Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

133
Merită să dai un ban pentru aceasta.
• adverb sau locuţiune adverbială predicativă, cu funcţie de predicat adverbial: poate, pesemne,
disigur, fireşte, bineînţeles, negreşit, adevărat, bine, destul, evident, incontestabil, probabil,
posibil, sigur, destul etc.
Negreşit că ai spus adevărul; Cu siguranţă că se va ţine de cuvînt;
Bine că am aflat ce colegi am. Aproape să nu te recunosc;
Pesemne că ţi s-au sucit şi ţi s-au răsucit minţile (Z. Stancu);
Desigur că au apărut multe manuscrise de pe urma reţetei (T. Arghezi).
Notă: A nu se confunda situaţiile cînd adverbele constituie predicate ale propoziţiei care
regentează o subiectivă cu situaţia cînd adverbul este un simplu cuvînt incident (cu ajutorul căruia
se exprimă atitudinea vorbitorului faţă de cele comunicate), lipsit de funcţie sintactică 117 :
Negreşit, ai spus adevărul. Cu siguranţă, se va ţine de cuvînt.
• expresii (verbale) impersonale (predicate nominale alcătuite din verbul copulativ a fi + numele
predicativ exprimat prin adverbe, locuţiuni adverbiale, substantive cu valoare adverbiale: e
bine, e rău, e uşor, e greu, e de mirare, e noroc, e păcat etc.:
E bine să perseverezi; E rău că nu mai ai încredere în oameni; Era de aşteptat ca toţi fricoşii
să te lovească; E fără importanţă ce-mi spui; E drept că pînă acum n-a avut noroc în dragoste,
dar cine nu pierde nădejdea trebuie să izbîndească (L. Rebreanu).
• unele verbe (sau locuţiuni verbale) însoţite de construcţii în dativ (mai rar în acuzativ): a-i
plăcea, a-i fi teamă, a-i fi sete, a-i fi în grijă, a-l durea, a-i veni la socoteală, a i se sui la cap,
a-i veni în (la) cap, a-i face plăcere, a-i trece prin gînd, a-i da cuiva mîna, a-i fi dat, a-i fi
scris etc 118 :
Îmi place să te văd în cuvenitul cadru (L. Blaga); Mi-i teamă să mai cred;
Ne durea c-a fost scris aşa (G. Coşbuc); M-ar durea să te ştiu plecat;
Saşei îi venea foarte greu să-i zică (B. Şt. Delavrancea); I s-a suit la cap că-i poet etc.
Notă: În asemenea cazuri, subiectivele pot fi confundate cu subordonatele completive
directe: Ah! Cui i-ar fi trecut prin gînd
Şi-ar fi crezut vreodată,
Că mulţi lipsi-vor în curînd
Din mîndra noastră ceată (V. Alecsandri).
Propoziţia Că mulţi lipsi-vor în curînd / Din mîndra noastră ceată are două propoziţii
regente. Ea e subiectivă în raport cu predicatul propoziţiei Cui i-ar fi trecut prin gînd (= „Cui i-ar fi
trecut prin gînd aceasta”), întrucît predicatul regentei este o locuţiune cu o construcţie în dativ (a-i
trece prin gînd) şi este subordonată completivă directă în raport cu predicatul propoziţiei Şi-ar fi
crezut vreodată (= „Cineva ar fi crezut vreodată aceasta”), întrucît predicatul regentei (a crede) este
un verb tranzitiv 119 .
117 Exprimînd certitudinea sau incertitudinea subiectului vorbitor cu privire la cele comunicate, adverbele care
exprimă modalitatea (fără verbul a fi) sînt termeni determinanţi, şi nu determinaţi, aşa cum sînt întotdeauna predicatele
regente, deoarece nu ele sînt completate, ci ele completează cu indici modali întregul enunţ. De altfel, adverbul, prin
definiţie, nu poate să ţină sub dependenţa sa un alt cuvînt. Ca să poată deveni determinat, adverbul trebuie să fie
predicativizat.
118 Referirea la un protagonist, în cazul acestor verbe şi locuţiuni verbale, se face ca şi la verbul personal, dar
această persoană nu apare în propoziţie ca subiect, ci este exprimată prin dativul sau acuzativul pronumelui personal.
Prezenţa cazului oblic atestă persoana, dar, spre deosebire de verbele personale, în asemenea situaţii nu se realizează
concordanţa dintre persoana care desemnează vorbitorul, respectiv interlocutorul, nonconlocutorul, persoană
simbolizată prin pronumele eu, tu, el (ea), noi, voi, ei (ele) şi desinenţa verbală. Cf. Eu iubesc, tu iubeşti, el iubeşte etc.
cu îmi (îşi, îi, ne, vă şe) place sau eu sufăr, tu suferi, el suferă etc. cu mă (te, îl, ne, vă, le) doare etc. Din punct de
vedere semantic, dativul, respectiv acuzativul, pronumelui personal se apropie în astfel de construcţii de subiect (în
analizele gramaticale se vorbeşte în astfel de situaţii, de subiectul logic). Nici termenul de subiect logic nu e tocmai
potrivit, deoarece subiectul logic este subiectul raţionamentului (cu această semnificaţie s-a încetăţenit în literatura de
specialitate). Întrucît aceste pronume nu sînt înzestrate cu o caracteristică formală de caz a subiectului – nominativul –
ele sînt impersonale prin formă, nu însă şi prin conţinut.
119 A se vedea N. Mătcaş, Probleme dificile de analiză gramaticală, Controverse şi reconsiderări, Chişinău,
Editura Lumina, 1978, p. 92-93.
133