conta 5 - Liviu Ioan Stoiciu

Ancheta revistei
Bancul şi literatura
După DEX bancul e glumă, spirit, anecdotă, prin extensie, minciună.
Unde se întîlnesc – dacă se întîlnesc! – bancul şi literatura? E vreun semn de
condamnabilă superficialitate în „cultivarea” bancului? E bancul doar un
reziduu de spirit? Din cîte am văzut Nichita Stănescu era un bun povestitor
de bancuri pe care le spunea rar şi apăsat aşteptînd reacţii de la auditoriu,
Mihai Ursachi la fel, Cezar Ivănescu transforma bancurile în povestioare
morale, şi asta ca să numesc doar pe cîţiva dintre „cei mari”...! La Eminescu
am găsit, între însemnări, aprecierea: „Omul care nu ştie a rîde e monstruos
şi trebuie să te fereşti de el”...
1. Cum aţi putea defini bancul, ca manifestare a umorului, ca purtător
de mesaj liminal şi subliminal? E umorul o terapie individuală sau
colectivă? Cît bine au făcut bancurile existenţei de zi cu zi a românului? Cît
rău au făcut bancurile evoluţiei noastre istorice?
2. E vreo diferenţă între bancurile de dinainte de 1989 şi cele de după 1989
din viaţa românului? Cîtă libertate imprimă umorul unei existenţe? Cît din
realitatea imediată e banc, cîtă realitate e într-un banc?
3. Cine e Bulă? Aţi putea face un portret, din ceea ce ştiţi despre el, al
celebrului Bulă? A căpătat românul, după îndelungă convieţuire, ceva din
trăsăturile lui Bulă? Are Bulă ceva din trăsăturile „românului majoritar”?
4. Lăsaţi, vă rugăm, pentru cititorii noştri unul (sau mai multe?) din
bancurile care v-au plăcut ... !
(A.A.G.)
9