Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

Cine s-a fript cu ciorbă suflă şi în iaurt.
3. 1. 1 Elementele de relaţie
Subiectivele al căror regent este un verb personal sînt exclusiv pronominale. În asemenea
cazuri, pronumele sau adjectivul pronominal nu este un simplu element conectiv, ci are (în calitatea
sa de pronume) o funcţie sintactică în propoziţia pe care o introduce.
Propoziţiile subiective pot fi introduse prin:
- pronume sau adjective pronominale relative (simple sau compuse): care, ce, cine, cîţi,
cîte, cel ce, cel care, ceea ce, cele ce 111 etc. De exemplu:
Cine (subiect) nu înţelege lupta aceasta de trei ori sfîntă trebuie să se coboare la locul
potrivit cu gradul lui de înţelegere (L. Rebreanu);
Cine împarte parte-şi face; Cine se pripeşte se pîrleşte; Cine se bucură la avere ia fără
plăcere; Ce intră-n gură nu e păcat; Ce-i în inima treazului stă în gura beatului; De-ar fi
lăsat Dumnezeu // Ce iubeşti să fie-al tău;
Cîte zbor nu se mănîncă; Cel ce seamănă puţin, puţin şi adună;
Cel ce în astă lume a dus numai durere // Nimic n-are dincolo, căci morţi sînt cei muriţi
(M. Eminescu); Şi apoi ceea ce face Vasile Baciu e strigător la cer (L. Rebreanu); Ceea
ce-nconjoară mulţimea i-o romantică copilă (M. Eminescu).
Pronumele relative completează clasa jonctivelor, şi anume a cuvintelor conjunctive - unităţi
lexicale semnificative, care îşi păstrează sensul lor lexical, proriu părţilor de vorbire de la care
provin. Datorită acestui fapt, cuvintele conjunctive îndeplinesc funcţii sintactice în propoziţie, adică
sînt părţi de propoziţie. Pentru a stabili funcţia sintactică a cuvîntului conjunctiv, trebuie să stabilim
cuvîntul din propoziţia regentă, al cărui loc îl ţine cuvîntul conjunctiv în propoziţia subiectivă şi să
înlocuim cuvîntul conjunctiv cu această unitate lexicală. De pildă, Cine (=omul) împarte parte-şi
face, deci cuvîntul conjunctiv cine este subiect (Cine împarte?).
Nu trebuie să confundăm subiectiva introdusă prin pronumele relativ care, cine şi intonată
descendent cu subordonata atributivă introdusă prin acelaşi pronume relativ şi intonată ascendent:
Cf. Este un adevărat viteaz care luptă pieptiş cu viaţa (propoziţie subiectivă) cu Este (el)
un viteaz adevărat, care luptă cu viaţa (propoziţie subordonată atributivă).
* pronume sau adjective pronominale nehotărîte:
Oricine va privi pe oameni ca oameni nu poate fi decît bun (N. Iorga); Oricare se da-n
lături i se-nchina plecat (C. Negruzzi); Oricîţi călători trec pe aici se opresc şi pe la izvorul
acesta.
ubiective care au în calitate de regent un verb sau o construcţie impersonală
Al doilea tip de propoziţie subiectivă ţine locul subiectului pe lîngă o regentă cu predicat
exprimat printr-un verb sau construcţie impersonală. Altfel zis, subiectiva corespunde subiectuluilucru,
nonautor al acţiunii verbului-predicat din propoziţia regentă, despre care se spune ceva cu
ajutorul acestuia şi răspunde la întrebarea ce? (arată un fapt oarecare).
De exemplu:
Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă (M. Eminescu).
3.2.1. Elementele regente ale subiectivei
Predicatul regentei unei astfel de subiective (care exprimă un fapt) poate fi verbal sau
nominal, dar, indiferent de tipul lui, predicatul este întotdeauna impersonal 112 . El poate fi exprimat
prin:
131
111 Pronumele de tipul cel ce, ceea ce, cele ce etc. le vom considera pronume relative gramaticalizate (grupuri
unitare), asociindu-ne opiniei M. Avram, [7, 144], Gh. Constantinescu-Dobridor [8, 128], D. Irimia [9, 143] ş.a. (cu
toate că există păreri conform cărora aceste pronume reprezintă grupuri analizabile (a se vedea, bunăoară, M. Emilia
Goian [10, 84]).
112 Caracteristica exprimării impersonale constă tocmai în lipsa unui subiect de la care să plece ideea verbală,
acel „iniţium” (despre care au vorbit gramaticii latini), exprimat prin pronume sau nume în nominativ, care stau în
directă legătură cu verbul. În timp ce propoziţiile al căror predicat este un verb impersonal din categoria celor ce
denumesc fenomene cosmice sînt într-adevăr, nişte propoziţii „fără gol” [11, 153-154], „avalente”, (propoziţii
autosemnatice, suficiente), propoziţiile ce regentează subiective sînt sinsemantice, insuficiente, au nevoie de o
131