Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

asupra situaţiei internaţionale grave a României. La 29 august, el anunţa
că, după întreruperea negocierilor cu Ungaria au circulat ştiri privind un nou
ultimatum sovietic şi că la frontieră au fost incidente soldate cu o sută de
victime. Diplomatul britanic, apreciind că sovieticii colaborau în continuare
cu germanii, nu excludea posibilitatea unor acţiuni independente din partea
Moscovei. Mai mult, situaţia încordată a raporturilor româno-sovietice poate
„să-i determine pe români să aibă o atitudine favorabilă cererilor teritoriale
ale Ungariei”. Cât priveşte crearea unei Transilvanii autonome, sub protecţia
germană, ca rezultat al unei medieri a Reich-ului, el o excludea. În caz afirmativ,
Le Rougetel socotea că guvernul sovietic s-ar fi simţit obligat ca în foarte
scurt timp, să ocupe Moldova şi versantul estic al Carpaţilor. Cât priveşte o
presiune a Moscovei asupra Bucureştilor, în problema raporturilor românobulgare,
nu o credea posibilă. În schimb se cunoştea faptul că U.R.S.S.
anunţase Sofia că va accepta o frontieră comună dacă Bulgaria îşi va însuşi
întreaga Dobroge „dar aceasta – constata Le Rougetel – în mod înţelept, nu
a luat în seamă propunerea.” 39
La Londra, Foreign Office-ul a luat în considerare soluţia aducerii la putere
a lui Maniu prin încurajare faţă de revendicările Ungariei. 40 Se spera că, un
astfel de guvern, în cel mai rău caz, ar putea cauza probleme Reichului în
plan economic. Hugh Seton Watson a luat legătura cu Maniu care dorea o
înţelegere între Uniunea Sovietică şi Marea Britanie, iar Robert Hankey, prim
secretar al Legaţiei britanice la Bucureşti, comunica că liderul ţărănist era în
legătură indirectă cu Legaţia sovietică. 41 Dictatul de la Viena a nemulţumit
Moscova care a reproşat reprezentanţilor german (von Schullenburg ) şi italian
(Rosso) că nu a fost invitată să participe la negocieri. Comisarul-adjunct
Vâşinski îi comunica ambasadorului german la Moscova că URSS cerea să
fie consultată în chestiuni precum statutul Strâmtorilor şi statutul Dunării. Pretenţiile
sovietice decurgeau din faptul că, după cotropirea Basarabiei, Rusia
devenise riverană la Dunăre şi înţelegea să-şi impună punctul de vedere.
Guvernul sovietic cerea desfiinţarea C.E.D. şi formarea unei noi Comisii cu
competenţă de la gurile fluviului şi până la Bratislava, din care să fie excluse
Marea Britanie, Franţa şi Italia. Această pretenţie a fost justificată prin voinţa
URSS de a scăpa de urmările războiului din Crimeea îndreptat împotriva Rusiei
şi a drepturilor ei vitale pe Dunăre, ceea ce era un neadevăr. 42
Eforturile britanice de a atrage URSS într-o alianţa împotriva Germaniei,
prin folosirea iredentismului sovietic, maghiar şi bulgar împotriva României, în
vara anului 1940 s-au soldat cu un eşec. Un an mai târziu Hitler a fost cel care
i-a furnizat lui Churchill aliatul cu care avea să ajungă la victorie, dar şi problema
capitală care va domina cea de-a doua jumătate a războiului-problema
adaptării sau respingerii dorinţelor lui Stalin şi a impunerii propriilor dorinţe. 43
Aceasta însă este o altă chestiune care nu face obiectul studiului nostru.
1
Mihail Manoilescu, Dictatul de la Viena. Memorii – Iulie-August 1940, Editura Enciclopedicã,
Bucureşti, 1991, p. 36-37; vezi şi Auricã Simion, Dictatul de la Viena, Ediţia ll-a Revãzutã şi
adãugitã, Editura Albatros, Bucureşti, 1996, p.149
2
M. Manoilescu, op. cit., pp.36-37.
3
A.M.A.E., fond 71/ Anglia, telegrama 692, Tilea cãtre Externe, f. 172.
4
Ibidem, fond 71/ România, dosar 365, Notã informativã a SSI dîn ziua de 30 mai 1940, f.
316.
Ex Ponto nr.2, 2008
203