Limba română contemporană. Sintaxa - Biblioteca Ştiinţifică a ...

110
Vorbind despre acordul predicatului verbal cu subiectul, distingem reguli generale şi reguli
speciale. Regula generală ne spune că predicatul verbal se acordă întotdeauna cu subiectul în
număr şi persoană.
Predicatul nominal se acordă cu subiectul în funcţie de natura morfologică a componentelor
sale. Astfel:
a) Verbul copulativ se acordă cu subiectul în persoană şi număr (întocmai ca predicatul
verbal): Eu sînt student. Tu eşti student.
b) Numele predicativ exprimat prin adjectiv calificativ variabil (unele numerale
cardinale, numereale ordinale, multiplicative sau fracţionare) se acordă frecvent cu
subiectul în gen, număr şi caz (întocmai ca atributul adjectival cu substantivul
determinat): Pomul este roditor. Florile sînt parfumate. Efortul este îndoit. Ea a fost
prima.
NP exprimat prin substantive se acordă cu subiectul, de obicei, în
număr şi caz (Omul este o fiinţă cugetătoare; Plimbarea era un prilej
favorabil) sau numai în număr ori gen şi număr: Ţesătura este de in.
Scaunul este de lemn.
Există şi situaţii cînd acordul NP exprimat prin substantiv,
pronume sau numeral nu se mai face: Borcanele sînt de sticlă. Ea este ca şi
celelalte.
2. Reguli speciale de acord
Dacă PV este situat după subiecte multiple, el capătă întotdeauna forma persoanei a III-a
plural:
Cf. Şi cântecul şi plânsul pe-nfundate nu-i mai ajung pentru asta. (I.L. Caragiale);
Au murit şi numărul din poartă / Şi clopotul şi lacătul şi cheia. (T. Arghezi);
Fata, băiatul, mama şi tata se înţeleg/ pot trăi împreună un timp;
Ion şi Gheorghe îngrijesc grădina; Andreea şi Victoria sînt oameni minunaţi.
Dacă în structura subiectului intră mai multe pronume personale, pronumele de persoana I le
domină pe celelalte, iar pronumele de persoana a II-a se impune asupra pronumelui de persoana a
III-a: Cf. Dar şi eu şi ea nu suntem cazuri, suntem o realitate.(C. Noica); Tu şi ea l-aţi ticăloşit.
3. Acordul după înţeles
Acordul după înţeles este numit în literatura de specialitate şi „acord logic” sau „semantic”,
şi este întâlnit în majoritatea limbilor analitice: în latină, franceză, engleză, ori în rusă. Aspectul său
cel mai frecvent se produce atunci când subiectul gramatical al propoziţiei este exprimat printr-un
substantiv colectiv (majoritate, mulţime, grămadă, grup, echipă), urmat de un determinant la plural.
Deşi subiectul are formă de singular, predicatul se pune la plural. Cf. O mulţime de oameni au pierit
în războiul din Vietnam; Majoritatea copiilor africani sunt nefericiţi; Când ai mai multă treabă,
atunci dă peste tine o sumedenie de rude; Paşii trec/ eu rămân. Între subiect şi predicat se
realizează exclusiv o potrivire logică sau semantică. În alte cazuri, cu toate că substantivul colectiv
e urmat de un atribut substantival la plural, predicatul se pune la singular: Grupul de turişti a
părăsit localitatea; Stolul de lăcuste a nimicit întregul Egipt.
Nu întotdeauna substantivul care funcţionează ca element determinant pe lângă S gramatical
impune ideea de pluralitate. Este cazul abaterilor de tipul:
Treptat, numărul verbelor neregulate de conJugarea a II-a şi a III-a se reduc.
Numărul bacteriilor rezistente la antibiotice cresc, oferind tablouri clinice complet modificate.
Numărul acceselor scad, bolnavul expectorează mai uşor.
Când subiectul este exprimat printr-un substantiv cu sens colectiv, dar care nu are o
determinare anume la plural (exprimată ori măcar subînţeleasă), folosirea predicatului la plural este,
de asemenea, greşită: De la facerea lumii, omenirea întreagă n-au mai pomenit aşa ceva.
Lumea au comentat în fel şi chip. Lumea m-au acuzat de lipsă de simţire şi de umanitate faţă
de Eminescu.(Veronica Micle)
110