Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Transmutaţie
Urcă pe cer
un soare violet,
un fagure în abandon, tăiat de curenţi ai schimbării.
Pare-o cetate rămasă la voia vântului,
un plămân părăsit.
Irumpe din el o sferă nisipoasă,
vibrează un timp, deschide petale,
care mai tremură câtva-n fărâme azurii,
până când se resorb.
Înaltul a-nghiţit soarele.
Se mai păstrează doar un piept enigmatic
în pulsaţie, o răsuflare
când înteţită orbitor, când pogorâtă cu iubire
pe chipul tău privind vrăjit
de iminenţa propriei transmutaţii.
Auzi deja-n caverne tropot surd.
Lună plină
Să nu scăpăm compasul din mâini,
pe când visăm pe-acoperişuri,
în brazdele belşugului untos
pe care luna, iată, îl depune-n straturi,
lângă noi, pe ţigle aspre,
spre-a ne îndestula şi-n somn
şi la trezire. Mereu
cu instrumente de precizie în mâini,
să nu amplificăm nimic
din ce simţim, privind
fără dorinţe atât:
deplinătatea lunii.
Regalitate
Ex Ponto nr.2, 2008
8
Departe de cei care judecă,
fiinţe mărunte, aproape străvezii,
ascultă neîncordat adevărul
scurs prin preajmă în suluri de apă,
acolo unde, la un semn,
sarcasticul cerber se-afundă-n
bulboană, dar totuşi veghează
(buclele lui încălzesc unda).