Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

exemplar. Nu a cunoscut, însă, niciodată lungile şi uneori umilele căutări ale
surselor financiare care să asigure costurile cărţii în tirajul cerut de autor.
Scria reporterului: „Manuscrisul pe care mi l-aţi «confiscat» zăcea de mulţi
ani la sertar (deşi nu e deloc vorba de «literatură de sertar») aşteptându-vă
parcă să veniţi şi să-l luaţi. Eu însumi aveam un presimţământ că într-o zi
Cineva va apare ca să-l ridice. Mai mult decât atât, acel Cineva se întâmplă
să fie chiar din Constanţa, oraşul unde aş vrea şi mi-ar place să-mi văd o
carte tipărită. Şi în primul rând mă gândeam la această Excursie în Ciclade
pe care, dintr-un impuls sentimental, o doream «pornită» din Constanţa (aşa
cum ea, excursia, a şi pornit la timpul respectiv).”
Şi cu alt prilej: „Îmi place cum e concepută cartea şi mă bucur foarte mult
că ea se va înfăţişa aşa cum o visam eu, la o editură din Constanţa. Indiferent
de valoarea ei (poate să apară puţin caducă), pentru mine reprezintă o mare
satisfacţie, ca scriitor şi ca fiu al Dobrogei. Iar această satisfacţie vi se datorează
în primul rând dv. care aţi depus atâtea eforturi ca să fie împlinită."
În martie 1996 scriitorul Pericle Martinescu ne trimitea o lungă scrisoare
despre finalul odiseii Excursiei sale în Ciclade: „Am primit de la «Europolis»
un Act adiţional prin care se confirmă ceea ce era de presupus că întregul
tiraj al cărţii revine autorului, cu drepturi cuvenite din vânzarea lucrării. Acest
gest – de fapt o recunoaştere a situaţiei reale, dat fiind că volumul a fost
sponsorizat în întregime – m-a bucurat enorm şi mi-a redat încrederea în
munca literară, pe care o abandonasem cu totul în ultima vreme. Dar ceea
ce m-a impresionat şi mai mult este că din stilul şi conţinutul Actului respectiv
(semnat de doamna Duţu) am resimţit intenţia şi intervenţia dv. de a-mi veni
în ajutor. Cum v-aş putea mulţumi, decât mărturisindu-vă, încă o dată, că aţi
făcut un om fericit dintr-un scriitor care nu mai spera în asemenea favoare
a hazardului? Sunt, în primul rând, fericit că opera mea a apărut aşa cum
o visam eu, şi în al doilea rând că îmi produce şi un beneficiu ce cade cum
nu se poate mai bine la bugetul personal. Acest buget e destul de – ba chiar
foarte modest. Nu sunt nici veteran de război, nici fost deţinut politic, nu am
nici măcar «certificat de revoluţionar», ca să mă bucur de anumite avantaje
acordate prin lege; singurul meu venit este amărâta de pensie de care ţin cu
dinţii ca s-o scot la capăt. Aşa că hotărârea editurii cade ca o mană cerească.
De aceea vă mulţumesc din toată inima, considerându-vă participantă la
această hotărâre, ca să nu mai amintesc de tot ceea ce aţi făcut şi mai înainte.
Au sosit la Bucureşti toate exemplarele ce urmează să fie difuzate. Ele vor fi
împărţite ca nişte «mărţişoare» celor ce le vor primi /.../
Îmi place cartea aceasta şi o iubesc. Sper să se bucure de ea şi cei care
o vor avea în mână. Vreau să cred, de asemenea, că şi Editura rămâne mulţumită,
adică s-a ales cu un oarecare profit material pe lângă că a înscris în
activitatea sa o apariţie, ca să zic aşa, simpatică."
Evident, autorul se raporta în toate cele ce credea că ţin de suportul financiar
al cărţii la timpurile binecunoscute din perioada anilor lui tineri, când
drepturile de autor constituiau cu adevărat venituri însemnate, iar editurile se
alegeau cu un mare profit de imagine şi numeroşi cititori.
Puţin mai târziu a început relaţia cu profesorul loan Popişteanu şi cu
editura „Ex Ponto", care avea să-i aducă scriitorului nenumărate bucurii şi
o răsplată binemeritată a activităţii sale literare. Modul în care s-a implicat
directorul Bibliotecii Universitare în editarea integralei operei lui Pericle Mar-
Ex Ponto nr.2, 2008
37