Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Ceva despre Petersburg
De pe-acoperiş curg lacrimi în uluc,
spre palma râului schiţând o hartă;
iar în ceruri, buze ţuguiate sug
din vinete mamele ca de piatră.
Şi bolta – iată – limpede e, clară:
spre ţărmul unde marea se arată,
un beduin plouat mână-a povară
cămila Nevei, dublu cocoşată.
(1913)
De oboseală
Pământule!
Cu zderneţele buzelor mele pătate de aur străin
lasă-mă să-ţi sărut creştetul ce cheleşte.
Cu fumul pletelor peste pojarul ochilor de cositor
lasă-mă să-nvălui ai mlaştinilor sâni căzuţi.
Auzi tu? Suntem – doi,
răniţi, hăituiţi de căprioare, –
cabrează nechezatul cailor înşeuaţi de Moarte.
Fumul de după case nu ne va ajunge din urmă
cu lungile-i braţe lăboase,
înrăind cu pâcla sa ochii ce putrezesc definitiv
în torenţialele flăcări.
Sora mea!
În azilurile de bătrâni ale veacurilor ce vin
poate că mama îmi vei găsi-o;
aruncatu-i-am însângeratul corn cu cântece.
Oricând, sare peste ogoare
hândichiul, verde iscoadă,
pre noi spre-a ne nevolnici definitiv
cu otgoanele drumurilor murdare.
(1913)
Noi
Ne băgăm pământului sub gene de palmieri ieşiţi spre nori –
să extirpăm cataracta pustiului,
pe uscatele buze ale canalelor –
să le prindem cuirasatelor surâsul ca ispită.
Piei, răutate!
Ex Ponto nr.2, 2008
65