Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

26.10.2014 Views

laboratorul unde cineva proiectează noapte de noapte trupuri perfect adaptate la o viaţă independentă numai tu, trup al meu se pare că ai o mică defecţiune câteodată îmi asculţi curios gândurile şi zâmbeşti Stand by în stomacul meu funcţionează o maşinărie complexă care îmi transmite prin impulsuri electrice că iubeşte oamenii şi se va sacrifica pentru ei trupurile noastre s-au subţiat atât de mult că doar cablul ăla se mai vede numai oamenii se bucură încontinuu noi dispărem încetul cu încetul numai oamenii ăia se tot bucură Căruciorul privesc ca în copilărie pe cer dârele lungi ale avioanelor cu reacţie până dispar de tot, dar şi aşa mă simt un handicapat care se târăşte în căruciorul lui nou strălucitor pe marginea trotuarului creierul meu stimulat se încordează ca un pumn şi loveşte Cablul eu sunt la un capăt şi cineva la celălalt de când ne ştim tot tragem cu dinţii cu unghiile cu toată furia de cablul ăsta gros care ne uneşte ca o boală grea unul din noi e cu puţin în avantaj de fiecare dată ne place că suntem în părţi diferite eu trag spre mine şi celălalt, fireşte trage spre el nu obosim niciodată e un joc de care nu ne mai săturăm nici noaptea nu mai dormim de curând am renunţat la mâncare pe margine sunt o mulţime de oameni care aplaudă întruna râd ne încurajează şi dintr-odată forţa ne creşte înzecit aşa că tragem şi mai cu sârg nu mai ştim nici noi cât timp a trecut simţim că suntem aproape aproape de sfârşit cineva o să vină să mă îmbrâncească cu furie sau o să mă întoarcă invers aşa cum întorci o clepsidră apoi un copil răutăcios o să mă fluiere o să arunce cu pietre în ţeasta mea găurită apoi să vină femeile să mă ridice de pe jos să-mi aranjeze oasele cu mâinile lor moi delicate să mă îmbrace într-un costum negru să bocească aşa cum e firesc şi să se întrebe guralive cine mai e şi amărâtul ăsta de unde are căruciorul cel nou şi scump oare ce-a avut lumea cu el? şi în timp ce ele mă uită astfel cu încetul eu să privesc de sub pământ dârele albe şi lungi ale avioanelor cu reacţie Ex Ponto nr.2, 2008 23

proză DAN PERŞA Costandin * A Ex Ponto nr.2, 2008 u călătorit ziua întreagă, iar către înserat, pe când treceau prin vad Mureşul, Costandin zări, în urmă, omul său de taină, ştafetarul, ce venea în galop, cu veşti. Opri, lăsându-şi tovarăşii să piară, înghiţiţi de drumul prin codru, ce ducea spre Târgu Mureş, şi-l aşteptă şi încă o dată primi lămurire că Vodă Şărban e mort de-a binelea de trei zile, dar nimeni în ţară nu are ştire, afară numai de marele căminar Troscot, ce făcea focul în odaia domnească şi, uneori, îi îndulcea seara domului vinul cu miere. Troscot tăcuse mâlc de frică, afară numai de a înştiinţa alt om de taină al lui Brâncoveanu, pe căpitanul Gâză, care venise cu mesajul la moşia vel-logofătului. Pe un raport dintr-o singură sursă Brâncoveanu nu punea mult temei, dar cum căminarul îşi confirmase informaţia către binefăcătorul său, şi cum era un om dibaci la minte şi cu judecată ageră, marele logofăt îşi spuse că nu mai încape îndoiala unei greşeli, mai cu seamă într-o aşa cocoşată vestire, care dacă nu ar fi adevărată, ar pune în cumpănă capul băznuitorului. Încă un mesaj îi aduse curierul, venit de la imbrihorul paşei Mehmet, care anunţa prin solul său că se află în Transilvania, campat pe lângă Târgu Mureş, în drum spre Alba Iulia, unde ducea crăinicii diplomatice, şi îi vestea că la întoarcerea în Ţara Românească, îl va vizita pe vel-logofăt la moşie. Atât îi trebui lui Costandin să afle şi îndată dete poruncă să purceadă spre tabăra paşei Mehmet. Intră în bătătura campamentului cam pe când înnopta şi gărzile l-au dus, printre corturi, înfăţişându-l paşei. – Fratele meu!, strigă Brâncoveanu în limba osmanlâilor, dar cu accent ghiaur şi îşi desfăcu braţele şi îl îmbrăţişă pe Mehmet şi îl pupă pe barba amânduror obrajii. Căci paşa Mehmet nu era din bulucul neştine al pulberii de lume de pe cuprinsul prăpăsteniei pământului, ci un prinţ cu adevărat devotat toropirii fără istov a bucuriilor firii. Încât îndată ce se aşezară turceşte, cu fundul pe călcâie, paşa pocni din degete şi o liotă de cadâne năvăliră să-i desfete cu bunătăţile plăcute gurii şi cu înfăţişarea lor fără cusur. Alese toate pe sprânceană se aflau. Aveau pe şerteaţa bubuşată slobozite cosiţele, la glezne sunători şi când mişcau, de arcuite ce erau, lui Costandin îi părea că aerul e aruncat din calea lor spre el şi îl izbeşte ca o palmă pe obraji, îmbujorându-i şi ochii i-au ieşit din orbite aidoma broscoilor râioşi şi se bulbucau privind * Fragment din romanul Cărţile vieţii 24

proză<br />

DAN PERŞA<br />

Costandin *<br />

A<br />

Ex Ponto nr.2, <strong>2008</strong><br />

u călătorit ziua întreagă, iar către înserat, pe când treceau prin vad Mureşul,<br />

Costandin zări, în urmă, omul său de taină, ştafetarul, ce venea în galop, cu<br />

veşti. Opri, lăsându-şi tovarăşii să piară, înghiţiţi de drumul prin codru, ce ducea<br />

spre Târgu Mureş, şi-l aşteptă şi încă o dată primi lămurire că Vodă Şărban<br />

e mort de-a binelea de trei zile, dar nimeni în ţară nu are ştire, afară numai<br />

de marele căminar Troscot, ce făcea focul în odaia domnească şi, uneori, îi<br />

îndulcea seara domului vinul cu miere. Troscot tăcuse mâlc de frică, afară<br />

numai de a înştiinţa alt om de taină al lui Brâncoveanu, pe căpit<strong>anul</strong> Gâză,<br />

care venise cu mesajul la moşia vel-logofătului. Pe un raport dintr-o singură<br />

sursă Brâncoveanu nu punea mult temei, dar cum căminarul îşi confirmase<br />

informaţia către binefăcătorul său, şi cum era un om dibaci la minte şi cu judecată<br />

ageră, marele logofăt îşi spuse că nu mai încape îndoiala unei greşeli,<br />

mai cu seamă într-o aşa cocoşată vestire, care dacă nu ar fi adevărată, ar pune<br />

în cumpănă capul băznuitorului. Încă un mesaj îi aduse curierul, venit de la<br />

imbrihorul paşei Mehmet, care anunţa prin solul său că se află în Transilvania,<br />

campat pe lângă Târgu Mureş, în drum spre Alba Iulia, unde ducea crăinicii<br />

diplomatice, şi îi vestea că la întoarcerea în Ţara Românească, îl va vizita pe<br />

vel-logofăt la moşie. Atât îi trebui lui Costandin să afle şi îndată dete poruncă<br />

să purceadă spre tabăra paşei Mehmet. Intră în bătătura campamentului cam<br />

pe când înnopta şi gărzile l-au dus, printre corturi, înfăţişându-l paşei.<br />

– Fratele meu!, strigă Brâncoveanu în limba osmanlâilor, dar cu accent<br />

ghiaur şi îşi desfăcu braţele şi îl îmbrăţişă pe Mehmet şi îl pupă pe barba<br />

amânduror obrajii. Căci paşa Mehmet nu era din bulucul neştine al pulberii<br />

de lume de pe cuprinsul prăpăsteniei pământului, ci un prinţ cu adevărat devotat<br />

toropirii fără istov a bucuriilor firii. Încât îndată ce se aşezară turceşte,<br />

cu fundul pe călcâie, paşa pocni din degete şi o liotă de cadâne năvăliră să-i<br />

desfete cu bunătăţile plăcute gurii şi cu înfăţişarea lor fără cusur. Alese toate pe<br />

sprânceană se aflau. Aveau pe şerteaţa bubuşată slobozite cosiţele, la glezne<br />

sunători şi când mişcau, de arcuite ce erau, lui Costandin îi părea că aerul e<br />

aruncat din calea lor spre el şi îl izbeşte ca o palmă pe obraji, îmbujorându-i<br />

şi ochii i-au ieşit din orbite aidoma broscoilor râioşi şi se bulbucau privind<br />

* Fragment din rom<strong>anul</strong> Cărţile vieţii<br />

24

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!