Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

1. Definiţie, întrebări
2. Clasificarea atributelor
3. Atributul circumstanţial
4. Izolarea atributului
137
ATRIBUTUL
592-618.
Bibliografie
Gramatica limbii române. Enunţul. Vol. II, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005, p.
Gramatica limbii române, vol. II, Ediţia a doua revăzută şi adăugită, Bucureşti, Editura
Academiei, 1966, p. 120-137.
D. Copceag, Tipologia limbilor romanice (în opoziţie cu limbile germanice şi slave) şi alte
studii lingvistice, Cluj, Clusium, 1998.
Gh. Constantinescu-Dobridor, Sintaxa limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1998, p.
165-189.
C. Dimitriu, Tratat de gramatică a limbii române. Sintaxa, Iaşi, Institutul European, 2002, p.
1341-1360.
D. Irimia, Gramatica limbii române, Iaşi, Editura Polirom, 2000, p. 469-483.
G. Ivănescu, Curs de Sintaxa Limbii Române Moderne, Iaşi, Junimea, 2004.
N. Mătcaş, Atribute acordate? // Probleme dificile de analiză gramaticală. Controverse şi
recomandări, Chişinău, 1978, p. 64-70.
R. Nagy, Sintaxa limbii române actuale, Institutul European, 2005, p. 197-227.
Gh. Trandafir, Atribut adverbial sau complement circumstanţial de mod? // Probleme
controversate de gramatică a limbii române actuale, Craiova, 1982, p. 49-53.
1. Definiţie, întrebări
Partea de propoziţie care determină un substantiv sau un substitut al lui se numeşte atribut:
Neguri albe, strălucite / Naşte luna argintie (M. Eminescu); Ceva ciudat, ca un destin / Mămpinge
să mă-ntîrzii prin / Căzuta frunză din alei (T. Arghezi); Cu săgeata-i otrăvită / A sosit ca să
mă certe / Fiul cerului albastru / Ş-al iluziei deşerte (M. Eminescu); Cînd sufletele toate de tot vor
fi tăcut / Va mai rămîne, poate, un clopot viu la poartă (T. Arghezi); Cu cel dintîi fir de păr alb se
duce tinereţea, chiar dacă soarta ni-l ninge-n plete la douăzeci de ani (M. Codreanu).
Tradiţional, atributele se află cu următoarele întrebări: care? (din alei); ce fel de? (albe etc.);
al (a, ai, ale) cui? (cerului, al iluziei); cît (cîtă, cîţi, cîte)? (toate); al cîtelea?, a cîta? (cel dintîi).
Atributul particularizează (restrînge) sfera semantică a regentului (fie din perspectiva unor
trăsături interne distinctive pentru obiectul către care trimite regentul, permanente sau numai
momentane, obiective sau subiective). Spre deosebire de complement, care este cerut de regent
(verb mai ales) pentru a împlini un cîmp semantico-sintactic, atributul realizează o îngustare a
cîmpului semantic al regentului prin intermediul şi în spaţiul căruia se introduc sau numai se relevă
noi componente semantice, cu rol particularizator.
Notă: Cu privire la principiul tipologic determinat/determinant, părerile lingviştilor s-au
bifurcat. Există tendinţa de a clasifica limile în funcţie de ordinea determinat/determinant şi teza
contrară conform căreia ordinea determinat/determinant nu este pertinentă, deci nu reprezintă un
parametru tipologic. Prima tendinţă prezentă în lucrări străine şi româneşti se bazează pe stabilirea
paralelismului dintre logic şi lingvistic (specific gramaticilor clasice), precum că există o ordine
naturală a gîndurilor care se reflectă în ordinea cuvintelor. Astfel, L. Tesnière identifică limbi
„moderat centrifuge” /limbile romanice) şi „moderat centripete” (limbile germanice şi slave).
Interpretări similare descoperim şi în lingvistica românească: G. Ivănescu asertează că topica
reprezintă un principiu clasificator al limbilor prin cele două realizări – regresivă şi progresivă.
Limbile romanice au o topică progresivă determinat/determinant care nu favorizează formarea
137