Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

125
• Subiect logic este partea principală de propoziţie care numeşte agentul acţiunii denumite de
verbul-predicat şi poate sta şi în cazurile oblice. Dacă subiectul logic e obiectul gîndirii
noastre şi stă în c. N., el coincide cu subiectul gramatical.
Neconcordanţa dintre subiectul gramatical şi cel logic:
c) Cînd verbul-predicat e la diateza pasivă: Toate exemplarele au fost capturate de
vînători (compl. de agent).
b) Unii lingvişti consideră că subiectul logic îşi face apariţia şi în propoziţii impersonale
care arată diferite stări fiziologice sau psihologice ale cuiva, cum ar fi: Mi-i foame; Mi-i sete; Mi-i
somn etc. În aceste propoziţii nu există subiect gramatical, există numai subiectul logic redat prin
pronumele personal în Dativ: mi-; ţi-; i- etc.: Nu mi-i foame, nu mi-i sete, / Ci mi-i dor de codrul
verde (Folclor).
Notă: Alţi specialişti (a vedea Gh. Constantinescu-Dobridor) înclină a vedea în propoziţiile
de acest fel două subiecte: unul logic, realizat de pronumele în Dativ şi altul – gramatical,
exprimat prin substantive ce se conţin în aceste construcţii: foame, sete etc. Raţionamentul e
următorul: Mi-e foame = Foamea există la mine. Cu alte cuvinte, analiza sintactică se
realizează astfel: Despre ce e vorba în propoziţie? – Despre foame; - Ce afirmăm despre
foame? – Că ea există, este; - Şi la cine există? – La mine (tine etc.).
Aşadar, Mi-e sete; Mi se face dor; Îmi place pictura; Îmi convine de minune. (subiecte
gramaticale: sete, dor, pictura..., iar subiectele logice –complemente indirecte în dativ);
* Îmi merge prost; Îmi stă bine; Îmi şade bine, în care nu există subiecte gramaticale
exprimate, doar cel mult nişte subiecte gramaticale subînţelese, foarte diferite, pierdute
prin gramaticalizarea construcţiilor şi nemaiamintite în analiza gramaticală (viaţa,
serviciul, căsnicia etc.; pălăria, costumul , haina) şi subiectele logice, reduse la expresia
unui complement indirect în dativ, pron. pers. îmi.
* E rău de voi; Este plăcut pentru mine în care, de asemenea, nu există subiecte
gramaticale exprimate (fostele subiecte subînţelese s-au pierdut prin gramaticalizarea
construcţiilor şi nu le mai invocăm, chiar la modul abstract), ci numai subiecte logice
care corespund formal expresiei unor complemente indirecte în acuzativ: de voi, pentru
mine.
În viziunea noastră, o asemenea interpretare nu este una edificatoare şi concludentă. În mi-e
foame, după cum a demonstrat şi I. Iordan, nu este vorba de existenţa foamei, ci de faptul că cineva
este înfometat. Prin urmare aici se vorbeşte despre starea fiziologică a cuiva, şi nu despre existenţa,
ca atare, a foamei. Enunţurile în cauză le considerăm ca fiind impersonale.
5. Momente dificile la identificarea subiectului. Ambiguităţi şi structuri opace
1. Din motivul că, pe de o parte, în practica lingvistică nu este respectată topica fixă a
subiectului de a sta înaitea predicatului şi în fruntea propoziţiei, iar, pe de altă parte, desinenţele
cazului nominativ la substantive (cu funcţia sintactică de subiect) sînt identice cu cele ale cazului
acuzativ (cu funcţie de CD), pot să apară unele dificultăţi la determinarea justă a subiectului, cînd în
propoziţie sînt de faţă două substantive: Dar ispita o biruia voinţa; Părinţii îşi iubesc copiii. În
asemenea situaţii trebuie, practic, pornit de la ideea că subiectul este întru cîtva independent în
propoziţie şi arată de la cine porneşte gîndirea care se îndreaptă spre predicat. CD însă,
subordonîndu-se verbului-predicat din propoziţie, arată asupra cui se răsfrînge acţiunea pornită de la
predicat.
La fel şi în exemplele: Osul gol nici cîinii nu-l mănîncă; Gura lumii pămîntul o astupă;
Lemnul strîmb focul îl îndreaptă; Ceasul pierdut nici anul nu-l întoarce etc.
La prima vedere s-ar părea că subiectele gramaticale sînt osul gol, gura lumii, lemnul strîmb,
ceasul pierdut, căci de la ele a pornit gîndul autorului. Şi într-adevăr, dacă am admite că avem de a
face cu nişte construcţii pasive ca: Osul gol nu este mîncat nici de cîini, îmbinarea osul gol ar
funcţiona drept subiect, iar substantivul de cîini – complement de agent sau subiect logic. Anume
aşa pare să fi fost raţionamentul autorului. Dat fiind faptul că în limba vorbită populară s-a tins şi se
tinde mereu spre substituirea construcţiilor pasive cu cele active, proverbele în cauză s-au cristalizat
cu forme active, dar cu sens pasiv. În felul acesta, adevăratele subiecte (osul gol etc.) au devenit CD
125