Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

138
compuselor şi a derivatelor cu prefixe. Limbile germanice şi slave însă posedă o topică regresivă:
determinant / determinat (caracteristică şi limbii latine, şi limbii greaca veche). Pornind de la două
„universalii lingvistice absolute” - ordinea elementelor din planul expresiei şi existenţa unor
elemente determinate şi a altor elemente determinante, D. Copceag admite că între ordinea ideilor şi
a cuvintelor există nu numai un paralelism, ci o totală identitate, căci cuvintele sînt ele înseşi idei,
asociate cu secvenţe sonore” [D. Copceag, Tipologia limbilor romanice (în opoziţie cu limbile
germanice şi slave) şi alte studii lingvistice, Cluj, Clusium, 1998, p.79]. Această premisă
îndreptăţeşte clasificarea limbilor studiate în două categorii: limbile care coboară de la generală la
particular, de la abstract la concret, de la concept la calitate, de la gen la speţă – limbile romanice –
şi limbile care se ridică de la particular la general, de la concret la abstract, de la speţă la gen –
limbile gemanice şi slave. Primul tip reuneşte limbile deductive, care divid şi în care predomină o
viziune substanţializată, al doilea – limbile inductive, care clasifică, avînd o viziune calitativă.
Cealaltă ipoteză, a irelevanţei ordinii determinat/determinant în clasificarea limbilor a fost
emisă de F. De Saussure, care asertează că „un procedeu lingvistic nu este determinat, în mod
necesar, de cauze psihice” şi că ordinea determinat/determinant se poate datora unui hazard
morfologic şi fonetic. E. Coşeriu pledează în favoarea ideii că poziţia determinat/determinant
variază în funcţie de limbile istorice, singura proprietate generală estre existenţa determinanţilor şi
dependenţa lor faţă de determinaţi (proprietate universală incompatibilă cu clasa parametrilor
tipologici). [cf. R. Nagy, Sintaxa limbii române actuale, Institutul European, 2005, p. 161-162].
Notă: În afara dezvoltării relaţiei şi realizării funcţiei de atribut, termenul regent nu-şi pierde
identitatea semantică. Substantivul cartea, de exemplu, din enunţul: El vede o carte. nu prezintă
deosebiri fundamentale de natură semantică în raport cu el însuşi din enunţul: El vede o carte
frumoasă. Verbul vede, în schimb, din enunţul: El nu vede, întrebuinţat fără complement direct,
prezintă o însemnată mutaţie semantică, exprimă o trăsătură dinamică a subiectului: El este
nevăzător.
2. Clasificarea atributelor
După natura morfologică a expresiei sale:
Atribut adjectival (adjectiv variabil sau invariabil, adjective pronominale, locuţiuni
adjectivale): Ion este un băiat de ispravă; Preferă culoarea roz. Mircea însuşi mînă-n luptă
vijelia-ngrozitoare (M. Eminescu); Este o formulare fără înţeles (neinteligibilă).
Notă: Uneori atributul adjectival este însoţit de articolul adjectival: Sania-mi cea mică,
murgul meu cel dalb / Lăsau umbre albe pe omătul alb (V. Alecsandri).
* Gerunziu adjectivat: Şi s-a întors spre soldaţii grăbind alături de el (Camilar); Eram
biruitor, însă într-o stare jalnică, cu straiele şiroind şi lipite de trup (M. Sadoveanu);
Pe-un pat alb ca un linţoliu / Zace lebăda murindă; Nici o ţipenie de om în ogrăzile
băltoase, cu cară dejugate, părăsite în ploaie, cu viţei mugind sub şoproane sparte
(Cezar Petrescu).
* Participiu cu sens pasiv: Pomii plantaţi de voi au dat roade.
Atribut substantival:
* în cazul Nominativ (falsă apoziţie): Profesorul Balanici este decanul facultăţii.
(Profesorul care se numeşte Balanici – PSA);
* în cazul Acuzativ (construit de obicei cu o prepoziţie): Zburător cu negre plete, umbră
fără de noroc (M. Eminescu); Taina liniştei înalte să ne fure / Prin cotire luminişuri de
pădure (G. Topîrceanu); Plopii şi rîsurile / Spun că vine-un vînt de iarnă (G.
Topîrceanu).
Atributul substantival în Acuzativ fără prepoziţie e utilizat rar, numai în limba română modernă
şi în structuri care nu au întotdeauna aspectul cel mai firesc – se subordonează unor substantive de
origine verbală: Cititul ore în şir i-a afectat vederea; Cercetarea ani de-a rîndul a gramaticii l-a
deformat; Absenţa trei săptămîni l-a scos din circuit etc.
* în cazul genitiv: Ş-a ars acolo codrul toată vara şi toată toamna, pînă-n luna lui
răpciune (M. Sadoveanu); Nimic nu-i mai de rîs ca plînsul / În ochii unui luptător (G.
138