IMPLICAŢII SOCIO-ECONOMICE ŞI AGRO-AMBIENTALE ALE ...

Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323-335
IMPLICAŢII SOCIO-ECONOMICE ŞI AGRO-AMBIENTALE ALE
AGRICULTURII DIN PROXIMITATEA AGLOMERĂRILOR URBANE
Monica Dumitraşcu, Mihaela Lungu, S. L. Ştefănescu, R. Lăcătuşu*
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi
Protecţia Mediului, ICPA Bucureşti
*Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iaşi
SOCIO-ECONOMICAL AND AGRI-ENVIRONMENTAL IMPLICATIONS OF
AGRICULTURAL PRACTICES IN THE URBAN AREAS PROXIMITY
Abstract
Sociological investigations regarding urbanization processes show an irreversible
tendency: the number of urban residents will double in the next 35 years. Big cities rather than
villages and provincial boroughs become our common habitat. Agriculture practiced in the
proximity of big urban areas (intra- and peri-urban agriculture) is one of the powerful and
positive activities that the municipal residents can carry out in their effort to take control of their
food security, aberrant social behavior and environment degradation in the urban communities.
This paper approaches the central themes of the researches carried out in the field of
urban agriculture: magnitude and dynamics of agricultural practices in the proximity of big
urban areas, types of agriculture practiced, benefits and hazards associated to these practices,
social implications and economical results of agricultural initiatives in urban sites,
environmental impact of the mutual influence urban environment – agricultural sites,
accessibility, cropping suitability, and ecological conversion of land in the proximity of urban
areas.
Socio-economical impact is analyzed, referring to the agricultural used land, its legal
status, and crop structure in Bucharest municipality, social and economical motivation of
agricultural producers, incomes from agricultural activities, identified constraints in the
development of agricultural activities and perspectives, information sources, connection degree
with the specific institutions and to the demands of ecological agriculture practice. Environment
impact assessment was carried out by processing some fertility and contamination/pollution
macro-indicators, which refer to the soil and ground water loading and pollution with nitrates,
organochlorines, polychlorinated byphenyls (PCB), polynuclear aromatic hydrocarbons (PAH)
and heavy metals.
INTRODUCERE
Agricultura practicată în proximitatea aglomerărilor urbane (agricultura intra- şi
peri-urbană) este una din activităţile puternice şi pozitive pe care rezidenţii municipali
le pot derula în efortul de a prelua controlul asupra securităţii alimentare,
comportamentului social aberant şi degradării mediului în comunităţile orăşeneşti
(Bourque, 2000).
323

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
În tarile central-est europene, producţia agricolă în zonele urbane şi periurbane a
constituit o importantă sursă de hrană şi venit ca răspuns la declinul economic şi
introducerii principiilor economiei de piaţă, cu impact similar efectelor politicilor de
ajustare structurală derulate în ţările din sudul Europei. O dată cu îmbunătăţirea
graduală a situaţiei economice, agricultura intra- şi periurbană îţi schimbă treptat
caracterul: parte dintre micii fermieri au început să dea o atenţie crescută utilizării
recreaţionale a terenurilor. În schimb, în special în unele zone sub- şi periurbane,
activitatile de fermierit “part-time” se transforma in initiative comercial intensive, care
produc o varietate largă de produse perisabile orientate spre piaţa municipală.
Este mai puţin relevant tipul locaţiei urbane decât faptul că agricultura urbană
interacţionează intim cu ecosistemul urban. Chiar dacă natura oraşelor şi ecosistemul
urban de aprovizionare agroalimentară au suferit modificări în timp, este necesară
realizarea permanentă a unui nivel optim al interacţiunii agriculturii urbane cu celelalte
activităţi orăşeneşti.
Conform estimărilor unor organisme specializate (ETC, 1997, 1998), din ce în ce
mai mulţi locuitori ai aşezărilor urbane din întreaga lume au devenit fermieri,
practicând o gamă extrem de diversificată de tipuri de agricultură. Totuşi, activităţile de
agricultură urbană au fost deseori trecute cu vederea, subestimate şi neraportate. Se
constată încă menţinerea unor prejudecăţi istorice nejustificate faţă de astfel de
activităţi (UNDP, 1996). Adeseori, agricultura şi urbanizarea sunt încă percepute ca
activităţi conflictuale, generatoare de surse de contaminare reciprocă. Însă, practicată
corespunzător, agricultura din proximitatea aglomerărilor urbane are o contribuţie
importantă atât la menţinerea sănătăţii publice cât şi la reducerea unor factori de risc
sociali şi ambientali. Astfel, agricultura urbană, pe lângă faptul că reprezintă o sursă
locală de produse alimentare, determină şi creşterea fertilităţii unor soluri marginale,
"înverzind" mediul şi absorbind o parte a deşeurilor, pe care le utilizează sub formă de
compost şi fertilizanţi. Pe lângă o dietă alimentară îmbunătăţită, practicanţii agriculturii
urbane se bucură, în multe cazuri şi de un venit suplimentar (Ştefănescu şi colab.,
2002).
TIPURI DE AGRICULTURĂ PRACTICATE ÎN PROXIMITATEA
AGLOMERĂRILOR URBANE, BENEFICII ŞI RISCURI ASOCIATE
Agricultura urbană include sisteme diverse de producţie, cu metode de procesare
şi valorificare extrem de variate (tabelul 1).
Studiile efectuate în România (Dumitru şi Ştefănescu, 1999) au permis
completarea primei clasificări sugerate anterior de către specialişti (UNDP, 1996). Deşi
sistemul simplu de agricultură nu era iniţial propus, cercetările ulterioare au dovedit că,
în ţările est-europene aflate în tranziţie, fermierii din proximitatea oraşelor cu regim
climatic continental continuă să adopte, pe scară largă, variante simplificate de practici
bazate pe "aporturi" reduse, contribuind la menţinerea unui statut ruralizat al zonelor
sub-urbane.
324

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
SISTEME DE AGRICULTURĂ COMUNE ÎN ZONELE URBANE
(adaptare după UNDP, 1996 şi Ştefănescu şi colab., 2002)
Tabelul 1
Sistem Produse Localizare/tehnologie
Agricultură Cereale, plante tehnice şi
oleaginoase, furaje, mulci
Terenuri deschise la marginea oraşelor şi în zone
peri-urbane
Horticultură Legume, fructe, compost Zone intra- si peri-urbane, curţi, parcuri, margini de
drum, acoperişuri, balcoane, containere, medii
hidroponice, zone umede, sere şi solarii
Creşterea
animalelor
Lapte, ouă, carne, gunoi de
grajd, lână, blănuri
Agro-silvicultură Lemn de foc, fructe,
nucifere, compost, material
de construcţie
Acvacultură Peşte şi alte animale
acvatice, legume, alge şi
furaje
Altele Lemn de foc, fructe,
nucifere, compost, material
de construcţie
Păşunat zero, margini de drum, pante, zone periurbane,
coteţe, grajduri, terenuri abandonate,
terenuri publice
Aliniamente stradale, curţi, pante abrupte, plantaţii
de vii şi pomi, perdele de protecţie, zone umede,
parcuri, garduri verzi
Bălţi, râuri, estuare, lacuri, lagune, zone umede,
bazine colectoare, captatoare
Horticultură ornamentală, acoperişuri, balcoane,
containere, stupi, sere şi solarii, margini de drum,
parcuri, adăposturi improvizate
Agricultura urbană este multifuncţională şi oferă numeroase beneficii. La nivel
absolut, agricultura urbană curăţă terenurile de gunoaie, îi educă pe cei tineri şi îi
fereşte de probleme, creează locuri de muncă, oferă utilitate şi respect vârstnicilor,
fortifică sensul comunităţii, reciclează o serie de deşeuri şi furnizează hrană proaspătă.
Recent, au fost inventariate principalele beneficii sociale, economice şi
ambientale ale agriculturii urbane (Ştefănescu şi colab., 2002).
Se recunoaşte însă, în mod unanim, existenţa unui risc deosebit în două sectoare
majore ale organismului urban: sănătatea publică şi mediul. Îngrijorarea este legitimă şi
trebuie specificată: unele practici agricole se derulează într-un mod sau loc inadecvat.
Problemele cel mai des incriminate sunt legate de folosirea unor cantităţi de "aporturi"
agricole, densitatea animalelor pe anumite suprafeţe, manipularea produselor,
depozitarea deşeurilor şi contaminarea cu noxe industriale (de Zeeuw, 2000; Mougeot,
2000; Ştefănescu şi Dumitru, 2002).
IMPACTUL DE MEDIU AL INFLUENŢEI RECIPROCE MEDIU URBAN -
SITURI AGRICOLE
Conform unor estimări generale (Ştefănescu şi colab., 2002), planificată şi
integrată corect în peisajul urban, agricultura poate contribui la ridicarea nivelului de
confort al rezidenţilor. Spaţiile verzi din jurul blocurilor şi caselor îmbunătăţesc
climatul fizic, întrucât vegetaţia:
• creşte umiditatea, scade temperatura în zilele toride şi modifică în sens
pozitiv calitatea olfactivă a aerului din oraş;
325

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
• captează praful şi gazele din aerul poluat, prin sistemul foliar al plantelor,
pomilor şi arborilor;
• creează perdele de protecţie împotriva vântului şi interceptează radiaţia
solară, umbrind şi adăpostind aşezămintele şi locuitorii urbani.
Practicile agricole aplicate corect menţin un nivel ridicat al nutrienţilor în sol.
De asemenea, activităţile agricole în proximitatea aglomerărilor urbane
contribuie la realizarea unui management adecvat al apei, datorită permeabilităţii
terenului, care permite infiltrarea şi drenarea apei provenită din precipitaţii şi scurgeri.
Suprafeţele dure din oraş (străzi, acoperişuri, parcări asfaltate etc) conduc la ridicarea
volumului de scurgeri de apă în timpul furtunilor, expunând oraşul riscului de inundaţii
şi alunecări de teren. Trebuie semnalată, de asemenea, contribuţia agriculturii urbane la
reducerea emisiilor de dioxid de carbon implicate în fenomenul de încălzire globală,
generat de activităţile orăşeneşti.
Problemele de mediu asociate practicilor de agricultură urbană includ eroziunea
solului, distrugerea vegetaţiei, secătuirea surselor de apă, poluarea resurselor (sol, apă,
aer) şi imaginea inestetică a acumulărilor de praf, noroi, deşeuri etc.
Folosirea produselor agrochimice este un motiv serios de îngrijorare. Acolo unde
produsele agricole sunt folosite pentru consum propriu, cantităţile utilizate în mod
obişnuit sunt mici, însă pe măsură ce gradul de intensitate tehnologică creşte iar
producţia este destinată valorificării pe piaţă, consumul de substanţe agrochimice creşte
uneori peste valori considerate critice.
Probleme dificile ridică şi compostarea minimală a dejecţiilor, datorită slabelor
cunoştinţe ale practicanţilor de agricultură, sau contaminarea cu metale grele a
compostului datorită sortării superficiale a deşeurilor anorganice (UNDP, 1996).
În cele mai multe ţări aflate în curs de dezvoltare, managementul deşeurilor
municipale solide rămâne o activitate centralizată, în care se manifestă multe carenţe de
ordin administrativ şi ecologic.
Poluarea cu metale grele a solului, apei şi produselor agricole din zonele urbane
şi peri-urbane, ca urmare a proceselor accelerate de industrializare survenite în ultimele
decenii, rămâne o mare şi foarte serioasă problemă.
EVALUARI ALE IMPACTULUI SOCIO-ECONOMIC
Imensa piaţă de desfacere pe care o reprezintă Municipiul Bucureşti constituie
un factor determinant pentru practicarea agriculturii atât în imediata apropiere a
oraşului cât şi în interiorul limitelor administrative, pe suprafeţe variate atât ca mărime
cât şi ca tip de proprietate, care însumează 5.334 hectare. Conform datelor statistice,
agricultura Municipiului Bucureşti poate fi considerată ca o agricultură de subzistenţă,
în care producătorii agricoli, confruntaţi de 10 ani cu aceleaşi probleme, nu reuşesc să
se ridice la un nivel de productivitate care să asigure dezvoltarea exploataţiilor agricole
şi, dimpotrivă, pot abandona terenurile, determinând creşterea suprafeţelor nelucrate.
Astfel, dacă în 1998, dintr-un total de 5.334 hectare teren arabil, au fost luate în cultură
4.130 hectare, reprezentând 77%, în anul 1999 au fost cultivate numai 3.641 hectare,
reprezentând 68% din total. Această situaţie s-a menţinut şi în anul 2000, când s-au
326

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
înregistrat 1.604 hectare teren agricol nelucrat, ceea ce reprezintă 30% din total. Este
de remarcat faptul că impactul cel mai puternic al dificultăţilor cu care se confruntă
agricultura se manifestă mai ales în sectorul privat, fapt scos în evidenţă de datele
statistice care arată că suprafeţele nelucrate au ponderea cea mai mare în acest sector,
27% în 1999 şi 32% în 2000, comparativ cu sectorul de stat unde suprafeţele nelucrate
au totalizat 2%, respectiv 8% din total (figura 1).
În structura de culturi, din punct de vedere al suprafeţei, în general, primul loc îl
ocupă porumbul, urmat de plantele furajere, floarea soarelui, cartofii şi legumele, pe
suprafeţe mai mici cultivându-se mazăre şi fasole boabe, rapiţă, plante medicinale,
tutun etc. Este de remarcat faptul că legumele (cultivate atât în câmp cât şi în 70 ha
sere calde şi 20 ha sere reci), mazărea pentru boabe şi cartoful sunt cultivate mai ales
în sectorul privat, situaţie explicabilă atât prin nevoia producătorului de a-şi asigura
consumul propriu cât şi prin capacitatea sa de a valorifica mai eficient producţia direct
pe piaţa liberă.
35
30
25
27
32
Suprafaţa, %
20
15
10
sectorul privat
5
0
2 8
1999
2000
Anul
sectorul de stat
Fig. 1 Ponderea pe tipuri de proprietate a suprafeţelor agricole nelucrate în Municipiul Bucureşti
Investigaţiile sociologice punctuale efectuate asupra producătorilor individuali
din zonele periferice ale Bucureştiului oferă o imagine diferită de cea a statisticilor
centrale (Ştefănescu, 2002a, 2002b, Ştefănescu şi colab., 2002). Dimensiunea medie a
parcelelor din curţile caselor pe care se practică agricultura este de 535 m 2 , iar
dimensiunea medie a suprafeţelor plasate în câmp deschis de 12.160 m 2 . Sursa majoră
de irigaţie este apa freatică (80% din gospodăriile investigate) pe parcelele din curtea
casei. În câmp deschis, culturile nu beneficiază de irigaţie.
Utilizarea agricolă a terenurilor este direcţionată către culturi de câmp şi
legumicultură (100% din totalul gospodăriilor investigate), creşterea animalelor
327

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
(72,5%), viticultură (50%), pomicultură (27,5%), albinărit (7,5%). Fermierii folosesc 1
parcelă (57,5% din totalul gospodăriilor investigate), 2 parcele (32,5%) sau 3-4 parcele
(15%). O parte din fermieri arendează teren la asociaţii agricole (17,5%) sau companii
private (7,5%). 84% din terenurile utilizate de membrii gospodăriilor intervievate sunt
localizate în curtea caselor sau în apropierea acestora, 2% pe terenuri publice iar 14%
se află în afara graniţelor municipale. 93% din terenurile folosite sunt în proprietatea
utilizatorilor, iar 7% au un statut cvasi-legal. Producţiile obţinute sunt sensibil mai
ridicate decât mediile la nivel naţional pentru culturile respective.
MOTIVAŢIA SOCIALĂ ŞI ECONOMICĂ A PRODUCĂTORILOR
AGRICOLI, VENITURI GENERATE DE ACTIVITĂŢILE AGRICOLE
Primul motiv invocat al implicării în activitaţi agricole de catre producatorii
individuali este necesitatea acoperirii consumului propriu (72,5% din totalul
gospodăriilor investigate), urmat de dorinţa de a consuma o hrană mai sănătoasă
(22,5%). Al doilea motiv invocat este dorinţa de a consuma o hrană mai sănătoasă, cu
47,5% din totalul gospodăriilor investigate (Ştefănescu şi colab., 2002). Studiile
evidenţiază şi anumite tendinţe în funcţie de localizarea spaţială a terenurilor agricole.
Principala motivaţie o constituie dorinţa de hrană mai sănătoasă în mediul intraurban şi
necesitatea acoperirii consumului propriu în zonele municipale periferice şi periurbane.
De asemenea, generarea de venituri suplimentare devine o motivaţie importantă pentru
fermierii periurbani. Este evidentă orientarea activităţilor de agricultură intraurbană
spre componenta calitativă (legată şi de utilizarea semnificativă a terenurilor în scop
recreaţional şi ponderea culturii florilor), în opoziţie cu orientarea practicilor de
agricultură periurbană către componenta cantitativă.
La momentul efectuarii investigaţiilor, cheltuielile medii săptămânale pe
gospodărie se ridicau la 20,70 USD. 65% dintre gospodării acopereau mai puţin de
25% din consumurile proprii prin produse obţinute din propriile activităţi agricole, 25%
acopereau 25-49%, 10% acopereau 50-75%. 55,2% dintre gospodării aparţineau
categoriei de venituri de 30-60 USD/persoană/lună, 22,5% categoriei sub 30
USD/personă/lună, 17,5% categoriei de 61-90 USD/persoană/lună, 5% categoriei de
91-135 USD/persoană/lună (figura 2). În zona periurbană, cheltuielile medii
săptămânale pe gospodărie erau mai mici (16,30 USD) iar produsele obţinute din
activităţi agricole proprii acopereau în medie 42,12% din consumurile unei gospodării.
328

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
61-90 USD
25%
91-135 USD
5%
< 30 USD
21%
30-60 USD
49%
Fig. 2 Distribuţia categoriilor de venit ale gospodăriilor fermierilor din agricultura urbană,
Municipiul Bucureşti (USD/persoană/lună)
EVALUĂRI ALE IMPACTULUI AMBIENTAL
Încărcarea şi poluarea solului şi a apei freatice cu nitraţi
Cercetările efectuate în anumite zone din jurul Municipiului Bucureşti unde
unele activităţi agricole au caracter intensiv, orientate atât spre consumul propriu cât şi
spre valorificarea produselor pe pieţele orăşeneşti, au urmărit, printre altele,
cuantificarea intensităţii de încărcare/poluare a sistemului sol-apă atât cu nitraţi şi
reziduuri de pesticide cât şi cu hidrocarburi aromatice polinucleare şi compuşi bifenili
policloruraţi (Lăcătuşu şi colab., 2001; Lăcătuşu şi colab., 2002a; Lăcătuşu şi colab.,
2002b). Datele obţinute au contribuit la conturarea intensităţii fenomenelor negative
provocate de utilizarea necontrolată a îngrăşămintelor chimice cu azot şi a pesticidelor
în zonele studiate.
Datele analitice privitoare la conţinutul de azot nitric (N-NO 3 ) din probele de sol
recoltate se înscriu într-un domeniu larg de variaţie, de la 47 până la 612 mg/kg. Dacă
se ia în considerare conţinutul normal de azot nitric din solurile legumicole, şi anume
60-70 mg/kg (Vintilă şi colab., 1984), se observă că cea mai mare parte a valorilor
analizate (80%), depăşesc această limită.
Urmărindu-se distribuţia conţinuturilor de azot nitric pe profil, în primii 40 cm
adâncime (figura 3), se constată că toate valorile sunt superioare limitei drepte a
intervalului normal de conţinut. Se separă două grupe de soluri: una cu valori ridicate
ale conţinutului de azot nitric, cuprinse între 250 şi 612 mg N-NO 3 /kg sol şi alta cu
valori cuprinse între 60 şi 250 mg N-NO 3 /kg sol.
Datele analitice ale conţinuturilor de azot nitric din probele de apă colectate arată
valori cuprinse între 50 şi 140 mg N-NO 3 /l.. În comparaţie cu valoarea maximă admisă,
329

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
de 10 mg N-NO 3 /l, acceptată de OMS, se constată că toate probele analizate întrec de
5 până la 14 ori conţinutul maxim admis. Se evidenţiază valorile mari din apa
fântânilor din Brăneşti-Islaz şi Jilava.
0
-10
0 100 200 300 400 500 600 700
4 3 2
5
mg N-NO 3 /kg sol
1
Adâncimea, cm
-20
-30
-40
conţinutul normal de N-NO 3 din solurile legumicole
Fig. 3 Distribuţia conţinutului maxim de azot nitric înregistrat în orizontul superior al
solurilor legumicole din: 1 – Brăneşti-Islaz; 2 – Jilava; 3 – Vidra; 4 – Roşu; 5 – Glina.
În figura 4 sunt reprezentate conţinuturile medii pe fiecare localitate în parte.
150
129
mg N-NO3/l
100
50
103
84
50
67
0
1 2 3 4 5
Conţinutul normal în apa potabilă conform legislaţiei române
Fig. 4 Conţinutul mediu de azot nitric din pânza freatică interceptată prin fântâni, în:
1 – Brăneşti-Islaz; 2 – Jilava; 3 – Vidra; 4 – Roşu; 5 – Glina.
Încărcarea cu nitraţi a solului şi apei din fântâni care, în cele mai multe cazuri, în
zonele studiate, este folosită atât la irigarea terenurilor legumicole cât şi în alimentaţia
familiilor care le deţin, reprezintă un factor de risc atât pentru vegetaţie (Lăcătuşu şi
330

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
Borlan, 1978; Lăcătuşu şi Borza, 1989) cât şi pentru consumatori, oameni sau animale
(Lăcătuşu şi colab., 2001).
Încărcarea şi poluarea solului şi a apei freatice cu insecticide organoclorurate
Valorile analitice referitoare la conţinuturile totale de HCH şi DDT şi la izomerii
şi metaboliţii acestora în probele de sol relevă date contrastante, de la conţinuturi
nedetectabile prin metodele analitice folosite până la valori care întrec de câteva ori
limitele maxime admise (Lăcătuşu şi colab., 2002a).
Pătrunderea pesticidelor relativ stabile, din grupa insecticidelor organoclorurate,
din sol în apa freatică este un fenomen complicat şi de lungă durată. Comparativ cu
valoarea maximă admisă, de 0,5 μg/l, prevăzută pentru suma tuturor componentelor din
fiecare clasă, de acelaşi STAS, datele analitice înregistrate sunt de cel puţin zece ori
mai mici. Se evidenţiază, totuşi, zone cu o încărcătură mai mare de insecticide
organoclorurate în apa freatică decât altele.
Concluzia generală este că apa freatică interceptată în fântânile din cele cinci
zone studiate nu este poluată cu insecticide organoclorurate de tipul HCH şi DDT, dar
are un nivel mai ridicat de încărcare cu aceşti compuşi chimici, în unele zone mai mult
decât în altele.
Prezenţa reziduurilor de insecticide organoclorurate în componentele mediului
înconjurător reprezintă un risc de nocivitate pentru om şi animale (Crinnion, 2000,
Răuţă şi Cârstea, 1983). Ele pot provoca moartea păsărilor şi mamiferelor sau pot
influenţa capacitatea reproductivă a acestora (Kohnen şi colab., 1975, citat de Khan,
1980). Cercetările efectuate de Smith şi colab., 1991, au demonstrat că β-HCH
(izomerul stabil din punct de vedere chimic) împreună cu bifenili policloruraţi au
acţiune tumorală. Studii mai recente au arătat că există posibilitatea de apariţie la om a
unor anomalii reproductive şi efecte cancerigene, cauzate de reziduurile de DDT, care
se inserează, practic, în sistemul endocrin uman, datorită similitudinii cu molecula de
estrogen (Alexander, 1994; Hilleman, 1994).
Încărcarea şi poluarea solurilor şi apei freatice cu bifenili policloruraţi (PCB)
În zone legumicole periferice municipiului Bucureşti, PCB cu numerele IUPAC
28, 52 şi 101 sunt prezente în probele de sol analizate la valori de conţinut foarte mici,
inferioare limitei de detecţie a metodei analitice. În schimb, compuşii cu numerele
IUPAC 138, 153 şi 180 sunt decelabili, însă şi aceştia sunt prezenţi în cantităţi foarte
mici, valorile (mg/kg) fiind semnificative la a treia zecimală. Toate datele analitice sunt
inferioare cu un ordin de mărime pragului de alertă pentru folosinţa sensibilă a
terenului.
Conţinutul total de PCB este, de asemenea, inferior valorii pragului de alertă
(0,25 mg/kg sol), în medie de cca 35 de ori.
Prin urmare, solurile analizate nu sunt poluate cu PCB, au un oarecare grad de
încărcare cu compuşii cu numere IUPAC 138, 153 şi 180. Comparativ cu domeniul
normal de conţinut, inferior valorii de 0,0004 mg/kg, încărcarea solului este, în medie,
de 18 ori mai mare.
331

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
Probele de apă recoltate din fântâni nu sunt poluate cu PCB, asemănător solului,
au o oarecare încărcare, nesemnificativă, cu aceiaşi compuşi cu numerele IUPAC 138,
153 şi 180. Se remarcă, totuşi, că apele freatice din zonele Islaz-Brăneşti şi Jilava au un
nivel mai ridicat de încărcare cu PCB comparativ cu cele din arealele Vidra, Roşu şi
Glina.
Încărcarea şi poluarea solurilor şi apei freatice cu hidrocarburi aromatice
polinucleare (PAH)
Compuşii care se găsesc în majoritatea cazurilor peste valorile pragurilor de
intervenţie, în toate zonele studiate, sunt: crisenul, benzo[b]fluorantrenul şi
benzo[k]fluorantrenul.
Din punctul de vedere al conţinutului de PAH totale, se poate trage concluzia că
localitatea Jilava este cea mai poluată, după care urmează Vidra şi apoi Glina, contrar
aşteptărilor, cunoscută fiind activitatea de incinerare a gunoaielor în groapa Glina
(Lăcătuşu şi colab., 2001). Se pare că emisiile de la fabrica de prelucrare a cauciucului
din Jilava conţin cantităţi mai mari de PAH-uri decât cele provenite de la incinerarea
incompletă a gunoaielor.
Încărcarea şi poluarea solului şi apei cu metale grele
Solurile din zonele de influenţă a marilor platforme industriale bucureştene
prezintă grade diferite de încărcare sau poluare cu metale grele, chestiune care
afectează serios cultura plantelor pe aceste terenuri, în general şi cultura plantelor
destinate consumului (fructe, legume) în special.
Astfel, solul din zona de influenţă a platformei industriale Neferal –
Acumulatorul este foarte puternic poluat cu plumb, necesitând măsuri de intervenţie şi
mediu poluat cu cupru şi zinc. În zona de influenţă a platformei industriale Laromet
solul este încărcat cu metale grele, fără a atinge semnificativ pragurile de alertă sau
intervenţie pentru o folosinţă sensibilă a solului. Solul din jurul platformei industriale
IMGB – Vulcan nu este poluat cu metale grele, dar are un anumit grad de încărcare cu
cadmiu, plumb şi zinc. În zona Faur, situaţia este asemănătoare. Solurile din jurul
platformei industriale Dudeşti – Cioplea relevă un grad redus de poluare. Platforma
industrială Danubiana, producătoare de anvelope pentru diferite mijloace de transport,
nu degajă emisii semnificative încărcate cu metale grele. Drept urmare, nici solurile din
preajmă nu conţin cantităţi semnificative de metale grele. Datele analitice relevă numai
o uşoară încărcare cu asemenea elemente chimice.
CONCLUZII
• Agricultura urbană include sisteme diverse de producţie, cu metode de procesare şi
valorificare extrem de variate.
• Practicile agricole aplicate corect menţin un nivel ridicat al nutrienţilor în sol,
contribuie la realizarea unui management adecvat al apei, contribuie la reducerea
emisiilor de dioxid de carbon.
332

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
• Folosirea fără discernământ a produselor agrochimice afectează calitatea mediului,
ca şi gestionarea defectuoasă a deşeurilor. O altă sursă de îngrijorarea o reprezintă
poluarea cu metale grele a solului, apei şi produselor agricole.
• Imensa piaţă de desfacere pe care o reprezintă Municipiul Bucureşti constituie un
factor determinant pentru practicarea agriculturii atât în imediata apropiere a
oraşului cât şi în interiorul limitelor administrative, pe suprafeţe variate atât ca
mărime cât şi ca tip de proprietate, care însumează 5.334 hectare.
• Primul motiv invocat al implicării în activitaţi agricole de catre producatorii
individuali este necesitatea acoperirii consumului propriu, urmat de dorinţa de a
consuma o hrană mai sănătoasă.
• Încărcarea cu nitraţi a solului şi apei din fântâni care, în cele mai multe cazuri, în
zonele studiate, este folosită atât la irigarea terenurilor legumicole cât şi în
alimentaţia familiilor care le deţin, reprezintă un factor de risc atât pentru vegetaţie
cât şi pentru consumatori.
• Valorile analitice referitoare la conţinuturile totale de HCH şi DDT şi la izomerii şi
metaboliţii acestora în probele de sol relevă date contrastante, de la conţinuturi
nedetectabile prin metodele analitice folosite până la valori care întrec de câteva ori
limitele maxime admise. Apa freatică interceptată în fântânile din cele cinci zone
studiate nu este poluată cu insecticide organoclorurate de tipul HCH şi DDT, dar are
un nivel mai ridicat de încărcare cu aceşti compuşi chimici, în unele zone mai mult
decât în altele.
• Solurile analizate nu sunt poluate cu PCB, au însă un oarecare grad de încărcare cu
compuşii cu numere IUPAC 138, 153 şi 180. Comparativ cu domeniul normal de
conţinut, inferior valorii de 0,0004 mg/kg, încărcarea solului este, în medie, de 18
ori mai mare. Probele de apă recoltate din fântâni nu sunt poluate cu PCB,
asemănător solului, au o oarecare încărcare, nesemnificativă, cu aceiaşi compuşi cu
numerele IUPAC 138, 153 şi 180.
• Compuşii PAH care se găsesc în majoritatea cazurilor peste valorile pragurilor de
intervenţie, în toate zonele studiate, sunt: crisenul, benzo[b]fluorantrenul şi
benzo[k]fluorantrenul.
• Solurile din zonele de influenţă a marilor platforme industriale bucureştene prezintă
grade diferite de încărcare sau poluare cu metale grele, chestiune care afectează
serios cultura plantelor pe aceste terenuri, în general şi cultura plantelor destinate
consumului (fructe, legume) în special.
BIBLIOGRAFIE
ALEXANDER M., 1994, Biodegradation and bioremediation, Academic Press, USA.
BOURQUE M., 2000, Policy Options for Urban Agriculture, în: Growing Cities,
Growing Food, DSE, Germany, 119-146.
CRINNION W. J., 2000, Environmental Medicine, Part: Pesticides Biologically
Persistent and Ubiquitous Toxins, Altren Med. Rev. 5 (5) 432-447.
333

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
DUMITRU M., ŞTEFĂNESCU S. L., 1999, City Surveys in Romania, Second
Research Report SWAPUA, Inco-Copernicus Project.
ETC NETHERLANDS, 1997, First E(Mail) Bulletin on Urban Agriculture in Europe,
May.
ETC NETHERLANDS, 1998, Third E(Mail) Bulletin on Urban Agriculture in Europe,
May.
HILLEMAN B., 1994, Environmental Estrogens Linked to Reproductive
Abnormalities, Cancer Science/Technology, Jan.
KHAN S. U., 1980, Pesticides in the Soil Environment, Elsevier Scientific Publishing
Company, Amsterdam.
LĂCĂTUŞU R., RÎŞNOVEANU I., KOVACSOVICS BEATRICE, LUNGU
MIHAELA, 2000, Poluarea cu metale grele a solurilor din partea estică a
municipiului Bucureşti, Ştiinţa solului, nr.1, vol.XXXIV, 123-136.
LĂCĂTUŞU R., KOVACSOVICS BEATRICE, PLAXIENCO DOINA,
CONSTANTIN CAROLINA, CÂRSTEA ST., LUNGU MIHAELA, 2001,
Effect of urban waste dumps in Glina - Bucharest upon environment, Şt.
Solului, vol. XXXV, nr.1-2, 132-140.
LĂCĂTUŞU R., DUMITRU M., KOVACSOVICS BEATRICE, DOINA
PLAXIENCO, RÎŞNOVEANU I., LUNGU MIHAELA, MIHALACHE
DANIELA, PREDA MIHAELA, 2002a, Pollution due to fertilizers and
pesticides, Ştiinţa Solului nr.2, vol. XXXVI, 55-74.
LĂCĂTUŞU R., BORLAN Z., 1978, Despre cauzele unor dereglări din nutriţia
minerală a florii-soarelui pe solurile zonale din sudul ţării, Ştinţa Solului –
noutăţi, 2-3, 16.
LĂCĂTUŞU R., BORZA I., 1989, Induced molybdenum deficiency in sunflower,
Trans. of the 6 th Intern. Trace Elem. Symp., vol.I, 295-302.
LĂCĂTUŞU R., LUNGU MIHAELA, KOVACSOVICS BEATRICE, PLAXIENCO
DOINA, CONSTANTIN CAROLINA, RÎŞNOVEANU I., PREDA
MIHAELA, MIHALACHE DANIELA, LAZĂR RODICA, 2002b,
Determinări în teren şi laborator în vederea evaluării prezenţei diferitelor
elemente şi substanţe chimice cu caracter oncoinductor, Raport, Arhiva ICPA.
MOUGEOT L. J. A., 2000, Urban Agriculture: Definitions, Presence, Potentials and
Risks, în: H. de Zeeuw, N. Bakker, M. Dubbeling, S. Gundel & U. Sabel-
Koschella, eds. Growing Cities, Growing Food, DSE, Germany, 1-42.
RĂUŢĂ C., CÂRSTEA S., 1983, Prevenirea şi Combaterea Poluării Solului, Ed.
Ceres, 164-188.
SMITH A. G., 1991, Chlorinated Hydrocarbon Insecticides, în: Handbook of pesticide
toxicology, Volume 2, Classes of pesticides, [Eds] Hayes W. J. and Laws E.R.
Academic Press, Inc., 731-860.
ŞTEFĂNESCU S. L., 2002a, Benefits and constraints of small-scale urban farming in
Bucharest: a sociologic survey of the households in intra, sub and peri-urban
agricultural sites, World Health Organization, Food Security Case Studies, 30
pag. Www. Who. Dk
334

M. Dumitraşcu et.al. / Factori şi Procese Pedogenetice din Zona Temperată 4 S. nouă (2005) 323- 335
ŞTEFĂNESCU S. L., 2002b, Presence and importance of urban agriculture in an
economy in transition: the case of Bucharest, Romania, Proceedings of the
regional workshop “Urban Agriculture and Cities in Tranzition”, Sofia, 20-22
iunie, 49-61.
ŞTEFĂNESCU S. L., DUMITRU M., 2002, Soil and water contamination and
management in urban and peri-urban agriculture: synthesis report of the tests
implemented in five CEE/NIS countries, Final Report Swapua project, part 4,
4.1-4.31.
ŞTEFĂNESCU S. L., LUNGU MIHAELA, UNTEŞU FINETA, DUMITRU M., 2002,
Studiu de caz asupra gospodăriilor individuale din zonele agricole urbane şi
periurbane ale Municipiului Bucuresti, în: Ştefănescu S. L., Dumitru M., de
Zeew H (coord.), Agricultura urbană: un fenomen subzistent şi controversat,
Ed. GNP Minischool, Bucureşti, 70-112.
UNDP, New York, 1996, Urban Agriculture; Food, Jobs and Sustainable Cities,
United Nations Development Programme.
VINTILĂ IRINA, BORLAN Z., RĂUŢĂ C., DANILIUC D., ŢIGĂNAŞ LETIŢIA,
1984, Situaţia agrochimică a solurilor din România, Ed.Ceres, Bucureşti.
ZEEUW H. DE, GüNDEL SABINE, WAIBEL H., 2000, The Integration of
Agriculture in Urban Policies, Urb. Agr. magazine, RUAF, 1(1), 13-15.
335