conta 5 - Liviu Ioan Stoiciu

acceptat de către lumpenii cât de cât
cultivaţi ai acesteia -, Bulă! („Bula”
este o formă perfectă, extrem de
fragilă şi inutilă, efemeră,
transparentă, fără conţinut vizibil
sau palpabil: ipostaza perceptibilă a
golului! De aici şi umorul secretat
de vorbele, gesturile şi faptele
personajului.)
Bulă nu seamănă cu nimeni,
deşi – spre deosebire de Păcală! - cu
mult mai lipsit de inteligenţă decât
oricare dintre noi, cârcotaş fiind, la
nivel de reacţie verbală ne
reprezintă idiosincrasiile şi chiar
nemulţumirile profunde: la
Carnavalul existenţei precare, Bulă
este masca noastră!
5. Una dintre snoavele cele
mai dramatice, mai frumoase şi mai
pline de învăţăminte neurmate, pe
care încă nu sunt convins că o
cunosc îndeajuns de bine, este
însăşi… totul existenţei mele; din
care culeg „pentru cunoscători” un
banc ce are toate calităţile
obligatorii: subiect fierbinte,
instructiv, excelent construit, cu
suspans, umor şi cu hapy end pentru
bietul erou principal:
Un bărbat este adus în faţa
judecătorului pentru că şi-a aruncat
soţia pe geam
- Fapta dumneavoastră e sub
orice critică! Dacă aveţi intenţia ca
tribunalul să nu vă condamne la
închisoare pe viaţă, trebuie sa ne
expuneţi motive cât de cât
plauzibile care să vă poată reduce
pedeapsa.
45
- Domnule judecător, soţia
mea era aşa de proastă încât nu am
putut să mă mai controlez şi a
trebuit să o arunc pe geam.
- Declaraţia dumneavoastră
este de o obrăznicie nemaiauzită şi,
dacă nu doriţi ca juraţii să vă
condamne înainte sa continuam
procesul, trebuie să aveţi argumente
cu adevărat plauzibile.
- Păi, să vă povestesc: locuiam
intr-un bloc cu 10 etaje, la ultimul
etaj. La parter locuieşte o familie de
pitici. Părinţii au 1 metru înălţime,
iar copiii, cel de 12 ani, 70 de cm.,
iar cel de 14 ani are 90 de cm. În
ziua respectivă i-am spus soţiei: e
teribil sa fii pitic. Săracii vecini de
la parter, toţi sunt aşa de mici…!
- Da, mi-a răspuns soţia, sunt
o adevărată specie de pirinei.
- Pigmei ai vrut să spui!
- Nu, pigmeul e ceea ce are
omul în piele şi de la care se alege
cu pistrui!
- Ăla se numeşte pigment.
- Mă laşi ? Pigment e chestia
aia pe care scriau vechii romani!
- Ăla se numeşte pergament.
- Cum poţi, dragă, să fii aşa de
incult? Pergament e când un scriitor
publică o parte din ce a scris!
- Domnule judecător, va
închipuiţi că mi-am înghiţit
cuvântul fragment, ca să nu mai
continui discuţia aceea aberantă. M-
am aşezat pe fotoliu şi am luat un
ziar să-l răsfoiesc. Nici nu m-am
aşezat bine, că a apărut soţia mea cu
o carte în mână şi mi-a spus cu ton
agresiv: