alias, recte etc. nu sînt mărci pentru funcţia
sintactică de apoziţie, întrucît se află în planul comentariior, care diferă de planul „comunicării”
propriu-zise, dar atrag atenţia interlocutorului / constituie o probă pentru interpret că în context
există funcţia sintactică de apoziţie.
Putem releva următoarele tipuri de apozeme:
* argumentative: bunăoară, ca de exemplu, precum;
Păsările răpitoare, bunăoară uliul, vulturul, au văzul foarte dezvoltat.
* metalingvistice: cu alte cuvinte, altfel spus, mai bine zis, mai exact, pe româneşte;
Neparticiparea ta, mai bine zis absenţa nemotivată, l-a supărat.
* de specificare: de obicei, de regulă, în general, în particular, în realitate, de fapt, în
speţă, în fond, mai ales, mai cu seamă, mai exact, mai precis, îndeosebi, în special;
Elevii, mai ales cei mici, au fost entuziasmaţi.
* explicative : respectiv, anume, adică, sau;
Acidul acetic sau oţetul intra în compusul chimic.
130 Apoziţia pronominală se manifestă cu o frecvenţă redusă în uzul actual, fapt explicabil prin aceea că un
pronume, în calitate de substitut al substantivului, nu are un conţinut semantic autonom, informaţia sa semantică fiind
diminuată în comparaţie cu informaţia bazei.
131 Privitor la opiniile existente în literatura de specialitate în ce priveşte „legătura” dintre apoziţie şi antecednt
există două direcţii: I. apreciază că apoziţia şi antecedentul sînt sinonime lexicale; II. apreciază că apoziţia şi
antecedentul sînt sinonime sintactice: Ambele aceste opinii sînt neconvenabile: I – ar însemna că în contextul Bunicul,
Manole Creţu, la noi în Viişoara văzuse lumina lumii aceştia: bunicul şi Manole Creţu sînt sinonime lexicale, ele de
fapt trimit la noţiuni diferite, deşi ambele trimit la aceeaşi entitate, sau referent (apoziţia şi antecedentul vizează o
singură „realitate”/referent. Despre sinonimie lexicală se poate vorbi doar în anume cazuri particulare: Am cumpărat
nişte paradaise, adică roşii. II. Nici a doua ipoteză nu e convenabilă. Prin sinonimie sintactică se înţelege faptul că la o
singură funcţie sintactică apar uneori două sau mai multe mărci diferite: Soldatul este nevinovat, pentru că n-a cunoscut
situaţia; Soldatul este nevinovat, întrucît n-a cunoscut situaţia; Soldatul este nevinovat, deoarece n-a cunoscut situaţia
etc. Apoziţia şi antecedentul său au funcţii sintactice diferite şi deci nu satisfac condiţia sinonimiei sintactice.
147