Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

122
predicat dă impresia vorbitorului că interlocutorul „a uitat” subiectul se de aceea îl reaminteşte.
Alteori accentuarea în context a verbului care principial este predicat face ca pronumele-subiect să
rămînă în umbră, astfel încît vorbitorul simte nevoia să-l precizeze printr-un substantiv (p. 1269).
În faţa subiectului reluat apare uneori adverbul de mod de întărire ş 98 i: Ion, nemaiprimind
răspuns, a plecat şi el acasă; Părinţii fetei îşi puneau şi ei această întrebare.
Reluarea subiectului se poate face şi printr-un pronume demonstrativ: Omul care
munceşte organizat şi eficient acela se descurcă în viaţă.
Notă: Uneori subiectul poate fi repetat în aceeaşi propoziţie când este la o distanţă prea mare
faţă de verb şi legătura dintre acestea se poate pierde: Tata, care suferise atâta în timpul războiului
şi apoi din cauza pierderii fratelui meu mai mare, tata îşi pierduse memoria. Această construcţie
este rezervată limbajului familiar.
O altă situaţie în care subiectul apare repetat, nejustificată nici de distanţa faţă de verb, nici de
insistenţa afectivă, se întâlneşte numai în vorbirea populară, aparţine deci unui limbaj neîngrijit şi
este nerecomandată: *Cum cine? Ana, care stă la colţul străzii, aia care are ea doi băieţi gemeni.
Notă: Unii specialişti consideră că subiectul dublat este de fapt o apoziţie (Drăgan).
d) după natura expresiei sale:
* subiect intern exprimat printr-un substantiv care face parte din acceeaşi sferă
semantică cu verbul-predicat sau care dispune de un radical asemănător cu al acestuia (e
specific vorbirii populare şi folosit în operele unor scriitori): Cerul tună; Unde sapă
sapa locul, / Sare din pămînt norocul (T. Arghezi);
* subiect extern, exprimat prin substantive care nu fac parte din aceeaşi sferă
semantică cu verbul-predicat şi dispun de un radical diferit de al acestuia: A venit
toamna.; Nucile cad.
• subiect neexprimat, caracterizat prin absenţa expresiei sale în propoziţie 99 . El este fie
dedus din context, fie amintit mai înainte:
* subiect inclus ce se conţine în forma morfologică de număr, persoană a verbuluipredicat.
Suprapunerea sferei protagoniştilor comunicării cu cea a protagoniştilor
enunţului lingvistic face de prisos – în condiţiile flexiunii bogate, distinctive a verbului
limbii române – trecerea persoanei gramaticale, marcată desinenţial, într-o expresie
sintactică 100 : Ai văzut ce-ai făcut?... Nu ţi-am spus să te-astîmperi? (I. L. Caragiale).
Subiectul inclus apare adesea în dialog: partenerii, aflîndu-se faţă în faţă nu simt necesitatea
de a se indica reciproc (cu excepţia cazului cînd vorbitorii intenţionează să scoată în relief persoana
în cauză. Şi pentru persoanele I şi a II-a, dată fiind omonimia unora dintre formele verbale, sarcina
dezambiguizării se transferă de la contextul verbal la cel situaţional şi contextual.
reflexiv, adverb.
98 Aplicaţie: Studenţii amintesc 5 funcţii ale lui şi: conjuncţie copulativă, adversativă, conclusivă, pronume
99 Pentru justificarea neexprimării subiectului prin părţi de vorbire, reamintim că în funcţia sintactică de subiect
se poate identifica persoana care se impune predicatului. Deci forma flexionară de persoană de la verbul-predicat
trimite la persoana gramaticală a subiectului. Altfel spus, cînd vorbitorul nu doreşte să insiste asupra subiectului –
numele – subiect, existent, poate fi lăsat neexprimat, întrucît persoana reală a acestuia poate rezulta din mărcile pentru
persoană.
În această ordine de idei, menţionăm că limba română aparţine tipului de limbi pro-drop, adică limbi care
admit neexprimarea subiectului, fie că acesta este recuperabil contextual (din contextul lingvistic sau situaţional), fie că
rămîne parţial recuperat sau chiar nerecuperat (în cazul subiectului nedeterminat).
100 Subiect inclus înseamnă transferarea integrală a informaţiei procurate de primul actant asupra verbului, prin
fenomenul de acord. De menţionat că omisiunea e prezentă şi în cazul formelor verbale omonime (am citit, tai, sui,
contribui, atribui etc.), sarcina dezambiguizării transferîndu-se de la contextul imediat al verbului la cel situaţional sau
larg textual.
122