Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

134
3.1.1 Elementele de relaţie
Al doilea tip de subiective pot fi introduse prin:
* conjuncţii subordonatoare (simple sau compuse): că, să (foarte frecvente), ca, dacă,
de (= „că”, „să”, „dacă”):
Se vede că scrisorile de la Cluj ajung a treia zi după înmormîntare (Cezar Petrescu);
Fireşte că n-am să-l pot refuza încă o dată; Fără doar şi poate că timpul va şterge această
amintire; E fără însemnătate dacă repetă lovitura; Mi-ar conveni ca să stau aici; S-a
întîmplat de-au rămas locuri nesolicitate; Se cuvine să aşteptăm; Se află repede dacă ai
spus adevărul;
E bine de vă găseşte acasă.
În limba română populară şi uneori chiar în limba literară (ca un reflex al limbii române vechi
sau al limbii române populare) se foloseşte locuţiunea conjuncţională subordonatoare cum că: Se
vorbea în sat cum că fapta ar fi săvîrşit-o Codruţa.
- adverbe sau locuţiuni adverbiale relative: unde, cînd, cum, cît, încotro, de cîte ori etc.:
Mi-a trecut prin gînd unde am putea pleca în vacanţă; Era rău oricum ar fi procedat;
Cum va fi făcînd nu se ştie; Îi este indiferent de cîte ori repetă lovitura.
Notă: A nu se confunda subordonatele circumstanţiale (de loc, de timp şi de mod), introduse
prin adverbele relative unde, cînd, cum şi cerute de anumite expresii verbale impersonale
(care nu-şi mai satisfac valenţa impersonală), cu propoziţiile subiective, introduse prin
aceleaşi mijloace şi cerute de expresii verbale impersonale (cf. exemplele de mai jos în care
subordonatele, privite din perspectiva structurii de adîncime, sînt subordonate
circumstanţiale: E bine cînd se odihneşte. E nemaipomenit unde lucrează. E rău cum
lucrează).
- pronume şi adjective pronominale:
E fără însemnătate cine face asemenea fapte.
Nota 1. Pronumele relative şi nehotărîte care introduc subiectivele pot sta în diferite
cazuri, avînd funcţii sintactice corespunzătoare acestora: Se observă pe cine (complement
direct) îl aşteaptă; E sigur cu cine (complement sociativ) a plecat; Se cunoaşte al cui
(atribut) este scrisul; Se ştie cui (complement indirect) îi sînt adresate aceste cuvinte
frumoase; Se presupune a cui (nume predicativ) este această carte.
Nota 2. Cînd propoziţiile subiective depind de verbe cu sens de informare, ele sînt
introduse, de obicei, prin pronume, adjective sau adverbe cu valoare dublă (interogativrelativă)
şi prin conjuncţia subordonatoare dacă. Subiectivele au, în asemenea cazuri,
valoare de interogative indirecte: Se presupune cine a făcut aceasta; Se cunoaşte
cine a scris; Interesează dacă vor pleca; Se va vedea cine are dreptate; E de mirare cum
poate munci atît de mult.
4. Anticiparea sau reluarea subiectivei
O problemă importantă, care poate duce la concluzii eronate, este aceea a posibilităţii
reluării subordonatei subiective printr-un subiect în cadrul regentei.
Cine fuge, acela-i hoţul;
Acela te urăşte mai tare, pe care l-ai ajutat; Învinge acela care luptă; Care dintre cai a
veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăţie (I. Creangă); Cîţi au venit, toţi au vrut
să participe la concurs 120 etc.
Trebuie să menţionăm că în ceea ce priveşte această problemă, opiniile lingviştilor nu coincid.
Gh. Constantinescu-Dobridor, de exemplu, consideră aceste propoziţii drept subordonate atributive
(a se vedea Gh. Constantinescu-Dobridor, Sintaxa limbii române, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,
1998, p. 366).
120 Cînd în regentă apare un verb de declaraţie sau de interogaţie care participă la transpunerea vorbirii directe în
vorbire indirectă, în acest caz pronumele demonstrativ capătă o valoare neutră, substituind întreaga subordonată: Dacă
va fi premiată, asta nu se ştia.
134