conta 5 - Liviu Ioan Stoiciu

mereu pe reţetele ce decompensează
individual sau în grup.
3. Diferenţa este că acum le
poţi spune în gura mare, oriunde şi
oricum, fără să fii chemat a doua zi
la securitate. Înainte, a spune un
banc cu tentă politică sau unul mai
licenţios care stîrnea pudibonderia
protipendadei comuniste, care avea
impresia că numai ea are voie să
spună orice cuvinte, să se fută prin
birourile de la judeţeana de partid,
să facă orgii cu tovarăşele puse în
funcţii, nu şi clasa muncitoare, care
trebuia să stea la locul ei şi să rabde,
erai a doua zi chemat şi şantajat cu
tot felul de obligaţii, pentru a-ţi
păstra libertatea, de la semnarea
unui angajament pînă la pierderea
ce a spus Flaubert despre cunoscutul
lui personaj. Bulă este în toţi cîte
puţin. Dar nimeni n-ar recunoaşte că
este aşa. Bulă, în timp ce este privit
cu condescendenţă de toţi, este
privit şi cu admiraţie, dar nu şi cu
compasiune, tocmai din cauză că în
el îl vedem pe celălalt, de care
putem rîde, putem să ne batem joc,
îi purem pune în cîrcă orice trăsnaie,
orice vorbă, orice faptă, nu însă şi o
faptă bună. Nu ştiu nici un banc cu
Bulă în care să i se pună acestuia în
gură vreo vorbă de bine, vreo faptă
genială. Însă de toate faptele lui se
rîde, chiar de cum se iveşte pe lume,
de cum merge la grădiniţă, la
şcoală, fie ca elev, fie ca director,
ori cînd este în pat cu soţia sau
serviciului, libertăţii, poate chiar amanta, cînd este un mare
vieţii. Cam asta ar fi diferenţa, că în
rest, viaţa românului zace, condusă
de dobitoace, în aceeaşi mocirlă în
conducător, ori poliţist, orice. Toată
viaţa lui Bulă este plină de fapte de
care se rîde, fără însă a-l îndrepta în
care huidumele şi cutumele vreun fel pe Bulă, cel din fiecare
comuniste nu se mai dau deoparte din noi, că dacă s-ar îndrepta lumea
din birourile în care zac amintirile ar deveni perfectă, adică
lor, pe care, dacă le-ar părăsi şi-ar
pierde întreg trecutul, deci viaţa.
Bancurile fac parte din realitate. Nu
ştiu în ce măsură realitatea ar putea
face parte din banc. Ar fi cam cum a
fost realismul socialist în literatura
română – o mare prostie. Să-i lăsăm
bancului ce este al bancului. Nici nu
trebuie să-l ridicăm la grad estetic,
dar nici nu trebuie să-l alungăm din
plictisitoare. Iar viaţa românului
fără Bulă ar fi tristă sau şi mai tristă
de cum este în general şi mai ales în
ultima vreme. Pentru că, vorba lui
Bacovia, locuim într-o „ţară tristă,
plină de umor!”. Portretul lui Bulă,
din acest punct de vederem este atît
de clar şi atît de întins pe o exitenţă
difuză, încît a-l creiona, înseamnă a-
l caricaturiza. Şi cum să faci
realitate, ca pe poeţi din cetate caricatura unei caricaturi?
Platon. Na, cam zis-o!
4. Dacă ar fi să bovarizăm,
am putea spune despre Bulă, celebul
Chestiunea este că nu îmbătrîneşte
şi este peste tot, chiar dacă acum nu
prea mai produce haz, de parcă i s-
personaj al bancului românesc, ceea ar fi terminat inspiraţia. Însă
33