Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Pe rugul aprinselor constelaţii
nu voi permite să urcaţi sălbăticita-mi mamă ramolită.
Drumul – corn de iad – îmbată fornăitul camioanelor!
Nările fumegătorilor vulcani dilată-le cu cherchelitul!
Penele îngerilor ce năpârlesc le-om arunca iubitelor pentru pălării,
Pentru boa vom tăia cozile cometelor, ce-şi extind şontâcăitul.
(1913)
Scripca şi ceva nervi
Ex Ponto nr.2, 2008
Scripca se iritase, implorând nervos,
şi dintr-o dată izbucni în plâns,
aşa, copilăreşte,
încât bărbatul nu mai rezistă:
„Bine, bine, fie!” – zise.
Dar de fapt el obosise şi,
fără-a asculta până la capăt
pretenţiile scripcii,
o tuli pe-ardentul bulevard Kuzneţki, –
valea!
Orchestra privea nedumerită cum
se tot bocea nervoasa scripcă
fără cuvinte,
fără ritmuri
şi doar de undeva
o farfurie tâmpă
zângăni-trăncăni:
„Ce-o fi cu asta?”
„Oare cum se poate-aşa ceva?”
Iar când heliconul –
mutră de aramă – ,
transpirat,
strigă:
„Proasto,
plângăcioaso,
şterge-ţi lacrimile!” –
eu mă ridicai
strecurându-mă, clătinat, printre note şi,
încovoiat de groaza pupitrelor,
nu ştiu de ce strigai:
„Doamne!” –
aruncându-mă de gâtu-i de lemn:
„Scripco, nu ţi se pare
că ne-asemănăm fatal? –
pentru că şi eu
urlu –
însă nu pot demonstra nimic!”
Muzicanţii râd:
66