Nr. 2 (19) anul VI / aprilie-iunie 2008 - ROMDIDAC

şi a declarat că socoteşte toată această chestiune ca o gravă ofensă adusă
guvernului britanic.
Abordând problema ocupării Basarabiei, Hoare a declarat că acest teritoriu
este o bază a sovieticilor pentru a se apăra de eventualele atacuri germane
şi că oricine a citit cartea lui Hitler, „Mein Kampf”, ştie foarte bine că germanii
vor încerca într-o zi să cucerească Ucraina. 32
La 10 iulie lordul Halifax primea în audienţă pe ambasadorul sovietic, care
i-a declarat că cei care doresc să ia părţi din România s-ar putea folosi de
situaţia actuală a acestei ţări pentru a-şi satisface dorinţa. Maiski era înclinat
să creadă că acest lucru ar fi posibil fără război. Atitudinea guvernului Majestăţii
Sale faţă de situaţia din sud-estul Europei a fost prezentată în telegrama
circulară nr. 126, a Foreign Office-ului către reprezentanţele britanice din
Balcani unde se sublinia că „politica noastră este să profităm de orice situaţie
din Balcani”. Lui O’Maley i se recomanda să ţină cont de acest lucru şi să nu
uite că problema Transilvaniei, în cazul în care rămâne susţinută de guvernul
Ungariei, ar putea să ofere motive de a implica şi Rusia şi Germania. Anglia
spera ca, prin aceasta să precipite conflictul germano-sovietic. 33
De aceea, diplomaţia britanică a început să încurajeze revendicările ungureşti
şi bulgare. La 27 iulie, Florescu raporta că după părerea unor jurnalişti
britanici s-ar fi realizat o apropiere între U.R.S.S. şi Marea Britanie. Impresia
diplomatului român era că mişcarea sovieticilor nu a fost decât indirect influenţată
de stările de lucruri din Europa şi că extinderea fronturilor şi a mişcărilor
de ocupaţie ale Puterilor Axei dădeau sovieticilor posibilitatea să se extindă
în Balcani. 34 Câteva zile mai târziu el constata că apropierea sovieto-britanică
nu se realizase, fapt rezultat din protestul ambasadorului sovietic privitor la
blocarea creditelor statelor baltice la băncile engleze, dar constata existenţa
unei asociaţii de interese rezultând din necesitatea unui echilibru de forţe
continental. Mulţi oameni politici britanici nu excludeau posibilitatea apropierii
dintre cele două concepţii. Florescu mai informa Bucureştiul că institutul pentru
cercetări internaţionale care scotea un buletin pentru Foreign Office studia
proiecte academice de reorganizare a Europei care nu erau prea diferite de
cele germane. Diferenţa consta în aplicarea principiului autodeterminării naţionale
popoarelor din centrul şi sud-estul Europei care după „englezi urmează
să se alcătuiască în mod liber în cadrul unor federaţii multinaţionale.” 35
În acest context politic nefavorabil României, diplomatul român Florescu a
avut un schimb de păreri cu ambasadorul Turciei în Marea Britanie. Acesta din
urmă a ţinut să precizeze, că pe nedrept interesele Germaniei erau considerate
ca opuse celor engleze în Orientul Europei. Această nepotrivire era numai
rezultatul unei propagande tendenţioase, deoarece rivalitatea dintre Anglia şi
Germania nu mai era atât de acută după dispariţia puterii franceze.
După părerea diplomatului turc, în regiunea Orientului Europei se putea
face tocmai asocierea între cea mai mare putere maritimă europeană, Marea
Britanie şi Germania, care a devenit fără concurenţă posibilă, cea mai mare
putere continentală.
Abordând problema proiectatelor discuţii româno-ungare şi româno-bulgare,
ambasadorul turc i-a declarat lui Florescu „că ar fi o foarte mare fericire
pentru noi dacă am ajunge la o înţelegere directă în ambele cazuri fără a recurge
la arbitraj, deoarece crede că în cazul unui arbitraj unilateral din partea
Axei, fără ca să recurgem şi la bunele oficii ale Rusiei, aceasta din urmă s-ar
simţi în mod serios jignită, mai cu seamă în cazul Bulgariei”. În opinia diplomatului
turc, Anglia nu dorea ca vreuna din cele trei mari puteri continentale,
Ex Ponto nr.2, 2008
201