Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

darnic şi ar fi răsplătit cu o mie de galbeni pe acela ce i-ar fi sărit în ajutor.
Dar nu erau pe urmele lui decât asasinii, gonind pe cai, poftind să-l spintece.
Dornici de sânge cum erau, nu s-ar fi mulţumit să-l răpună pe el, ci i-ar fi
hăcuit şi caii şi i-ar fi dat pe toţi la corbi. Bufnind şi hurducându-se bihunca,
sforile ce legau cumsecădeniile gurii în spatele ei, au prins să geamă şi să se
ferfeniţească şi cârnaţii să curgă, atârnaţi, plesnind ca nişte bice bezna, năzdrăvani.
Se căi boierul că nu e farmazon. Cu două vorbe doar, ar fi pus atunci
trecutul între el şi gonaci, sau ar fi scos din urechea lui Gheorghie o perie pe
care îndată ce-ar fi lepădat-o, s-ar fi înălţat din ea în urma lor un codru, sihlă!
Când pe-o roată, când pe alta, sălta bihunca deznădăjduită şi, rupându-se cu
totul sforile, au prins să zboare lebărvuştii, mortadela, cremvuştii, debreţinii şi
ghiudemul, apoi veni rândul jamboanelor şi bujeniţei, pulpei de bou friptă pe
jar şi s-au amestecat cu toatele, lăptuci şi şunci, lobodă şi pastramă, funii de
usturoi şi sugiuc, varză şi chişcă stârnind în urmă un taifun de zacuscă, de
să-ţi ghiorţăie maţele, aspic, vinograd, rosbif, şniţel şi chiftele, drob, găluşte,
fleici, frigărui, iar din butoaie, ciocnite de hurducăiala ce le făcea să pârâie şi
să detune până s-au spart, a prins să izvorască o cascadă de vin.
– Lăcomia iar m-a salvat!, îşi spuse ceva mai târziu boierul, căci toate
bunătăţile luate, hulpav, în bihuncă, răsfirându-se pe drumul întins, au stârnit
jindul câinilor necumpăniţi, ce s-au oprit să înfulece bunătăţile, ca şi când
după ele goniseră duluţă, şi pas de-ai mai îndemna la fugă.
Îndată ce puse distanţă de gonaci, vel-logofătul ceru lui Gheorghie să
oprească, ţâşni afară şi stinse felinarele cu mâna lui, ca să nu fie ghiciţi în
beznă, apoi îi ceru vizitiului să dea bice şi au cârpit-o iar la fugă, atât de
amarnic, încât urmăritorii le-au pus sare pe coadă.
Ex Ponto nr.2, 2008
28