conta 5 - Liviu Ioan Stoiciu

În nici un caz cultivarea bancului nu este nici un semn de
superficialitate nici în vreun fel condamnabilă. Un reziduu de spirit e doar a
face pe cultivatul şi a detesta (doar în public) poanta unui banc bun.
Deja Renè Decartes, după cunoscuta lui axiomă „Gândesc, deci
sunt” a notat mai târziu în memoriile sale pe tema asta un banc si anume:
Servitorul îl întreabă „- Mai doriţi ceva?”, Decartes îi răspunde gânditor „-
Gândesc că nu…”.
În orice caz cea mai prolifică epocă a bancului a fost acea din
timpurile comuniste, că era vorba de Stalin şi Breschnev în fosta Uniune
Sovietică, Ulbricht şi Honecker în fosta RDG sau Ceauşescu în România.
Bancul este o formă de maturizare şi de supravieţuire împotriva vitregiilor
lumii adulte. Râsul este o oglindire momentană a bucuriei şi fericirii trăite în
copilărie, doar aspectele se schimbă fiindcă dă posibilitatea scăpării de sub
normele sociale, eliberarea de agresivităţile acumulate din nemulţumire iar
din punct de vedere imaginativ se pot trăii “efectiv” acele situaţii interzise
sau periculoase: duşmanii pot fi batjocoriţi, tiranii executaţi, fanteziile
sexuale pot fi trăite. Bancul este cea mai frecventă formă de opoziţie şi
eliberarea – pe moment – de resignaţie.
În orice caz bancul este un purtător de idei vitale – în cazul celor
sociale şi politice – din păcate încă subestimate de critică, dar cu
indiscutabilă valoare literară. Umorul eliberează, râsul însănătoşeşte!
Umorul are o funcţie vastă socială adâncind relaţiile umane completând
cooperaţia şi coordonarea în sânul unei grupe fiind o forţă dinamică,
colectivă dar şi o terapie individuală. Rolul de ventil al suprapresiunii
sociale în ţările totalitare – pentru masele largi în primul rând – a făcut
posibilă suportarea atrocităţilor de zi cu zi la care erau supuşi cetăţenii. În
nici un caz bancurile nu au influenţat evoluţia vreunei istorii, în schimb
multe idei au fost preluate de către literatura cultă iar mai târziu au început
să facă parte din istoria literaturilor mai mult ca citate sau abrevieri.
După 1989 cantitatea bancurilor s-a redus substanţial iar diferenţele
sunt doar de ordin executiv. Cum zice Stefan Heym: „- Acum bancul politic
nu mai are farmec fiindcă-mi lipseşte adrenalina!”.
Realitatea bancului este de regulă imediată şi este un „bun de export”,
poanta rămânând aceeaşi, doar protagoniştii fiind alţii.
47