Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Ex Ponto nr.2, 2008
– Urlă a dragoste şi a luptă! Se omoară şi se iubesc. Este anunţul cel mai
cel, adică cel mai de început şi cel mai de sfârşit… când nu te iau în seamă
zeii!
Era vin suficient, timp destul şi chef, la cei doi, cât cheful de aducere
aminte pentru mai nimic, adică pentru ca vinul să se bea şi, adică, să moară
timpul rămas până în crucea zilei. Aveau o vârstă şi trecuseră prin destule…
adică, ce destule, trecuseră prin multe, mai multe decât alţii, de aceeaşi vârstă,
pentru că Diogenes împlinise patruzeci de ani, iar Falco, hmm, da, şi el,
el era chiar mai bătrân…
Întâi, blondele-bălaiele. Diogenes îşi numărase, în toată viaţa, patru, cinci,
şase sau chiar mai multe, pentru că el nu era om aşa umblat, nici aşa băgăreţ…
Totuşi… Ucenicia de bărbat şi-o făcuse cam pe tot Pontul de Vest;
deschisese ochii, după o noapte, prima, cu o femeie poate din Histros, la
Histros petrecuse şi a doua, şi a treia, şi a patra noapte cu a doua, cu a treia
şi cu celelalte dintre primele femei, se copsese ca bărbat la Callatis şi chiar
mai la sud, iar faptele de adevărat armăsar le făcuse la Tomi. Blondele-bălaiele?
Una, două, trei, mai multe sau… şi nu mai puţine… Şi, da, se spune ce
se spune, dar el, Diogenes, nu ţine minte chiar bine şi, oricum, deci, nicidecum
cu plăcere, prima dată, cum a fost şi ce a fost, era o blondă foarte puternică
şi grasă, care se încălzise de la sine, adică de la dorinţă, şi de la căldură,
care îl cam furase din bivuac, de sub căruţă, şi îl dusese mai încolo, în adăpostul
de lângă sălaşuri… Adică, n-a fost în Histros, în oraş… Nu. În oraş, în
Histros, eu am intrat numai o dată, acum nişte ani, puţini… Aia a fost unde
îşi puseseră sălaşurile veneticii, lângă intrarea veche de lângă cimitirul vechi.
Şi eu, tot în cimitir şi tot cu o blondă am început, şi tocmai la timp, pentru că,
să nu fi fost aşa, mai mult ca sigur că aş fi început şi m-aş fi încercat pe sorămea,
fata mai mare a tatei, care mă răscolea peste fire când spăla lucrurile
de spălat sau cînd umbla pe lângă mine, aşa, cu ţâţele pe-afară, şi ce ţâţe…
Asta-i altceva. Altceva. Şi, tot lângă cimitir, tot cu una blondă, dar a mea era
slabă, osoasă, şi când şi-a lepădat ţoalele m-a speriat cu tufa de păr de pe
la încheietura picioarelor, pentru că eu mai văzusem femei goale şi chiar
gorgoaze, cât fusesem mai mic, pentru că le pândeam la pârâu şi pe plajele
din Miazăzi, dar nu mai văzusem aşa, unele, mari şi ciufulite... Ai stat şi ai
putut?… Am stat, că mă speriase cu o tigvă de om, descărnată dar cu fire
ruginii pe deasupra tâmplelor, unde fuseseră tâmplele, şi apoi am mai şi
putut, că de la sperietură mă umplusem cu fierbinţeli şi abia acum ştiu ce
putere îmi crescuse în mădular. Stăteam întins pe spate, pe zdrenţele cu paie,
iar ea, nebuna, şi-a înfipt mădularul prin claia de păr şi crăpătură şi apoi a
început să călărească, ştii şi tu, precum ar fi fost în trapul cel mai susţinut, şi
a tot ţopăit ca pe şa, chiar şi după ce-mi venise şi îmi trecuse mie bucuria
mare, care nu era alta decât tot aia pe care o ştiam că este din obiceiul băieţesc,
de la râu şi dintre trestii, cu alea de se îmbăiau, dar, totuşi, altfel, că
eram săturat… Şi mai ţin minte că mă uitam la tigva căzută alături, care mă
privea uimită, şi că mi-am zis să ţin minte asta… Grasa mea tot aşa a făcut,
de m-a călărit cum i-a fost rostul şi plăcerea, gâfâia şi transpira, iar eu eram
mai puţin speriat dar foarte curios, pentru că era prima dată, şi atunci, în
prima dată, am văzut ceea ce nu aveam să mai văd decât la etiopianca din
casa lui Diomedes, adică o limbă, deasupra crăpăturii, o limbă lungă şi lihnită,
pe care după aia, zile şi nopţi la rând, am tot văzut-o şi am revăzut-o, am
simţit-o şi am resimţit-o pe mădular, adevărată, şi nu mă potoleam decât dacă
făceam ce am făcut toţi, cum ştii. Iar pe grasă, la sfârşit, când a vrut să-mi
30