Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

traduceri din literatura universală
LEO BUTNARU
Avangarda rusă
Vladimir Maiakovski:
„Iată - eu, pe de-a-ntregul,
sunt durere, contuzie şi urlet”
Î
ncă de la fulminantul său debut, ca poet şi teoretician al futurismului,
Vladimir Maiakovski s-a dovedit a fi un năvalnic emanator de energii
artistice, ideatice, un generos, potopitor izvoditor de metafore surprinzătoare,
încât, prin atare nemaiîntâlnită capacitate de furnizare de fluizi ai
spiritului în mare diversitate, copleşea, de-a dreptul... hipnotiza o parte
a publicului; el, genuinul sui generis, lăsa cu gura căscată sute şi sute
de ingenui care veneau la serile de poezie ale celor care le promitea cea
palmă – dintr-o dată ajunsă... celebră, pe buzele multora – cea palmă
menită gustului public. Era un adevărat retor (cu „glas de arhidiacon”,
cum scria Pasternak) al noii literaturi, al futurismului rus; retor clamând
„În gura mare!” (acest poem pe care de asemenea Pasternak l-a definit
ca: „nemuritor document din preclipele morţii”), spre deosebire de un
alt poet şi el atins – incontestabil – de geniu, Velimir Hlebnikov, a cărui
voce abia de plusa, colea, o zecime de decibel peste surdina şoaptei.
Maiakovski fascina chiar şi atunci, când – frumos, dezinvolt, ingenios, în
sfidătoarea sa vestă galbenă, absolut conştient de ce pune la cale – debita/săpa
„prăpăstii” în şiruri de secole, peste veacuri, spaţii, continente,
susţinând, spre exemplu (după cum îşi amintea Benedikt Livşiţ), că – în
contextul genealogiei futurismului! – egiptenii şi elinii care mângâiaseră,
în adânci antichităţi, pisicile negre fuseseră, de fapt (şi – pur şi simplu),
primii pământeni care au descoperit... electricitatea, de unde superbagresivul
întru jocul spiritului poet Maiakovski trăgea concluzia despre
multimilenara, deja, tradiţie urbanistică a... futurismului! Iar poemul lui
„Dar voi aţi putea?”, care se încheie, interogator: „Dar voi / nocturne aţi
putea cânta / la flautul / înaltelor burlane?” sugera că l-ar filia încă din
jghiaburile grădinilor suspendate ale Semiramidei, care îl şi interpretau
berceuse (legănat). Astfel, budetleanismul (futurismul) apăruse aproape
concomitent cu crearea generală a lumii... Acest lucru, acest mod de a
ieşi şi a combate, spiritualiceşte, în lume – în gura mare, ar fi putut să-l
încânte/mulţumească nespus de mult pe David Burliuk care, nu chiar
cu mult timp înainte, întâlnise un june abia sosit de pe tărâmurile trans-
Ex Ponto nr.2, 2008
57