Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.2, 2008
76
Slătineni, din Câmpineni, […]” 4 . Se situează în compania lui Zola, Richepin,
Lotti, Alphonse Daudet la Revue Contemporaine, dar sunt trecute în revistă
următoarele publicaţii, Nouvelle Revue, Journal Des Débats, Revue Franπaise,
Revue Internationale, Walonie unde au colaborat Werhaeren (sic), Maeterlinck,
Stuart Merill; Echo de la Semaine unde colaborează cu Léo Claretie,
Abel Hermant, Jean Richepin, Hector Malot, Drumont, Paul Marguerite, Paul
Bourget, Octave Mirbeau; Revue Bleue, L’Indépendence Littéraire, Pesther
Lloyd, Jurnal de Florence, To Paron (Athena), Express-Orient. În revista La
Wallonie (1887-1892), mediu prin excelenţă simbolist, dar cu infiltraţii decadente,
Macedonski se regăseşte alături de J.Destrée, Dechevalerie, Mac Olin,
Stuart Merrill, poetul aflându-se în relaţii bune cu Albert Mockel, teoretician
de marcă al simbolismului şi Jean Richepin, prozator decadent. Macedonski
publică şi scrisoarea, în traducere, pe care i-o adresase Péladan la vizita
acestuia în România, scrisoare cu politeţi convenţionale, dar pe care emulul
său o fetişizează în stilul său grandilocvent. Ce este de reţinut? Macedonski
se numara printre primii scriitori care înţelegea importanţa raportării directe
nu din afară ci dinăutru la contextul cultural estetic european.
În ceea ce priveşte proza scurtă, nu avem decât vagi ecouri decadente,
poate doar Masca are ceva din filtrul magiei sarcastic-damnate a „povestirilor
insolite” cum au fost traduse Les contes cruelles ale lui Villiers de l’Isle Adam
sau din sarcasticii „monştri” parizieni ai lui Catulle Mendès, desigur, într-o notă
cu mult mai moderată. Casa tânărului Andrei Licescu este prădată de hoţi
la miezul nopţii şi tânărul aşteaptă din clipă în clipă să fie descoperit şi ucis
de aceştia, numai că în mod neaşteptat, acesta îşi regăseşte stăpânirea de
sine printr-o concentrare nervoasă ieşită din comun – precum cea pe care-l
împinge pe nevroticul Leiba Zibal din „O făclie de Paşte” la acţiunea curajoasă
şi atroce în acelaşi timp –, şi îşi pune costumul şi masca oribilă de Satana de
la balul din ajun şi astfel înveştmântat, pătrunde în camera în care se aflau
hoţii punându-i pe fugă.
Macedonski concepe o dublă destinaţie singurului său roman, miza principală
fiind evident un succes parizian care s-ar fi reflectat ulterior şi asupra
mediului artistic-literar românesc. Existenţa celor două variante, - textul publicat
în limba română este remaniat de excesul neologic -, ilustrează jocul
la două capete al scriitorului care-şi publică tardiv romanul în limba română,
în 1912, cu titlul schimbat, Thalassa. Le calvaire du feu 5 , varianta franceză
publicată la Paris în 1906, era anunţată fragmentar în variantă românească,
printr-un capitol, în 1893 în Literatorul cu titlul Noaptea de argint 6 . Capitolul
apare şi în Cartea de aur cu titlul explicativ, „Cu privire la „Thalassa” „Deul
Eros, în condiţiunile specialle în cari se află eroul, aruncă pe acesta în o
stare pathologică bine cunoscută medicinei. Thalassa, este scos afară din
real pentru a trăi în vis, – un vis de purpură, der desastruos.” 7 Romanul
este conceput experimental de o manieră decadent-estetă, fiecare capitol
al „epopeii”, aşa cum îşi preconizează scriitorul opul, urmând să fie tipărit
pe o hârtie „de o nuanπă correspondentă.” În plus, „epopeea” urmează să
se adreseze tuturor simţurilor cititorului, nu numai văzului şi auzului, de aici
decurgând şi un caracter sintetist, wagnerian al romanului. Singurul capitol
pe care-l publică, Noaptea de argint, i-l dedică lui Albert Mockel, simbolistul
belgian care conduce revista La Wallonie, gest diplomatic de apropiere faţă de
cercul simbolist belgian. În monografia pe care i-o dedică scriitorului, Eugen
Pahonţu realizează o paralelă între romanul lui Anatole France, Thaïs, apărut
în 1890 şi romanul macedonskian pe baza situaţiilor din cele două romane