conta 5 - Liviu Ioan Stoiciu

„gripa aviară”, adusă pe tălpile pantofilor de vreun român care se întoarce
din lumea largă, în lumea strîmtă, de acasă.
Sîntem prezenţi în cultura europeană (şi mondială) numai cu scriitori
care au trăit, efectiv, în afara României. O vreme au stat în Europa sau au
rămas acolo definitiv. Exemplele nu sînt chiar atît de nenumărate, dar sînt:
Mircea Eliade, Panait Istrati, Eugen Ionescu, Emil Cioran, C.V. Gheorghiu,
Tristan Tzara, Vintilă Horia etc. Astăzi un Andrei Codrescu, un Norman
Manea sau un Matei Vişniec demonstrează cam acelaşi lucru. Dar cum se
ajunge acolo, în viaţa şi în cultura lumii? Pentru generaţia `80 e deja tîrziu,
de la 50 de ani înainte nu mai ai curajul să iei de piept lumea. Mă întreb,
însă, de ce nu (mai) există tendinţa între tinerii scriitori din România de a
pleca în lume? Scriitorul misionar, al unei culturi şi al unui destin, ar trebui
să ia faţa scriitorului care se pregăteşte să se confrunte o viaţă cu aceleaşi
repere, într-o cultură care bălteşte din lipsa unui orizont mai generos. Mă
gîndesc la nişte nume de tineri scriitori, care dacă nu iau exemplul
meşterului român, care e demult în Europa, nu o să fie decît nişte scriitori
români îmbătrîniţi înainte de vreme de frustrări şi uzură cotidiană. Claudiu
Komartin, Dan Coman, Răzvan Ţupa, Bogdan G. Stoian, Rita Chirian,
Marius Chivu, Mihai şi Alexandru Vakulovski, Rareş Moldovan, Dan
Sociu, Vlad Moldovan, Mihai Curtean, Daniel Cristea Enache, Cosmin
Ciotloş, Adrian G. Romila, Andrei Terian, Andra Rotaru, Aida Hancer etc.
etc. sînt doar o parte dintre numele care îmi vin acum în minte. Mizele mici
crează destine mici, mizele înalte crează perspective aparte. Statul român
plăteşte tichete la căldură, plăteşte pensii mari foştilor activişti şi securişti,
plăteşte milioane de euro pentru procese cîştigate de petenţi la CEDO după
ce au fost judecate strîmb în ţară, plăteşte un minerit falimentar etc. dar nu
ar plăti o sută de burse pentru nişte intelectuali români în universităţi din
Europa care ar produce un freamăt de cultură română acolo unde sîntem
cunoscuţi doar ca ţigani, ca hoţi, ca violatori, ca umile fiinţe (încă
umanoide) care muncesc în orice condiţii, pentru un cîştig mizer. Sîntem în
Europa exact unde ne propunem să fim. Adică nicăieri.
Dar hai să zicem că Statul nu se îndură să rupă de la gura securistului,
care a pus pumnul în gură românului pînă mai ieri, ca să plătească
intelighenţia, dar de ce nu îi vine în minte să folosească o materie primă
excepţională în folosul său ...?! E vorba de imaginea, mintea şi notorietatea
artiştilor şi intelectualilor români. Să-i trimită la misiuni diplomatice în
străinătate. Ăştia ştiu şi limbi străine, au şi repere culturale, au şi
generozitate. Aşa însă, cu mici excepţii, ataşaţii culturali ai României din
străinătate sînt nişte cocoaşe care atîrnă hidos pe o imagine bolnavă a
societăţii noastre în lume.
7