Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

127
căzură odată cu venirea ploilor de toamnă = Odată cu venirea ploilor, căzuseră şi ultimele frunze
îngălbenite. Ordinea depinde de prezenţa sau absenţa factorului subiectiv în vorbire, adică de ceea
ce vrem să reliefăm în propoziţie. În principiu, elementul care apare primul este mai reliefat. Există
însă şi situaţii în care, în limba curentă, ordinea obişnuită este predicat + subiect: A venit vara. S-au
copt fructele. Îmi place muzica clasică. Luni se deschide expoziţia de icoane pe sticlă. Mă doare
capul de azi dimineaţă. Nu mă interesează colaborarea cu tine. Îmi displac conflictele de orice fel.
S-au ciocnit două trenuri de marfă. Este posibilă însă şi antepunerea subiectului, fără ca sensul
propoziţiilor să se schimbe, diferenţa este doar de cuvintele pe care vrem să le punem în evidenţă.
Poziţia postverbală a subiectului poate duce însă la confuzia acestuia cu complementul direct.
Aşadar, într-o limbă ca româna, caracterizată printr-o mare libertate de topică, subiectul nu face
excepţie, acceptînd atît antepunerea, cît şi postpunerea faţă de verb, variaţie din care se pot obţine
numeroase efecte stilistice şi pragmatice. Cu toată această libertate, există anumite preferinţe de
topică, precum şi unele restricţii, determiante fie de tipul sintactico-semantic de predicaţie, fie de
tipul de enunţ sau de locul propoziţiei în enunţ, fie de apariţia subiectului în subrdonare cu anumite
particularităţi de construcţie. Unele preferinţe pot fi încălcate cu o anumită intenţie pragmastilistică.
Postpoziţie: - Îmi place ciocolata; Îmi convine situaţia ş.a.
- Cine sînt eu?; Cînd pleacă ultimul tren?
Antepoziţie: Ce s-a întîmplat?
Aplicaţie
Tinereţea ne înşală poate ea pe noi, dar noi nu putem înşela nicicînd tinereţea. (I. Agârbiceanu);
Un ţînţar, nervos şi foarte / Slab de constituţie, / în zadar vrea să ia parte / Şi el la discuţie (G.
Topîrceanu);
Atuncţi cînd ţi se pare că începe să cînte liniştea ea însăşi (D. Anghel);
Căci toată-a mea viaţă îţi fu ea închinată / Căci alt decît iubirea-ţi ea nu avu mai sfînt, / Căci tu
eşti încă astăzi dorinţa-mi neschimbată / Şi visu-mi cel din urmă aicea pe pămînt. (Gr.
Alexandrescu);
Leul văzînd că lupta nu se mai isprăveşte / Trimise la maimuţe, vestita vrăjitoare / Ce spun că
ştie multe; şi că propocea / Întîmplările toate, după ce trecea. (Gr. Alexandrescu) – s. nedeterminat
127