Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

PROPOZIŢIA
1. Noţiuni generale despre propoziţie
2. Definiţia propoziţiei. Controverse
3. Noţiunea de predicativitate
4. Propoziţia şi judecata
5. Diferite teorii cu privire la propoziţie
Bibliografie
Gramatica limbii române. Enunţul. Vol. II, Bucureşti, Editura Academiei Române,
2005.
Gramatica limbii române. Vol. II, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 1966.
Gh. Constantinescu-Dobridor, Sintaxa limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,
1998.
C. Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa, Iaşi, Editura Institutul
European, 2002.
D. Irimia, Gramatica limbii române, Iaşi, Polirom, 2000.
V. Guţu Romalo, Sintaxa limbii române. Probleme şi interpretări, Bucureşti, Editura
didactică şi pedagogică, 1973.
R. Nagy, Sintaxa limbii române actuale, Institutul European, 2005.
I. Eţcu, Unele consideraţii cu privire la conceptul de propoziţie, Revistă de lingvistică
şi ştiinţă literară, 1995, nr. 2, p. 69-73.
M. Timofte, Actualitatea sintaxei româneşti „clasice moderne”, Iaşi, 2005, p. 65-151.
Ecaterina Creţu Toderiţă, Unităţi, raporturi şi funcţii sintactice în limba română, Iaşi,
Demiurg, 2004, p. 16-21.
M. Secrieru, Nivelul sintactic al limbii române, Partea I, Unităţi sintactice. Funcţii
sintactice, 2005, p. 16-21.
1. Noţiuni generale despre propoziţie
La unităţile sintactice (clasice) care considerăm că trebuie admise ca atare se
încadrează, în primul rînd, propoziţia, pe care unii lingvişti o consideră unitate sintactică de
bază, motivîndu-şi această apreciere prin două caracteristici: una vizează faptul că
propoziţia este, principial, unitatea sintactică ce poate conţine, singură, o anumită
comunicare. Cu toate că propoziţia este o realitate la care fac apel, direct sau indirect, toţi
cei care se preocupă de sintaxa limbii române, totuşi, pînă în momentul de faţă, nu s-a ajuns
la o definiţie convenabilă a acestei unităţi sintactice.
După cum am relevat, una din funcţiile principale ale propoziţiei o constituie
comunicarea, adică funcţia de a transmite o informaţie despre anumite lucruri din realitate.
În procesul comunicării, însă, mai ales în dialog, vorbitorul poate cere de la interlocutor
anumite informaţii despre un lucru sau un fapt necunoscut de el. Adeseori vorbitorul
exprimă o dorinţă de a se realiza o acţiune, de a obţine ceva. În alte situaţii, cel care
vorbeşte vine să poruncească, să ordoneze sau se adresează cu o rugăminte interlocutorului
ş.a.m.d. Propoziţiile se deosebesc între ele şi după gradul de afectivitate. Afirmarea,
întrebarea, dorinţa, porunca, exprimate de propoziţii, poartă uneori caracter emotiv,
voliţional, redînd starea afectivă a vorbitorului. Propoziţiile diferă între ele şi din punct de
vedere al celor exprimate, acestea prezentîndu-se ca reale (în prezent, trecut sau viitor) sau
ireale (posibile, dorite, necesare, îndoielnice, nesigure etc.). Un element important, pe baza
14