conta 5 - Liviu Ioan Stoiciu

Adrian Alui Gheorghe a enumerat cîţiva mari poeţi ce preferau să iasă în
lume cu bancuri. Şi numai gîndindu-ne la Nichita Stănescu, Mihai Ursache
ori Cezar Ivănescu, sîntem nevoiţi să admitem că nu poţi eticheta superficial
pe acela care „cultivă” bancul. Iar unele bancuri sunt subtile, inteligente.
Spiritele ludice, jucăuşe sînt considerate în mod obişnuit profunde. Şi apoi,
care sunt cărţile memorabile din viaţa noastră? Mă gîndesc în primul rînd la
cărţi care te fac să rîzi sau măcar să zîmbeşti, de felul lui Don Quijote de la
Mancha sau Peripeţiile bravului soldat Svejk. Exagerînd puţin lucrurile,
putem afirma că literatura bună e un banc bun. O minciună frumoasă de la
un capăt la altul. Textele constipate mă lasă indiferent. „Nu ai dreptate să
dispreţuieşti comedia burlescă. Eu, ca şi Heine, i-am făcut pe oameni să mă
asculte sunînd din clopoţeii unei tichii de bufon. Orice muncă intelectuală
autentică este plină de umor”, susţinea George Bernard Shaw. Rîsul este
specific omului şi nu poate fi separat de inteligenţă şi creaţie spirituală.
Valorile spirituale sînt dintotdeauna apreciate. Pot să vă propun un banc pe
tema asta:
„Cică trei fii au plecat de acasă şi au ajuns oameni mari. Reîntîlninduse
după o vreme, au început să se laude ce cadou i-a făcut fiecare mamei lor.
- Eu i-am făcut mamei o casă imensă!
- Iar eu i-am trimis un Mercedes ultimul tip, cu şofer cu tot!
- Eu cred că v-am întrecut pe amîndoi! Voi ştiţi cît de mult îi place
mamei să citească Biblia şi că nu mai vede să citească. Eu i-am trimis un
papagal mare care ştie să recite toată Biblia pe de rost. 12 călugări
franciscani au lucrat cu el 20 de ani. Am cotizat 1000000 $ anual, dar a
meritat efortul. Mama trebuie să zică numai ce capitol vrea să audă şi
papagalul îl recită!
După cîtva timp, mama le scrie cîte o scrisoare. Primului îi scrie: Casa
pe care mi-ai făcut-o este prea mare. Stau doar într-o cameră, dar trebuie să
fac curat în toată casa. Celui de-al doilea: Sunt prea bătrînă ca să mă mai
plimb. Stau toată ziua acasă, aşa că nu folosesc niciodată Mercedesul. Iar
ultimului îi scrie: Iubitul meu fiu, tu ai fost singurul care ştii ce-i place
mamei tale. Puiul a fost delicios!”
2. Bancul rămâne ceea ce este, adică o scurtă anecdotă glumeaţă, cum
este definit în DEX. Nu cred că putem să ne scufundăm în supoziţii adînci,
învinuind bancul de nu ştiu ce mesaje liminale, subliminale etc. Bancul e
clar pentru orice muritor de rînd, mai puţin pentru cei care nu au simţul
umorului. Aici nu-i vorba de profunzime, tot prostul se hlizeşte la un banc
bun. Sigur, mai este şi diferenţa de la banc la banc. Umorul are o funcţie
terapeutică, ne asigură medicii şi scriitorii. Este celebru dictonul poetului
francez J. Santeul (sec. al XVII-lea) - „Castigat ridendo mores” (lt. „Rîzînd
îndreptăm moravurile”). Aici e vorba de o terapie socială, colectivă, evident.
13