conta 5 - Liviu Ioan Stoiciu

Adrian G. Romila (Piatra Neamţ)
„Bancul exorcizează răul şi ocoleşte
cenzura”
1. Nici vorbă să fie bancul
doar un reziduu de spirit,
dimpotrivă, e spirit, în esenţă,
pentru că bancul mizează pe
subtext, pe joc, pe witz. Numai
oamenii de spirit pricep bancurile.
Procedeele sunt specifice şi
literaturii, deci bancul se înrudeşte
cu ea. Doar că bancul concentrează
la maxim umorul, poanta.
2. Bancul e umorul lapidar,
în spectacol verbal. Şi el constituie
o terapie universală, şi individuală,
şi colectivă. Bancul exorcizează răul
şi ocoleşte cenzura (morală ori
politică) prin subtext, prin dublul
sens, prin glisarea deloc evidentă
între planuri diferite. Bancurile nu
pot face rău, nici măcar
pudibonzilor sau obedienţilor.
3. Singura diferenţă între
bancurile de dinainte şi de după
1989 se leagă de subiectul
„comunism” sau „Ceauşescu”. În
rest, sunt aceleaşi, cu variaţiuni
contextuale explicabile. Dar umorul
rămâne. Şi e plin de realitate, ba
chiar de „realism”. Tributar,
desigur, timpurilor, obiceiurilor,
oamenilor... Exclud, de aici,
bancurile scurte, seci, o categorie
specială, la fel de bună ca cele
narative, lungi.
4. Bulă e un Păcală al
bancurilor româneşti, un Nastratin
Hogea autohton. Şi are multe dintre
trăsăturile românului: uneori doar
naiv, alteori inteligent, uneori
viclean, alteori prost de-a binelea şi
beneficiar tâmp al gagurilor
celorlalţi! Dar astăzi bancurile cu
Bulă s-au cam banalizat. Merg mai
bine cele post-moderne, seci. Şi cel
mai bine merg, oriunde şi oricând,
cele care detabuizează sexualitatea.
Cu sau fără Bulă.
5. Întrebare pe vremea lui
Ceauşescu, la Radio, la emisiunea
„Răspundem ascultătorilor”: - E
adevărat că se moare de cancer la
gât? Răspuns: - O, da, dar n-are!.
39